30 noiembrie 2009

Femeile şi geografia

  • Între 18 şi 21 de ani, o femeie este ca Africa sau Australia: e pe jumătate descoperită, pe jumătate sălbatică şi natural de frumoasă
  • Între 21 şi 30 de ani, o femeie este ca America sau Japonia: bine dezvoltată şi deschisă comerţului, în special cu ţări bogate sau maşini
  • Între 30 şi 35 de ani, este ca India sau Spania: foarte fierbinte, relaxată şi convinsă de frumuseţea sa
  • Între 35 şi 40 de ani, este precum Croaţia sau Argentina: deşi pe jumătate distrusă din cauza războiului, poate fi încă un loc de vizitat călduţ şi plăcut
  • Între 40 şi 50 de ani, o femeie este ca fosta Iugoslavie sau Irak: a pierdut războiul, reconstrucţia masivă fiind necesară
  • Între 50 şi 60 de ani, este ca Rusia sau Canada: foarte extinsă ca teritoriu, cu graniţele nepatrulate şi cu un climat neprimitor şi rece

25 noiembrie 2009

Monolog interior


Renaşterea este în tine. Regăseşte-ţi dorinţele şi gândurile. Întoarce-te la începuturile tale, unde efemeritatea lumii înconjurătoare nu te va cuprinde. Sub puterea nemiloasă a furtunii, tu, asemeni unui bătrân stejar, vei avea puterea să rezişti?
Nu.. întruchipează-te în trestie şi strecoară-te printre loviturile uraganului numit viaţă, pentru a nu te rupe niciodată. Focul ce arde în tine te va fi cuprins înainte să chemi suflarea vântului. Apa te va fi înghiţit după ce vei fi căutat în pura disperare temniţa pământeană. Aerul te va fi nimicit fără suferinţă, iar lăcaşul cald al pământului umed îţi va fi sicriu. Vei lăsa să ţi se întâmple aşa ceva?
NU! Vei lupta să stingi focul ce te nimiceşte pe dinăuntru cu propria-ţi indiferenţă şi răceală. Ambiţia îţi va fi armă împotriva apei, iar neclintită tu vei sta, lăsând-o să treacă pe lângă tine, până ce vei fi una cu refluxul. Ondulează-te sub bătăile vântului, iar sicriul tău va fi părăsit, căci viaţă vei dori!
De suferinţă, însă, nu vei fi scutită.. poartă-ţi a ta haină către apusurile lumii tale pentru a renaşte.. răsari precum o stea şi cruţă-ţi viaţa! În universul calm şi tandru îţi e locul, în universul tău, ce însă îmi aparţine. Asemenea păsării phoenix vei renaşte din propria cenuşă şi îţi vei continua lungul drum ce ţi-a fost dat să-l urmezi. Vei pluti prin văzduh cu aripile mele, căci orgoliul trebuia să-şi găsească locul. Vei savura fiecare clipă a traiului tău cu pofta şi dorinţa mea de viaţă, vei vedea cu ochii mei, şi vei simţi cu pielea mea..
Căci nimeni nu mă cunoaşte mai bine ca tine. Tu eşti eu. Sau cel puţin, eşti cea care am fost odată. Un eu curat, fără amărăciune şi resentimente, un eu ce se bucură de nimicul său.
Iar când vei fi zburat îndeajuns, te rog, lasă o pană din aripile tale albe şi mari ca de înger nemurdărit de pata gri a destinului, să cadă în ploaie pentru mine.. şi va fi pătată din nou..

24 noiembrie 2009

Învăţământul contemporan


A-nceput de ieri să cadă
Câte un elev pe stradă
Şi mai cad în continuare
De a tezelor teroare

Că au profă la română
O vacă proastă şi nebună
Şi la mate un mistreţ,
O clasă ca un coteţ

La fizică şi la chimie
Câte-o sperietoare vie
Numa' 3 ştiu ca să pună
Şi să urle pân' la lună

La istorie ce să faci?
Profu' te bagă în draci
Că la teze şi lucrări
Dă note la domnitori

Iar profa de geografie
Dobitoacă de când se ştie
La civică au un măgar,
Vânzător la aprozar
Vine ca să îi înveţe
Că-n guvern sunt numai zdrenţe

La muzică încă un tembel
Care cântă pentru el
La desen, o sclerozată
Vrea doar opere de artă

La latină au o ciumă
Mănâncă doar mătrăgună
Se uită la tine-o dată
Ai coşmaruri viaţa toată

Notă: Adaptare după "Iarna pe uliţă" de G. Coşbuc

23 noiembrie 2009

Ştampila buclucaşă


După luptele seculare purtate între candidaţii la preşedinţie, după vorbele grele pe care şi le-au aruncat în public unu' altuia Băse şi Crinuţ, după sumele impresionante aruncate pe campaniile electorale, fluturaşi, pungi de plastic, brichete şi alte mărunţişuri care mai de care mai nefolositoare, a venit şi ziua mult aşteptată.
Sărbătoare mare a fost ieri. Nu religioasă. Ca oricare alta, o duminică obişnuită, dar totuşi ...specială. Mergeam pe stradă şi mă împiedicam la fiecare doi metri de băbuţele care şi-au scos paltoanele din tinereţe de la naftalină şi de bătrâneii care le însoţeau, îmbrăcaţi la 4 ace, purtând pălăriile de fetru din vremurile bune şi pantofii lustruiţi înnobilaţi prin învechire. Nu era greu să-ţi dai seama încotro se îndreptau.
Mergeau cu pas domol, dar hotărât... spre urne. Alegerile prezidenţiale din 2009 i-au convins pe toţi românii cu drept de vot să vină să-şi exprime opţiunile. În drum spre urne, românul s-a mai oprit să mai schimbe o vorbă, două cu vecinii.

N-am fost personal acolo, dar din câte am auzit, la secţiile de votare a fost o aventură în toată puterea cuvântului. Ştampilele au constituit o veritabilă probă de foc. Păreau confecţionate de copiii de la Cenaclul "Mâini (ne)Îndemânatice", în mare grabă. Şi, ori nu se uscase lipiciul bine, ori se terminase. Cui nu-i rămânea tuşul în palme, se alegea aproape sigur cu ..cauciucul ştampilei lipit de buletin. Sau, şi mai rău, aceasta dispărea ca măgaru' în ceaţă.
O fi fost făcătură? Sau poate o nouă găselniţă de fraudare a alegerilor aceste ştampile buclucaşe? Românii, însă, au votat cu hotărâre. S-au înghesuit. Au aşteptat ore în şir la cozi interminabile, au pus în urne buletine cu speranţe, buletine în care şi-au îngropat amărăciunea, deziluziile, şomajul şi facturile neplătite. Apoi au plecat acasă, au stat lipiţi de televizor, aşteptând cu sufletul la gură să vadă dacă votul lor a contat.
Şi uite aşa, a trecut românul proba ...ştampilei!

21 noiembrie 2009

Moment de respiro (2)


video

Mă uitam la nişte clipuri pe YouTube, când am dat peste noua melodie a Rihannei, "Russian Roulette". Mie, una, îmi place la nebunie această piesă. Clipul este un pic demonic, aşa cum ne obişnuisem din "Disturbia", dar are un mesaj intens şi profund. În momentele de faţă, chiar mă regăsesc în versurile ei. Poate de aceea mi-a atras atenţia atât de mult şi m-am hotărât să-i acord un loc de cinste pe blogul meu.
Sper să vă gâdile şi vouă simţurile auditive.
Iar dacă nu vă place, asta e!

18 noiembrie 2009

Preoţie



Un tânăr preot trebuia să ţină prima lui slujbă, drept pentru care era extrem de emoţionat, chiar a intrat în panică. Atunci, superiorul lui, Episcopul, văzându-l atât de stresat, l-a sfătuit ca înainte să se urce la amvon pentru predică, să pună un păhărel de vodcă în paharul cu apă, ca să se relaxeze şi să aibă curaj. Preotului i-a mers nemaipomenit la prima lui slujbă, dar când a ajuns acasă, a găsit pe masă o scrisoare din partea Episcopului, în care zicea:


Dragă Părinte, Fiule,

Mă bucur mult că ţi-a mers atât de bine la prima ta slujbă şi că ai ţinut cont de sfatul pe care ţi l-am dat, dar trebuie să-ţi fac anumite observaţii:
1) În acel pahar cu apă nu se pune nici gheaţă, nici felii de lămâie. În plus, eu ţi-am spus să pui puţină vodcă în paharul cu apă, nu invers...
2) Nu se foloseşte Biblia ca suport pentru pahar
3) Nu poţi să te ştergi la gură cu sutana, mai ales dacă nu porţi nimic pe dedesubt!
4) David l-a învins pe Goliat cu o praştie şi o piatră, nu poţi să spui că "i-a zburat fundul cu dinamita..."
5) Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt Bătrânul, Juniorul şi Stafia
6) Nu e frumos să-l numeşti pe Papa "Naşul"
7) Eva i-a dat un măr lui Adam, nu "i-a cedat"
8) Iniţiativa de a invita publicul să aplaude a fost bună, dar a fost exagerat să-i inviţi să danseze macarena şi să facă trenuleţu'
9) Apa sfântă se foloseşte pentru a binecuvânta, nu pentru a-ţi răcori ceafa!
10) Îţi amintesc că slujba trebuie să dureze circa o oră, şi nu două reprize de câte 45 minute fiecare.

Şi apropo, cel care era aşezat lângă tine şi pe care l-ai numit "travestit cu fustă roşie" eram eu.. în rest, nimic altceva, multă baftă în continuare.

Cu stimă deosebită,
Episcopul

15 noiembrie 2009

Cizmuliţele


Un copil, la grădiniţă, încerca să-şi încalţe cizmuliţele. Pentru că nu se descurca, i-a cerut ajutor educatoarei. Cu tot trasul şi împinsul, cizmuliţele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reuşit totuşi să-l încalţe, educatoarei i-au apărut broboane de sudoare pe frunte.
De aceea, aproape i-au dat lacrimile când copilul i-a spus: "Doamnă, dar sunt puse invers..." Într-adevăr aşa era.
Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună. Totuşi, educatoarea a reuşit să-şi păstreze calmul până când cizmuliţele erau din nou încălţate, de data aceasta aşa cum trebuia. Însă atunci băieţelul a zis: "Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!!"
În loc să strige la el: "De ce nu mi-ai spus??", în loc să-şi piardă cumpătul sau să abandoneze o cauză pierdută, educatoarea şi-a muşcat buza şi, încă o dată, s-a chinuit să-l descalţe. Când s-a terminat chinul descălţatului, băieţelul a adăugat: "Sunt cizmuliţele fratelui meu. Mama mi-a zis să le încalţ pe astea azi."
Acum educatoarea nu mai ştia ce să facă.. să râdă sau să plângă? A reuşit totuşi să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, a terminat să-l încalţe, înainte să-l trimită afară la joacă, femeia l-a întrebat: "Şi, acum, unde îţi sunt mănuşile? Trebuie să ţi le pui ca să poţi pleca afară!"
La care copilul răspunde: "Le-am băgat în cizmuliţe ca să nu le pierd..."

11 noiembrie 2009

Decalogul tăcerii


1. Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros
2. Taci, atunci când ai vorbit prea mult
3. Taci, până când îţi vine rândul să vorbeşti
4. Taci, atunci când eşti provocat
5. Taci, când eşti nervos şi iritabil
6. Taci, când intri în biserică, pentru ca Dumnezeu să-ţi poată vorbi
7. Taci, când pleci de la biserică, pentru ca Duhul Sfânt să-ţi poată imprima în minte lucrurile pe care tocmai le-ai auzit
8. Taci, când eşti ispitit să bârfeşti
9. Taci, când eşti ispitit să critici
10. Taci, cât să ai timp să gândeşti înainte de a vorbi

09 noiembrie 2009

Piesa de teatru


Piesa s-a terminat. Orologiul bate ora 12:00. Cortina s-a tras peste scena prinsă în amintirea trecutului. Am rămas doar eu şi sunetul picăturilor de ploaie. Această nebunie de a lua totul de la început a devenit o obsesie.
Mai ştii cum era înainte? Viaţa era un joc de şah fără reguli, în care noi eram regele şi regina. Ceilalţi erau simpli pioni, iar noi conduceam totul după nişte reguli nescrise. Jocul era viaţa.. iar viaţa era un joc.
Dar cu piesa de teatru cum a rămas? A, da! Mi-am amintit! S-a terminat.. sala e goală.. iar afară plouă.. picăturile se aud de undeva de sus. Stau aşezată turceşte pe scenă şi privesc în public.. sau mai degrabă în gol, că s-a golit de mult încăperea. Nu a mai rămas nimeni şi nimic. Decât eu. Spectatorii au venit, au văzut piesa, au aplaudat la final că doar aşa e politicos, iar într-un final au plecat. Până şi ceilalţi actori au plecat, nu mai e nimeni în culise.
Mintea îmi zboară departe. Mă induce în eroare acest joc cu rol dublu. Scena îţi schimbă personalitatea. Ne prefacem zi de zi că totul e bine, ne lăsăm ghidaţi de nişte replici, urmăm un scenariu scris de altcineva.. un geniu nebun. Transpunem cu voce tare gândurile altcuiva.
Operă dramatică, cu final fericit. Doi termeni care se contrazic, părerea mea. Adică.. automat dacă e dramă, n-are cum să aibă final fericit.. sau poate că da. Dar ce se întâmplă după ce se trage cortina? Sau când luminile se sting şi pe scenă, în luminile reflectoarele stinse, rămâne doar singurătatea? Îşi face simţită prezenţa "Realitatea", asta se întâmplă! Sau "Rolul Doi"!
Dar cu noi ce se va întâmpla? Doi străini, care totuşi, pare că se cunosc dintotdeauna. Noi doi.. doi copii care visează la soare după ploi. Am preferat să îngropăm trecutul în culise. Ne stăpâneşte un orgoliu nebun ce preia controlul jocului. Mândria. Am ajuns să purtăm un război de priviri şi indiferenţă. Dar ne-am schimbat. Cândva, luptam amândoi pentru acelaşi lucru, credeam că orice război e mai uşor în doi. Acum, însă, războiul este purtat între noi, care cândva eram aliaţi. Suntem fideli unui scenariu care nici măcar nu se potriveşte cu actorii investiţi cu responsabilitatea de a-i da o logică. Ne rănim reciproc cu replicile scrise în scenariu. Şi nu ne dăm seama de asta. Dar sunt vorbe care dor, ce nu vrem să ni le spunem, dar totuşi, ele sunt scrise în scenariu, iar noi trebuie să-l urmăm. La fiecare repetiţie, facem ce ne îndrumă regizorul, deşi ne doare pe zi ce trece din ce în ce mai mult... Nu mai pot suporta! Nu mai pot uita! Nu mai pot ierta! Nici pe mine, nici pe tine!
Tot ceea ce părea atât de puternic, acum atârnă de un fir de aţă. Pasiunea pentru această piesă mă ţine legată de rolul meu dublu. Acele ore când mă rup de realitate, aflându-mă la câţiva kilometri depărtare de sala teatrului, mă ţin în viaţă. Mă alimentez dintr-o speranţă zadarnică.

02 noiembrie 2009

Sentimente

O zi specială.. pentru mine.. pentru tine.. pentru noi.. şi pentru că m-am săturat de cadouri materiale, m-am gândit să-ţi ofer ceva puţin diferit..

video

01 noiembrie 2009

Mi-e dor...



Aş vrea să-mi fii aproape, să-ţi sărut ochii plânşi şi trişti,
Să-mi sprijin fruntea iar de tine să mă conving că mai exişti.
Şi-n taină să-mi ascund tristeţea în zâmbetul ce ţi-a înflorit
Pe buzele ce-ntr-un sărut, trezesc fiori din vremea-n care ne-am iubit

Aş vrea să vezi că-i primăvară şi iarăşi florile-ţi zâmbesc,
Iar din cenuşa astăzi stinsă renaşte totul şi-i firesc.
Copacii iarăşi au păduri, cu tril de păsări în perechi
Ce consfinţesc metamorfoza acelor ritualuri vechi.


Eu încă te aştept sub luna ce-a tăinuit iubirea noastră,
Lăsând să curgă râuri multe din apa limpede albastră.
Aş vrea să-mi fii acum aproape, să-ţi mângâi părul răvăşit
Şi-n taină să strivesc sărutul pentru care te-am iubit.

Iubire, vino singur, nimic din amintiri tu să nu iei cu tine
Cu cât vei fi mai blând, cu-atâta totul e mai bine.
Şi vom chema din largul mării pescarii drumul să ne-arate
Ca să lăsăm în urmă totul, iubindu-ne cât mai departe...

Cu drag din drag te voi chema mereu în marea veşnicie
Acolo, ca şi aici, iubire ca a noastră nu poate să mai fie.
Sărut lângă sărut, am pus mantia ce trupul tău îl înfăşoară
Şi aş începe iar şi iar să-ţi sărut fiinţa toată ce astăzi mă-nfioară.

Aş vrea să-mi fii acum aproape
Mi-e dor de tine... pentru a câta oară?