Motive pentru care Moş Crăciun nu poate fi bărbat

1. Majoritatea bărbaţilor nici nu se gândesc să aleagă cadouri până în Ajunul Crăciunului
2. Dacă totuşi cumpără cadouri, tot timpul par surprinşi să descopere numai produse de calitatea a doua, seturi de chei tubulare şi inele de plastic lăsate pe rafturi
3. Ar avea probleme de orientare, pentru că în mod inevitabil s-ar rătăci acolo sus în zăpadă şi nori şi ar refuza apoi să se oprească să întrebe care este direcţia
4. Bărbaţii nu pot împacheta cadouri
5. Bărbaţii mai degrabă ar muri decât să se îmbrace în catifea roşie
6. Bărbaţii ar simţi că masculinitatea lor este ameninţată dacă ar fi văzuţi împreună cu toţi acei spiriduşi
7. Bărbaţii nu răspund la scrisori
8. Bărbaţii ar refuza să permită ca fizicul lor să fie descris, chiar şi în glumă, ca ceva asemănător cu "un bol plin cu jeleuri"
9. Bărbaţii nu sunt interesati de ciorapi decât dacă îi poartă altcineva
10. Dacă ar trebui să zică "Ho Ho Ho", le-ar diminua serios şansele de a agăţa
11. În final, să fie responsabili cu Crăciunul ar însemna să îşi ia un angajament

‎10 paşi să scapi de depresie

1. Plimbaţi-vă cu maşina. Parcaţi la marginea drumului, puneţi-vă ochelarii de soare şi scoateţi pe geam uscătorul de păr. Îndreptaţi-l către maşinile care vin din faţă. Acum număraţi câţi şoferi frânează brusc în faţa voastră!

2. Reîncărcaţi automatul de cafea din biroul vostru cu cafea decofeinizată timp de trei săptămâni. Când toată lumea va fi depăşit dependenţa... de cafea, schimbaţi-le cafeaua cu ESPRESSO.

3. Dacă scoateţi bani la ghişeul băncii la rubrica "scopul folosirii banilor" scrieţi "pentru marijuana".

4. Când sunteţi pe un coridor, săriţi în loc să mergeţi. Apoi încercaţi să număraţi câte persoane se uită la voi cruciş!

5. Dacă sunteţi la restaurant şi vreţi să comandaţi ceva, cereţi apă plată dietetică.

6. Sunaţi-vă prietenii cu cinci zile înainte să mergeţi la o petrecere şi spuneţi-le că nu veţi putea fi prezent din cauza unei dureri de cap.

7. Când scoateţi bani de la ATM, apucaţi-vă de strigat din toţi rărunchii "Am câştigat! Am câştigat!"

8. Dacă vă aflaţi într-o grădină zoologică, luaţi-o brusc la fugă către parcare strigând îngrozit "Salvaţi-vă! A scăpat leul!"

9. Dacă aveţi copii, la masa de seară spuneţi-le că din cauza recesiunii va trebui să renunţaţi la ei!

10. La farmacie, cumpăraţi o cutie de prezervative şi după aceea întrebaţi farmacistul unde este cabina de probă!

Job la C.I.A.

C.I.A. caută să angajeze un agent-asasin. La sfârşit, rămân 3 finalişti: 2 bărbaţi şi o femeie.

Testul final: primul bărbat este dus lângă o uşă , i se dă un pistol şi i se spune că dincolo de această uşă , pe un scaun, se află soţia lui.

- Ucide-o!

- Glumiţi!? Nu-mi pot ucide nevasta!

- Atunci nu este o slujbă pentru tine!

Al doilea bărbat primeşte aceleaşi instrucţiuni, intră în cameră şi dupa 5 minute de linişte, iese afară plângând:

- Am încercat, dar mi-e imposibil...

Vine rândul femeii. I se spune că trebuie să-şi ucidă bărbatul. Ia pistolul, intră în cameră şi se aud mai multe împuşcături, apoi strigăte, troznete, lovituri în pereţi. După 10 minute, se face linişte, iese femeia obosită şi transpirată:

- Pistolul avea gloanţe oarbe, a trebuit să-l omor cu scaunul !

MORALA:

Angajaţi femei!

Fac treaba mai serios decât bărbaţii!

Lucruri despre femei pe care bărbaţii nu le vor înţelege niciodată

* De ce trebuie să poarte mereu ciorapi, atât de greu de dat jos?

* De ce au nevoie şi de un dulap pentru pantofi, din moment ce au unul imens pentru haine?

* De ce singurul lucru important pentru ele la o maşină este ca aceasta să meargă?

* De ce cea mai bună cină este cea bazată doar pe o salată cu puţine calorii?

* Cum de au nevoie doar de 5 CD-uri cu muzică pentru toată viaţa?

* De ce au nevoie de atâtea genţi şi cum reuşesc să le golească de bani într-un timp atât de scurt?

* De ce pierd timpul vorbind cu plantele şi cum reuşesc să le ude fără să inunde împrejur?

* Cum de îşi pun hainele la spălat înainte ca aceastea să miroasă a traspiraţie?

* De ce, de la Eva încoace, toate femeile încearcă să îşi ademenească partenerii cu alimente?

* De ce nu poţi să ghiceşti niciodată dacă vor o partidă rapidă de sex sau preferă un preludiu nesfârşit?

* Cum de ştiu întotdeauna ce gândeşte cu adevărat oricare bărbat cu care stau de vorbă?

* De ce consideră că afişele cu staruri porno nu sunt deloc provocatoare, ci foarte plictisitoare?

* De ce aşternutul de pat trebuie să se asorteze perfect cu jaluzelele sau cu celelalte articole de mobilă din dormitor?

* Cum reuşesc să vorbească la telefon în timp ce îşi fac unghiile?

* Cum se explică faptul că o femeie petrece mai mult timp în faţa oglinzii decât un bărbat sub capota maşinii, pentru a repara motorul?

* De ce au impresia că sunt mai sexy în rochiile cu corset, în care abia reuşesc să respire?

Scrisoarea de dragoste a unui matematician

Logaritmul inimi mele e de 10 ori mai mare, făptura ta mi-a căzut secantă la inimă. De la prima vedere, când privirile noastre s-au intersectat şi când dreapta mea a atins tangenta ta, iar tu mi-ai tras-o perpendicular pe cateta obrazului meu drept, extrăgându-mi rădăcina ce ma chinuia de atâta timp.

Ah! Iubita mea cu cap geometric şi cu picioarele ca două raze rectangulare care se întâlnesc în punctul de origine zero de la limita inferioară a bustului tău, ca un triunghi echilateral!

Ipotenuza inimii mele, vino să te îmbrăţişez între catete!

Abia aştept să rezolv ecuaţia iubirii noastre şi dacă am să-l găsesc pe x-ul acela care îţi dă târcoale, îţi promit că-i arăt eu lui să nu-şi bage muchia unde nu-i fierbe hexagonul!

Ca la 20 de ani!!!

Despre bărbaţi şi femei

Dacă o pocneşti, se cheamă maltratarea soţiei.
Dacă te pocneşte ea, e autoapărare.

Dacă iei o decizie fără să o întrebi, eşti nesimţit.
Dacă ea ia o decizie fără să te consulte, e femeie emancipată.

Dacă-i ceri să facă ceva ce nu-i place, e dominare masculină.
Daca te roagă ea, îţi face o favoare.

Dacă apreciezi formele unei femei şi lenjeria sumară, eşti pervers.
Dacă nu, esti homo.

Dacă-i oferi flori, urmăreşti ceva.
Dacă nu, eşti fraier.

Dacă eşti mîndru de realizările tale, eşti plin de tine.
Dacă nu, eşti lipsit de ambiţie.

Dacă o doare capul, e obosită.
Dacă te doare pe tine, n-o mai iubeşti.

Dacă vrei să faci dragoste prea des, eşti obsedat.
Dacă nu, ai pe altcineva.

De aceea bărbaţii mor mai repede decat femeile.

Noile statusuri de Yahoo Messenger

MOLDOVA:
Cari dai o beri? (online)
Biau (busy)
Biau di rup la “Mat“ (stepped out)
Suntiem la chioşc… să biem (be right back)
Sunt sub masă/ dupi casă (not at my desk)
Cari dai beep cu secret ai? (on the phone)
Citesc eticheti/ Mă doari capu’ (invisible to everyone)
Comă alcoolică (offline)

POLIŢIENESC:
Raportez (online)
Fac proces verbal (busy)
Trecut la rutieră (stepped out)
Îl bat p-ăsta şi vin (be right back)
Duc plicu’ acasă (not at my desk)
Scuze şefu’, nu ştiam! Gata, l-am iertat… (on the phone)
“La bibliotecă” (invisible to everyone)
Căzut la datorie (offline)

EMO:
True (online)
Mănânc şi plâng (busy)
Prospectez lumea, de pe acoperiş (stepped out)
Cumpăr lame (be right back)
Probez noile insigne (not at my desk)
Nu am chef să vorbesc cu nimeni (on the phone)
Wishful thinking (invisible to everyone)
Cadeeeee! Emo down. (offline)

RURAL:
Pe prispă (online)
Sunt la prăşit lol (busy)
Plecat la oraş (stepped out)
Îmi bat nevasta (be right back)
Ieşit la poartă (not at my desk)
Mi-am luat mobil (on the phone)
Sunt cu vicleşug (invisible to everyone)
Doborât de băutură (offline)

ECUMENIC:
Spovediţi-vă! (online)
Bag mătănii/ Trag clopotul (busy)
După anafură sau înmormântare (stepped out)
Degust împărtăşania (be right back)
La nunţi/botezuri/cumetrii (not at my desk)
Bat toaca, dă buzz! (on the phone)
Îmbrăcat civil (invisible to everyone)
Sunt la mama dracu’ (offline)

MANELIŞTI:
Pe turbosistem (available)
Număr bani (busy)
La Miss Piranda (stepped out)
Întorc caseta şi vin (be right back)
Îmi aştept dedicaţia pe Taraf (not at my desk)
Ascult muzică la telefon (on the phone)
Duşmanii pândeşte (invisible to everyone)
Plâng şi blestem (offline)

Viaţa e o curvă

Şi te fute cum vrea ea. Scuze celor care citesc asta şi sunt sensibili la cuvinte obscene. Deci da, viaţa, târfă îmbrăcată în roz, îţi arată de fiecare dată că nu e cum vrei tu. Te lasă să speri, să visezi, să-ţi faci iluzii, să crezi. Şi când ţi-e lumea mai dragă, îţi demonstrează pentru a mia oară că nu tot ce zboară se mănâncă. Îţi oferă ocazii, oportunităţi, ştie să te întoarcă pe toate părţile, ştie să manipuleze până şi cel mai pesimist om, care vede numai negru în faţa ochilor.

Înveţi să zbori din nou, rănile încep să se vindece încet-încet, şi deodată... bum! Te izbeşti de pământu' numit realitate mai repede şi mult mai rău decât o făcusei până acum. Şi iar ajungi să te întrebi... de ce e aşa? De ce mereu e aşa? De ce mi se întâmplă numai mie? şi multe alte porcării de genu' ăsta. Şi iar te ridici, mai greu, dar totuşi te ridici. Te scuturi de praf, îţi găseşti echilibrul şi mergi mai departe. Până ajungi iar la pământ. Şi iar te ridici. Şi tot aşa. Mereu gândindu-te şi întrebându-te când o să scapi din cercu' ăsta vicios care se învârte... şi se tot învârte... şi se tot învârte... şi te ameţeşte... şi te disperă...

Ce mai ai altceva de făcut? La un moment dat începi să te obişnuieşti. Începi să realizezi că n-ai ce să faci, n-ai unde să fugi, n-ai cum să scapi. Şi omu', optimist cum e, îşi spune: "Lasă, mă, că o să fie bine!" Sau la extrema cealaltă, pesimistul zice: "Ce dracu' frate, decât să o ţin aşa mereu, mai bine renunţ că oricum la fel o să se întâmple... cum s-o dai s-o nimereşti?"

Nebunie de sezon !?

Suntem abia la mijlocul lunii noiembrie, mai exact pe 20. Cel puţin aşa arată calendarul meu, poate şi al vostru, mai mult ca sigur nu şi al celor care au decis să înceapă decorarea centrelor comerciale cu brazi împodobiţi, instalaţii cu sute de mii de luminiţe, precum şi introducerea ofertelor de Crăciun în magazine.

Nu mă înţelegeţi greşit, chiar îmi place Crăciunul, e sărbătoarea mea preferată din tot anul ...dar... parcă e prea de tot. Oameni buni, mai e o lună până la Crăciun, aveaţi tot timpul din lume să exageraţi cu decoraţiunile şi cu ofertele promoţionale. De ce aţi început cu o lună înainte?? Oare credeţi că o să atingeţi pragul de vânzări super-mega exagerate? Poate că da... sau poate că nu... sau poate nu ştiu, la urma urmei cine sunt eu să-mi dau cu părerea la tehnicile de marketing? Nici măcar nu sunt studentă la marketing. În fine...

Nu ştiu ce spuneţi voi, dar mie mi se pare ridicolă toată povestea asta. Şi până pe 25 decembrie, mai mult ca sigur toţi o să fim sătuli de luminiţe, globuleţe, Moş Crăciuni şi brazi împodobiţi. De ce să nu ne bucurăm de această sărbătoare aşa cum se cuvine? Adică atunci când e vremea ei, nu cu o lună înainte. Care mai e farmecu' să vezi la orice pas atâtea decoraţiuni şi să te gândeşti: "Mă, nene, s-a mutat Crăciunu'? Scrie în calendar că va fi mai devreme anu' ăsta? Parcă doar Paştele era sărbătoare 'mutabilă' ..."

Doza de râs

La vârsta de 50 de ani, o femeie primeşte din partea soţului o sticlă cu lapte. Nedumerită, îl întreabă:

- Dar, de ce, dragă, tocmai o sticlă cu lapte?

- Păi, draga mea nevastă, la 20 de ani, erai fermecătoare ...ţi-am adus o floare. La 30 de ani, erai dulce ...ţi-am adus o cutie cu bomboane de ciocolată şi o şampanie. La 40 de ani erai fierbinte… ţi-am adus o pâine caldă. Însă acum, la 50 de ani, te-ai făcut cât o vacă şi ţi-am adus nişte lapte.

Femeia îi dă replica:

- Da, dragul meu, aşa e, la 20 de ani eram eu ca o floare, însă nu tu ai rupt prima petală. Eram eu la 30 de ani ca o şampanie de dulce, însă tu mă agitai, alţii mă sorbeau. La 40 de ani eram eu fierbinte ca o pâine, însă tu lingeai coaja, alţii mâncau miezul. Iar acum la 50 de ani oi fi eu ca o vacă, însă când pleci tu de acasă vin taurii la uşă şi întreabă: “Boul e acasă? “

Aglomeraţie

N-am mai scris de ceva vreme. Poate din cauză că n-am mai avut inspiraţie. Sau n-am mai ştiut ce subiecte să abordez. Sau poate pentru că n-am mai avut timpul necesar să respir, să mă gândesc la toate prin câte am trecut, şi eventual să mă mai descarc scriind pe blog.

De câteva zile, toate facultăţile şi-au deschis din nou porţile. Nimic nou sub soare, trebuia să se întâmple şi asta la un moment dat. Cred că m-am obişnuit prea mult cu vacanţa sau cu activităţile pe care le-am desfăşurat, ca să mă mai gândesc şi la facultate. Oricum... toate-s vechi şi nouă toate, cum ar spune Eminescu.

Ce să spun... nu mai suport aglomeraţia. N-am suportat-o niciodată, dar acu' mă calcă rău de tot pe nervi. Oriunde mă duc, văd un puhoi de oameni. Şi nu orice fel de oameni... oameni grăbiţi, care se calcă în picioare să ajungă mai repede Dumnezeu ştie unde. La cumpărături, la fel. Magazinele sunt pline, indiferent că e vorba de hypermarket-uri, buticurile de la colţ de stradă sau firmele astea de fiţă care au nişte scoruri la îmbrăcăminte şi încălţăminte, de-ţi cad plombele puse de cel mai bun stomatolog din oraş. Se întâmplă ceva şi eu nu ştiu? S-a anunţat sfârşitu' lumii mai devreme de 20 decembrie 2012? Chiar nu pot să înţeleg. A început lumea să se îngrămădească până şi la covrigărie. Ca să nu mai spun că sunt cozi interminabile până şi la ghişeele care vând cartele sau abonamente de metrou. Nu mai vorbesc de cozile de la aparate. Metrourile sunt aglomerate. Tramvaiele la fel. În trafic, şoferii stau cu nervii întinşi la maxim. Ne-am înmulţit oare peste noapte? Sau poate n-am observat eu câţi oameni trăiesc cu adevărat în oraş. Şi mă îndoiesc că populaţia Bucureştiului atinge doar 2 milioane de locuitori.

Hai să forţăm vara!

Calendaristic, vara s-a dus de vreo 8 zile. Având în vedere vremea de afară, care pare să mai ţină cu noi, propun să ascultăm câteva piese de vară, numai bune pentru a ne aduce zâmbetul pe buze şi a ne trimite cu gândul înapoi la plajă, mare, soare...

Underdog Project - Summer Jam


Mr.President-Coco Jambo


Chicadee - Ooh la la


Mohombi - Bumpy Ride


Ville Vallo & Natalia Avelon-Summer Wine


Peter Andre - Mysterious Girl

Rihanna - If it`s lovin that you want


Kate DeLune feat Elephant Man-Whine up


The Underdog Project - Remember


SOJA - True Love

Legile naturii

• Legea mecanicii - Imediat după ce ţi se murdăresc mâinile de vaselină, o să înceapă să te mănânce şi nasul.
• Legea gravitaţiei - Orice şurub, cui sau unealtă, atunci când vă scapă pe jos, se va rostogoli până în cel mai inaccesibil loc.
• Legea probabilităţii - Probabilitatea de a fi văzut este direct proporţională cu gestul penibil pe care îl faci.
• Legea numărului aleator - Dacă formezi un număr greşit, n-o să sune niciodată ocupat şi o să răspundă cineva imediat.
• Legea alibi-ului - Dacă îi spui şefului că ai întârziat la birou pentru că ai avut pană, dimineaţa următoare chiar o să ai pană.
• Legea variaţiei - Dacă eşti în trafic şi schimbi benzile de mers, cea de pe care te-ai mutat o să meargă mai repede decât cea pe care te afli.
• Legea băii - Atunci când eşti cufundat cu tot corpul în apă, o să sune telefonul.
• Legea întâlnirilor neprevăzute - Probabilitatea de a întâlni pe cineva cunoscut creşte dramatic atunci când eşti cu cineva alături cu care nu vrei să fii văzut.
• Legea rezultatului - Atunci când vrei să demonstrezi cuiva că un aparat nu funcţionează, o să funcţioneze.
• Legea biomecanicii - Nivelul mâncărimii este invers proporţional cu posibilitatea de a ajunge la locul de scărpinat.
• Legea teatrului/cinematografului - De fiecare dată, oamenii care au locurile cele mai depărtate de scară, vor ajunge ultimii şi vor fi cei care se vor ridica de câteva ori pentru a merge să-şi ia mâncare, băutură sau la toaletă şi care vor pleca înainte ca spectacolul să se termine. Cei care stau lângă punctele de acces, vin devreme, nu se mişcă deloc, au picioare lungi sau burtă şi stau până la finalul spectacolului şi poate chiar mai mult.
• Legea cafelei - De îndată ce te-ai aşezat în faţa unei ceşti calde de cafea, şeful tău te va ruga să faci ceva care va dura până când cafeaua se va răci.
• Legea vestiarului - Dacă într-un vestiar se află doar doi oameni, ei vor avea dulapurile adiacente.
• Legea argumentului logic - Totul e posibil dacă nu ştii despre ce vorbeşti.
• Legea stategiei de marketing - De îndată ce găseşti un produs care într-adevăr îţi place, va fi oprită producţia.
• Legea doctorilor - Dacă nu te simţi bine, fă o programare la medic şi o să vezi că până vei ajunge la doctor, deja o să te simţi mai bine. Nu face programare şi o să rămâi bolnav.

Aproape axiome

01. Fluierul piciorului este un dispozitiv de găsire a mobilei pe întuneric.

02. Intuiţia este o calitate a femeii care o ajută să-şi contrazică bărbatul înainte ca acesta să apuce să deschidă gura.

03. Cine zâmbeşte atunci când lucrurile merg prost s-a gândit deja pe cine să dea vina.

04. Probabilitatea să întâlneşti pe cineva cunoscut creşte atunci când eşti cu cineva cu care nu trebuie să fii văzut.

05. Intuiţia este o ştiinţă exactă.

06. O concluzie marchează întotdeauna momentul în care ai obosit să gândeşti.

07. Hard-disk-urile sunt întotdeauna pline. N-are rost să încerci să faci rost de mai mult spaţiu. Datele se vor extinde până ocupă tot spaţiul liber.

08. Oamenii, ca şi naţiunile, vor acţiona raţional numai după ce toate celelalte posibilităţi au fost epuizate.

09. Poţi învăţa o pisică să facă orice vrea ea.

10. Nu e destul să fii tu norocos, trebuie ca ceilalţi să nu fie.

11. Stresul înseamnă să te trezeşti urlând, apoi să-ţi dai seama că nu dormeai.

12. Toate femeile sunt bune: bune de nimic sau bune la ceva.

13. Cred că bărbaţii care au cercel în ureche sunt mai bine pregătiţi pentru căsătorie. Au suferit şi au cumpărat bijuterii.

14. Sfatul meu este să te căsătoreşti. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof.

15. Nu am aflat ce este fericirea decât în momentul în care m-am căsătorit. Dar atunci era deja prea târziu.

16. Verighetele: cele mai mici cătuşe din lume.

17. Burlacii ştiu mai multe despre femei decât bărbaţii căsătoriţi; în caz contrar, ar fi şi ei căsătoriţi.

18. Femeile sunt pasionate de matematică: îşi împart vârsta la 2, dublează preţul hainelor şi adaugă întotdeauna 5 ani la vârsta prietenei celei mai bune.

19. Cea mai bună metodă de a ţine minte ziua soţiei tale este să o uiţi o dată.

Nebun de alb

"Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,

De când mă simt tot mai bogat, de tine,

Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,

Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine

M-aş jelui în fel de fel de jalbe

În care nici n-aş spune cum te cheamă,

Pătrate negre şi pătrate albe

Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă

Şi uite, n-are cine să ne-ajute,

Abia-şi mai ţine lumea ale sale

Şi-ntr-un perete alb de muze mute

Nebunii negrii caută o cale

Prin gări descreierate – accidente,

Mărfare triste, vin în miezul verii,

Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,

Ca să te-apropii şi ca să te sperii

Jur-împrejur privelişti aberante,

Copii fragili ducând părinţii-n spate,

Bătrâni cu sânii gri de os pe pante

Şi albatroşi venind spre zări uscate

Mi-e dor de tine şi îţi caut chipul

În fiecare margine a firii,

În podul palmei, dacă iau nisipul,

Simt un inel jucându-se de-a mirii

Te-aud în bătălii din vreme-n vreme,

Ostaşii gărzii tale ţi se-nchină,

Iubita mea cu foarte mari probleme,

Cu chip slavon şi nume de regină

Fiorul rece prin spinare-mi trece

Când mi-amintesc cu gene-nlăcrimate

Că tu, de la etajul treisprezece,

Voiai să te arunci să scapi de toate

Dar tu-nţelegi, de fapt că nu se cade

Să-ţi pui în cumpănă întreaga viaţă,

Că nu-s în joc abstractele rocade

Ci sângele ce fierbe sau îngheaţă

Neputincioasă, tristă şi frigidă

Aşa ai fost şi apăreai senină,

Dar cel care-a ştiut să te deschidă

Nu-i fericit, ci îmbătat de vină

De te lucram sârguincios cu dalta,

De te făceam din carnea mea, iubito,

Nu deveneai, cum astăzi eşti, o alta,

Pe care la căldura am trezit-o

Lăsând ambiţiile de-o parte

Ne aruncăm în marea nemiloasă

Şi-mpreunaţi, ca filele-ntr-o carte,

Ne facem din sudoare, sfânta casă

Pe urmă vin ceilalţi să ne-o distrugă

Şi ochii tăi mă caută întruna

Şi eu înalt nefericita rugă

Purtând pe tâmple soarele şi luna

Şi te iubesc cu milă şi cu groază,

Tot ce-i al tău mi se cuvine mie,

Ca un nebun de alb ce capturează

Regina neagră pentru veşnicie."

Versuri: Adrian Păunescu

Muzica: Emeric Imre

Oraşul îngerilor

Trebuie să recunosc că nu sunt înnebunită după filmele care îl au ca protagonist pe Nicolas Cage. De fapt, nu mă atrage cu nimic el însuşi, şi prin urmare, am evitat să vizionez filmele în care joacă. Asta până aseară, când am urmărit "City of Angels", un film care m-a lăsat efectiv cu gura căscată.

Trebuie să recunosc, de asemenea, că nu mă număr nici printre fanii lui Alanis Morissette. Dar, după ce am urmărit filmul mai sus menţionat, m-am îndrăgostit pur şi simplu de melodia "Uninvited", care se află pe coloana sonoră a acestui film.

Aşadar, vă invit şi pe voi să vizionaţi acest film (asta dacă nu aţi făcut-o deja) şi să ascultaţi melodia "Uninvited", care, de altfel, mi se potriveşte ca o mănuşă în momentul de faţă!

Eu şi asigurările

De când cu legea asta "asigurare obligatorie la locuinţă", am început să îmi măresc considerabil numărul clienţilor. Dacă până acum aveam parte numai de RCA-uri şi, implicit, persoane mai "tinere" ca să zic aşa, mai nou am început să am de-a face şi cu oameni de vârsta a treia, care mai de care mai... mă rog, înţelegeţi voi.

Zilele trecute a venit o doamnă la mine să mă întrebe despre "asigurarea asta obligatorie la casă", ce îi trebuie, cât costă, cum se face, în ce constă, etc. Eu, foarte amabilă, i-am explicat. După ce i-am făcut calcul şi i-am spus cât costă, dânsa mai avea un pic şi îmi dădea cu ceva în cap, că cică "aoleu, maică, îmi iei toţi banii! Eu de unde să mai plătesc atâtea, că am pensia mică!" La care eu: "Eu vă iau banii? Nu, doamnă, statu' vă ia banii! Boc şi cu Băsescu, că doar n-am dat eu legea asta!" "Păi, şi eu ce fac, maică? De unde atâţia bani? Toate e scumpe..." "Gândiţi-vă că e mult mai bine să plătiţi acum 80 lei decât să vă dea vreo amendă de 400-500 de lei că n-aveţi asigurarea!" a fost replica mea, care se pare că a convins-o. Până la urmă i-am făcut asigurarea, i-am luat banii şi a plecat oarecum dezamăgită.

Alt caz. Un bătrânel vine să-şi facă aceeaşi asigurare obligatorie la locuinţă. I-am explicat că este doar pentru catastrofe naturale, adică inundaţii, alunecări de teren sau cutremur. La care el, zâmbind, îmi spune că nu are unde să fie inundaţie, că are strada în pantă şi se scurge apa. Pe lângă asta, a început să îmi povestească şi despre Ceauşescu, de ce-a făcut şi-a dres, că acu' se duce ţara de râpă, ba mai mult, l-a menţionat chiar şi pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. "Multă istorie mai ştie omu' ăsta!" mă gândeam eu. În fine, l-am ascultat, n-aveam ce face, trebuia să-mi plătească asigurarea. Când să dea să plece, şi-a adus aminte că nu mi-a povestit de elevii care au susţinut BAC-u' anu' ăsta şi că, în modu' ăsta, chiar se duce ţara de râpă. I-am dat dreptate într-o oarecare măsură, deşi nu mă convinsese pe deplin.

Bărbaţi

Nu este vorba aici de porcii cu burţile atârnate şi nici de alte animale infecte. Nu ne interesează nici prostănacul în costum şi cravată, care nu cunoaşte decât o temă de discuţie, mai exact despre el însuşi, şi care ţine morţiş să ajungă la desuurile oricărei femei care-i iese în cale, cu degetele lui ca nişte cârnaţi. Nu ne interesează nici genul cu haină de piele şi respiraţia urât mirositoare, care târăşte prin parcuri chelneriţe agăţate la întâmplare. După cum îl vom trata cu dispreţ şi pe cochetul cu lanţ de aur şi ochi albaştri-văzduh, în spatele cărora se cască vidul. Nu avem o problemă nici cu universitarul cu barbă rară şi ochelari din os, care nu ar găsi un clitoris nici cu GPS-ul. Nu. Aici este vorba despre bărbatul cu mâini sensibile şi riduri de expresie, care le acordă femeilor atenţia tuturor celor 7 simţuri ale sale, care, cu umerii laţi, arată bine atât în costumul cu vestă, cât şi în blugi, care foloseşte un aftershave ameţitor, şi care, pe deasupra, mai ştie să şi gătească. Scurt şi îngrozitor: vorbim aici despre bărbatul visurilor.

Se prezintă în toate formele şi variantele posibile, la şaizeci de ani, împuţinat de vârstă, ori înalt şi năvalnic, sărac lipit pământului, ori moştenitor de milioane, antreprenor în construcţii cu surprinzătoare fantezii ori artist cu uimitor simţ practic. Şi se pare că există şi câţiva jurnalişti care corespund imaginii ideale schiţate aici. Omul visurilor merită toate cele 10 puncte pe care le acordă spiritul lumii in eroticis. Se poartă cavalereşte şi cu nobleţe. Este înţelept, puternic, tandru. Madame, ar putea să fie într-o bună zi tatăl copilului dumneavoastră. Partea proastă: este laş.

Orice femeie care merită să se cheme aşa ştie instinctiv cum să-şi pescuiască un bărbat al visurilor. Mai întâi joacă rolul de femme fatale în ciorapi-plasă, ca să-l ademenească în pat. Păstrează stilul Carmen şi Cleopatra, să nu dea de bănuit că ar avea un gând serios. Îi şopeşte cuvinte dulci şi îl convinge să meargă în weekend-uri senzuale prelungite la Marea Mediterană. Şi apoi, când este cu totul pierdut, când zace în năvod şi se zbate, când nici nu mai ştie de capul lui de îndrăgostit, atunci ea închide cursa cu o mişcare hotărâtă. Ea, numai ea, va fi femeia vieţii lui! Într-adevăr, un plan extraordinar! Şi conceput cu atâta simţ al detaliului! Dar totuşi eşuează, desigur, pentru că bărbatul visurilor o va părăsi. Şi, judecând la rece, nici nu ne putem supăra prea tare pe ticălos.

Bărbaţii se comportă exact ca în principiul incertitudinii al lui Heisenberg, care afirmă că putem cunoaşte doar locul unde se află sau sensul de rotaţie al unei particule atomice, dar niciodată ambele date simultan. Asta înseamnă că bărbaţii – dar în special cei ai visurilor – nu sunt capabili să combine în mintea lor conceptul de femme fatale cu acela de parteneră de viaţă. Nu ştiu că unu plus unu fac doi, după cum se spune aşa de potrivit în limbajul comun. O jumătate sau alta din ecuaţia vieţii le alunecă şi cade zgomotos la pământ. Curajos exprimat, ei îşi doresc fie ciorapi-plasă, fie bigudiuri. Ambele deodată îi stresează. Dincolo de asta se ascunde panica.

Prin urmare... cum procedează o femeie care a întâlnit bărbatul visurilor? Renunţă la numărul de femme fatale pentru a se încadra imediat în categoria locuinţă familială cu grădină şi terasă în faţă? Din păcate, nu... nu funcţionează aşa de simplu. O femeie care de la bun început ademeneşte cu bigudiurile, zgârcindu-se la nuri, nici măcar nu-şi face apariţia pe radarul erotic. E ca şi cum n-ar exista. Şi dacă, totuşi, se înscrie cumva, absolut întâmplător, în raza vizuală, declanşează imediat instinctul de fugă al bărbatului. De altfel, nimic nou.

Oare totul să însemne, limpede, că dilema străveche a omenirii nu poate fi ocolită elegant? Oare femeile trebuie să se împace cu gândul că domnii zămislirii sunt mereu prea slabi pentru zeiţe senzual-răscolitoare şi prea nătângi pentru banale muritoare? Ei bine, nu... există totuşi o soluţie. Doamnele să renunţe la visul lor despre bărbatul visurilor şi să se combine cu specimenele despre care vorbeam la început. Şi vor vedea ce se întâmplă.

De acord, totul este o generalizare nedreaptă. Nu toţi purtătorii cromozomilor Y corespund schemei desenate aici. De netăgăduit, există şi bărbaţi care nu sunt nici scârboşi, nici laşi. Şi li se spune călugări trapişti.

Sesiunea e nesănătoasă

1. Nu apuci să-ţi faci orele de somn. Cum să ţi le faci, când trebuie să te trezeşti cu noaptea în cap să ajungi la examene? Şi profii ăştia-s exageraţi… cum pot să pună examene înainte de ora 14?
2. Bei mai multă cafea ca de obicei, ca să nu adormi cu botu-n cărţi. Asta îţi strică stomacul, inima şi tot felu’ de alte organe de-astea, total neimportante.
3.Te enervezi. Din diverse motive (că te-a picat, că nu te-a lăsat în examen, chestii de astea) Ţi se umflă venele de pe gât şi de pe faţă, îţi ies ochii din orbite, faci spume şi urli. (asta nu arată a om sănătos)
4. Eşti stresat. Şi de stres, nu mai consumi minimum 2 litri de lichide pe zi, cum zice în pauza de la ştiri, ba mai şi fumezi. Şi fumatul dăuneaza grav sănătăţii, desigur.
5. Stai şi înveţi – în pat, sau la birou, ceea ce înseamnă că nu faci mişcare. Şi tot la stiri se zice că “pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute pe zi”. A, şi laba nu se pune.
6. Mănânci total nesănătos. Cum nu mai ai timp să stai la coadă la shaorma, tre’ să supravieţuieşti cu pâine cu pateu. Şi din cauza asta, nu mai mănânci fructe şi legume, că în pateu astea nu se găsesc.
7. Plimbările în aer liber s-au dus şi ele. Înainte de sesiune, mai mergeai pe o terasă, două, trei, dar acum te mai plimbi doar prin holuri. Crede-mă! În felul ăsta, nu ţi se mai oxigenează creierul!
8. Ţi se strică ochii. Cum să nu ţi se strice, din moment ce te chiorăşti în fiţuici? Şi pe lângă asta, ţi se mai f*te şi vederea la distanţă în examene, când te chinui să copiezi.
9. După câte-un examen de-ăla crunt, în care îţi vine să-ţi bagi picioarele, primul lucru pe care vrei să-l faci e sa bei până uiţi tot ce-ai învăţat pentru el. Şi asta iar nu e bine, că-ţi afectează memoria.
10. Te apucă durerile de spate. Normal! Cum să nu te apuce, când stai în poziţia “de învăţat” atâtea ore? Şi-apoi mai mergi şi la examen unde tre’ să te apleci, să te întinzi, să stai drept, să-ţi acoperi fiţuicile şi-aşa mai departe. Nu e ok pentru coloana ta.

Atenţie, deci! Protejaţi-vă cum puteţi de sesiunita acută!

Eurovision 2011

Părerea mea despre Eurovision-ul de anul acesta? Una cât se poate de bună. Organizatorii s-au întrecut pe ei înşişi. Jocurile de lumini, efectele care mai de care mai speciale, îţi luau pur şi simplu ochii. Dacă nu te încânta prestaţia muzicală a celor de pe scenă, cu siguranţă erai captivat de ce era în spatele lor. Mai mult sau mai puţin.

Au fost câteva piese care mi-au atras atenţia, artişti talentaţi, o varietate surprinzătoare de creaţii vestimentare (designerii chiar s-au întrecut pe ei înşişi!). Dar să lăsăm la o parte descrierile siropoase şi să vă spun ce mi-a plăcut în cadrul acestui spectacol.

Irlanda: Jedward, gemenii excentrici ai Irlandei îmbrăcaţi în colanţi au avut o piesă mai mult decât bună, pentru care aş fi votat dacă aş fi avut credit. Şi da, chiar băgam mâna în foc că "Lipstick" ar fi preferata juriului şi a publicului, alături de Azerbaidjan. Dar n-a fost să fie.

Azerbaidjan: Ell & Nikki au atras atenţia cu piesa "Running Scared", o piesă romantică, o baladă care te lasă fără cuvinte. Nu m-am aşteptat niciun moment să câştige, cel mult să fie în top 5. Dar, felicitări!

Suedia: Eric Saade cu piesa "Popular" au oferit publicului un spectacol cât se poate de reuşit. O piesă optimistă, cu versuri autoîncurajatoare şi cu mare lipici la audienţă. Meritau să câştige şi ei. Foarte bună piesa.

Ucraina: Mika Newton, o domnişoară blondă cu un look angelic, ne-a încântat simţul auditiv cu piesa "Angel", o melodie care pe mine cel puţin m-a captivat de la primele note. Rochia de culoarea şampaniei, completată de "aripile" de pe umeri i-au definit stilul şi i-au adus câteva bile albe din partea mea. O piesă mai mult decât excepţională. Ca să nu mai spun de domnişoara care desena în nisip. Artă din toate punctele de vedere. Bravo, Ucraina!

Estonia: Mi-a plăcut şi piesa lor. "Rockefeller Street" e genu' ăla de piesă pe care o asculţi în maşină la maxim gonind pe autostradă. M-a cam dezamăgit rochia ei. Da' acu pe bune.. cui naiba îi pasă că urăsc eu rozu' ...melodia e baza, nu îmbrăcămintea.

Şi cam ăsta ar fi un Top 5 realizat din gusturile şi preferinţele mele.

Descântec de ploaie

O poezie superbă, nu am cuvinte s-o descriu, sau măcar să o explic. Pentru că ea mă explică practic pe mine. Cam incorect spus... de fapt, îmi descrie starea sufletească mai bine decât aş fi putut-o descrie eu.

(Apasă play şi citeşte)

"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice, ploile-dezlănţuite femei,

Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile

Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,

Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,

Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie!"

E urât şi poate nici nu e adevărat

Dar lasă-mă atunci când plouă,

Numai atunci când plouă,

Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie!"

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu

Eşti departe plecat şi eu te aştept,

Şi tu ştii că te aştept,

Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept

Şi totuşi aştept.

E-n aer miros de dragoste viu,

Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul

Pe-o asemenea ploaie poţi să te îndrăgosteşti fulgerător

Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi

Şi eu te aştept. Doar tu ştii -

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei..."

De ANA BLANDIANA

Toate deodată

Aşa sunt eu...

Fierbinte cum e focul, rece precum gheaţa

Târzie ca noaptea, devreme ca dimineaţa

Laşă ca un iepure, curajoasă ca un leu

Vreau să ţin piept problemelor mereu

Aproape de tine, dar departe ca luna

La fel de înspăimântătoare ca furtuna

Dulce precum mierea, amară ca pelinul

M-ai gustat ...am fost letală ca veninul

Întotdeauna singură, dar în compania tuturor

Sunt aceeaşi, deşi mereu schimbată în ochii lor

Senină ca cerul, furioasă precum marea

Sunt aici, şi totuşi mai departe decât zarea

Liberă ca pasărea, captivă ca gândul şi amintirea

Urâtă ca despărţirea, frumoasă precum iubirea

Simplă, dar complicată cum e matematica

N-o să mă înţelegi dacă n-are cine-ţi explica

Visătoare ca un copil, raţională ca un adult

Naivă precum un om care iubeşte prea mult

Inocentă ca un înger, rea precum un drac

Câteodată spun prea multe, câteodată tac

Câştigi sau pierzi, ăsta este jocul, ocupă-ţi locul

Nu ezita, trage cartea şi încearcă-ţi şi tu norocul!

Beţivi episodici

Beţivii episodici sunt înşelători, ei nu pot fi recunoscuţi la prima vedere. Nici la a doua, nici la a treia. Ei se comportă absolut normal, aproape în permanenţă, şi pot fi deosebit de politicoşi şi prevenitori. Dar uneori întorc pagina şi le iese viciul la iveală, viciu ţinut ascuns cu multă grijă. Şi atunci încep să funcţioneze ca semaforul, dar invers.

Prin urmare, debutează printr-o fază verde, jovială. Sunt bine dispuşi şi spirituali, fac complimente doamnelor din societate, strălucesc şi risipesc anecdote şi farmece în toate direcţiile. Dar, din păcate, totul durează doar preţ de două sticle. După care, beţivii episodici trec brusc la galben: se ghemuiesc, prăbuşiţi în sine, se holbează în gol şi ţin tirade despre cât de strâmbă e viaţa şi ce sfârşit mizerabil va avea. Dar îşi pot găsi refugiu în braţele altor beţivi şi împreună hotărăsc cât de grozavi sunt ei totuşi... şi întreaga omenire... cu toţii, atât de buni...

Şi mai durează încă două sticle, după care semaforul se schimbă. Dintr-o dată, beţivul episodic vede roşu: împotriva lui se pune la cale o conspiraţie josnică... da, cât se poate de josnică. Toţi sunt cu ochii pe el. Dar mai ales domnul de vizavi. O ploaie de insulte amare şi confuze se abate asupra victimei întâmplătoare, care mai bine ar fi şi strânsă de gât, moment în care se petrece ceva ce nu este prevăzut în niciun regulament rutier. Un ultim şoc electric străbate semaforul, care explodează în jerbe de artificii, beţivul episodic se prăbuşeşte definitiv şi imediat cineva trebuie să şteargă pe jos.

Desigur, făpturi vrednice de milă. Obositoare şi jalnice.

La locurile voastre, vă rog!

În stânga stă Trecutul, se aşează frumos în dreptul sufletului şi-l umple de amintiri. În dreapta stă Prezentul, iar în faţă ar trebui să stea Viitorul. În spate mă am pe mine. Mă privesc şi din stânga, şi din dreapta, dar niciodată din faţă.

Se mai rătăcesc prin încăpere şi Dorinţa, Iertarea, Speranţa, Regretul, Iubirea şi Teama. Mă hotărăsc să le pun în ordine, să nu mai plutească în sală de capul lor. Aşez Regretul în stânga, consider că mai bine spun "mi-a părut rău" decât "îmi pare rău", îi explic şi rămâne acolo unde îl pun. Aşez în dreapta mea Teama, îi spun că am nevoie de ea chiar acum, că trebuie să fiu atentă la ce decizii iau, ca nu cumva Regretul să îşi schimbe poziţia. Mă înţelege şi se asează în dreapta. Pun Iertarea în spate, am nevoie de ea cu mine, am nevoie să mă iert şi să iert. Îi convine poziţia, aşa că acceptă. Aşez Speranţa în faţă şi, ca să nu o las singură, îi alătur şi Dorinta. Consider că fac un cuplu reuşit şi ele mă aprobă.

Rămâne Iubirea... şi, cum nu ştiu unde să o aşez, o rog să aştepte la uşă şi, din când în când, să ciocăne să vadă dacă i-am găsit vreun loc. Iubirea se revoltă. Îmi spune că e sătula de aşteptat şi că atâta timp cât i-am luat şi Speranţa şi am aşezat-o în altă parte, ea nu mă mai crede. Îi promit că îi voi face loc şi îmi aminteşte că am mai spus asta, dar că Teama a câştigat mereu în faţa ei. Văzând atitudinea Iubirii, Dorinţa, adică prima fărâmă de iubire începe să se agite şi să o susţină tacit. Se mută din stânga în dreapta şi mă dă peste cap. O rog să înceteze, dar nu îi pasă… se aşează într-un final în capul meu. Ochii încep să nu mă mai asculte, Dorinţa e mai puternică…

Văzându-mă învinsă, încep toate să mă doboare. Regretul vine în dreapta şi mă ceartă. Deja îmi pare rău că am avut Teama lângă mine în trecut. Iubirea intră căci aşa se întâmplă de câte ori Dorinţa creşte, iar a mea crescuse suficient cât să îşi ia zborul. Iertarea e singura care rămâne la locul ei şi îmi şopteşte:

"Iartă-te că nu le-ai aşezat cum trebuie, lasă-le să se aşeze singure şi mai fă două locuri în lumea ta mică şi plină de vise… găseşte-i loc Suferinţei, căci Dorinţa s-a aşezat greşit, Iubirea e neîmpărtăşită şi Durerea e doar a ta. Priveşte-l bine cum pleacă cu Dorinţa ta şi obişnuieşte-te cu gândul că ţi-a stat şi-n stânga, şi în dreapta, şi în spate, şi va fi şi-n faţă… iar după ce vei plânge suficient, fă loc Resemnării , căci dupa ea, toate se vor aşeza la locurile lor!"

Gândim cu creierul sau cu inima?

O întrebare care-mi dă de gândit de fiecare dată când o aud. Şi mulţi mă întreabă dacă sunt o fire sentimentală sau raţională. Şi niciodată nu ştiu ce să le răspund. Sau dacă o fac, de fiecare dată am alt răspuns, depinde de situaţie. Nu pot spune că sunt ghidată de sentimente şi de emoţii 100% dar şi când se întâmplă asta, nu e de bine. Nu-mi aduce nimic bun. Aşa că încerc să mă axez mai mult pe partea raţională, pe jumătatea stângă a creierului. Şi nu-mi iese întotdeauna. Câtedoată reuşesc, câteodată o dau în bară. Ce să faci? Asta-i viaţa.

Oricum, ce vreau să spun este că, de cele mai multe ori am greşit când m-am lăsat ghidată de ce îmi spune inima. Creieru' l-am dat la o parte. Mi-am zis: "Ce dreaq mai ascult şi de ăsta, că oricum eu fac ce simt, nu ce îmi spune raţiunea că ar trebui să fac!" Şi m-am ars de multe ori mergând pe gândirea asta. Aşa că m-am decis să mai las şi inima să ia o pauză. Şi să pun creieraşu' la treabă. Să stau să analizez fiecare moment, fiecare cuvânt pe care îl spun sau pe care aş vrea să-l spun.. şi lista poate continua. Dar parcă nici aşa nu e bine.

Cred că cel mai bine ar fi să găsesc un echilibru între cele două. Să ascult în aceeaşi măsură şi de una, şi de cealaltă. Poate aşa voi găsi răspunsul la toate întrebările.

Câteodată e bine să ştii când să mergi mai departe şi când să te opreşti. Şi iar ajungi între ciocan şi nicovală. Inima îţi spune să continui să lupţi... mintea, pe de altă parte, îţi spune că cel mai bine ar fi să renunţi. Şi cum nu le poţi împăca pe amândouă, lupţi cu toate armele de care dispui. Dacă reuşeşti, te poţi declara un om fericit, ambiţios, luptător. Dacă nu, faci ca vulpea din poveste: mai bine renunţi, că şi-aşa strugurii erau acri şi nu meritau efortu'!

La volan

Am făcut o selecţie cu câteva piese numai bune de ascultat la volan. Indiferent că eşti într-o intersecţie aglomerată, cu nervii întinşi la maxim sau goneşti pe Autostrada Soarelui în drum spre mare, calcă acceleraţia la podea, apasă play şi ascultă:

1. Ludacris - Act a Fool (2 Fast 2 Furious OST)

2. Rihanna - Shut Up and Drive

3. Grasu' XXL cu Maximilian şi Swamp - Full Option

4. Maximilian cu Grasu' XXL - P**** la volan

5. Daddy Yankee - Gasolina

6. Teryiaki Boyz - Tokyo Drift

7. Fat Joe - We Ridin'

8. Lil Flip - Rollin' On 20's

9. PitBull - Oye

10. Eve feat. Gwen Stefani - Let Me Blow Your Mind

Mă enervează...

...oamenii care vin la cursuri doar de dragu’ de a fi în bancă şi încep să se plângă ba că s-au plictisit, ba că le e foame, ba că le e somn, ba mai ştiu eu ce. Frate, nu sunt obligată să te ascult şi să te compătimesc! Dacă ţi-e somn sau n-ai chef, poţi pur şi simplu să stai acasă, nu să vii să le mai umpli şi altora capu’ cu „problemele” tale existenţiale. Am şi eu problemele mele, sincer chiar nu am de gând să le împărtăşesc şi pe ale tale, nu pentru că n-aş vrea, dar sincer, când cineva îţi spune problemele lui, el se descarcă şi pe tine te încarcă cu energie negativă. Nu vreau să fiu înţeleasă greşit, chiar îmi place să discut despre una, despre alta, dar când cineva vine şi îţi povesteşte de 5-6 ori pe zi aceeaşi problemă căreia nu-i găseşte rezolvare, deja devine stresant.

...tipii care te agaţă pe stradă fără pic de jenă şi cu cele mai banale replici. Pe lângă asta, mai întâi stau şi te studiază din cap până în picioare, să vadă cum eşti îmbrăcată şi cât de bine ţi se mulează pe sâni tricoul pe care tocmai ţi l-ai cumpărat. Dacă mai ai şi colanţi pe tine, fii sigură că o să-şi sucească gâtul pentru a-ţi admira şi posteriorul, fără să le pară rău dacă mai târziu ajung la farmacie să-şi cumpere un gel pentru entorse, sau mai rău, poate la spital. Mereu am admirat subtilitatea la un bărbat. Adică, e ok să te uiţi la o tipă pe care o vezi pe stradă, să-i zâmbeşti, să-i vezi reacţia. Dar dacă te întinzi la glume nesărate, replici de agăţat care mai de care mai neinspirate şi priviri insistente, deja ai mers prea departe.

...lumea care cere ţigări. Mă nene, înţeleg, o dată de milă, o dată de silă, da’ totuşi, nu-ţi face abonament. Dacă eşti fumător, cumpără-ţi, frate, ţigări! Nu mai cere în stânga şi în dreapta! Nu ai, nu fumezi! Bine că m-am lăsat de fumat! Vorba aia, şi cu plămânii curaţi, şi cu banii în buzunar!

...un băiat care se desparte de o fată şi la 2-3 zile se combină cu alta, cică „să o uite mai repede pe fosta”. Pur şi simplu mă seacă genu’ ăsta de persoane. Nu există aşa ceva... atitudinea asta e mai mult ghidată de orgoliu, parcă să-i facă în ciudă fostei, să-i arate ce mare Casanova e el şi că poate avea orice femeie la orice oră din zi şi din noapte şi asta mult mai repede decât ar putea-o face ea. După toate balivernele pe care i le-a îndrugat, după toate declaraţiile pe care (nu) i le-a făcut şi după imensa dragoste (ne)mărturisită, se gândeşte el că ar fi mai bine să se despartă de ea, oricum nu simţea nimic pentru ea, şi oricum nu era zâna pe care credea că o întâlnise.

...ipocrizia, minciuna, falsitatea. Nu mă suporţi, evită-mă! Nu mă băga în seamă! Decât să-mi vorbeşti în scârbă şi să te uiţi la mine de parcă aş fi o specie de viermi nedescoperită de oamenii de ştiinţă, care posedă toate "calităţile" nevertebratelor, mai bine mă ignori!

...oamenii care zâmbesc tot timpul. E ceva suspect la ei, mai ales când îi văd cu un rânjet larg pe faţă de parcă ar fi făcut reclame la Colgate toată viaţa lor. Cum să zâmbeşti, mă nene, atât? La un moment dat, devii fals. Oare ei chiar nu au probleme? Nu mai au zile proaste? Toate merg atât de bine încât nu merită să se încrunte nici măcar pentru câteva secunde?

...să aştept ceva sau pe cineva. Cred că ăsta e şi motivu' pentru care întârzii aproape tot timpul, indiferent unde m-aş duce. De ce să stau să aştept eu? Mai bine să mă aştepte alţii!

...lumea care mă critică înainte să mă cunoască. Am întâlnit fel şi fel de oameni, unii mai deschişi la minte, alţii mai puţin. Unii m-au acceptat aşa cum sunt, ceilalţi s-au prefăcut un timp, după care şi-au dat seama că nu au nicio treabă cu mine, şi nici eu cu ei. Alţii nici măcar nu s-au obosit să mă cunoască cu adevărat, dar pretind că m-au citit în doar câteva minute/ore/zile câte au petrecut alături de mine şi deja afirmă că sunt nu ştiu cum.

...bârfitorii. Întotdeauna am fost de părere că dacă am ceva de spus, prefer să-i spun persoanei respective verde în faţă ce mă deranjează. Nu să stau să îi spun lu' X şi lu' Y ce cred eu despre Z. Acelaşi lucru aştept şi de la cei din jurul meu. De cele mai multe ori, sinceritatea de care dau dovadă în majoritatea timpului, e pur şi simplu... al dracului de usturătoare!

...oamenii care cred că le ştiu pe toate şi vor mereu să aibă ultimul cuvânt. Hello, mai sunt şi eu pe aici! Chiar nu se poate să aveţi voi ultimul cuvânt. Mai am şi eu ceva de spus. Şi chiar nu am de gând să-mi înghit limba şi să-mi muşc buzele doar pentru că lu' X-ulescu nu-i convine să fie contrazis.

Liberă

Nu m-am simţit în viaţa mea mai bine ca acum. Sunt liberă ca pasărea cerului. Am evadat în sfârşit din colivia care mă ţinea captivă şi am învăţat să zbor...

Naufragiat în inima ta

Tresare în somn, se trezeşte brusc, se simţea transpirat, broboane de sudoare i se prelingeau pe frunte. Se uită pe geam, se luminase deja de ziuă. În casă era încă întuneric, o linişte mormântală, locul ei în pat era gol. Oare nu era mai devreme lângă el? N-o ţinea în braţe? Nu dormea cu capul pe pieptul lui? Sau visase? Ce se întâmpla de fapt?

Se ridică din pat, îşi trage pe el pantalonii de trening şi tricoul albastru. Rămâne blocat câteva secunde. Tricoul mirosea frumos. Nu fusese ea îmbrăcată cu el? Nu, n-avea cum... şi totuşi, parfumul ei, mirosul pielii ei, rămăseseră impregnate în el. Nu mai ştia, nu mai conştientiza, era totul confuz. S-a dus în bucătărie să-şi facă o cafea să se mai trezească, poate după aceea va înţelege ce se întâmplase. Şi dacă nu se întâmplase nimic? Dacă totul era în imaginaţia lui? De ce încă se mai gândeşte la ea? De ce o visează? Oare mintea îi juca feste? Mintea da, inima nu ar putea să-i facă una ca asta. Inima îi spune sigur că o iubeşte şi că nu o poate uita oricât de mult mintea încearcă să-i dovedească contrariul.

Mirosul de cafea s-a răspândit în toată casa. A ieşit pe balcon şi şi-a aprins o ţigară. Se gândea la noaptea trecută. Încerca să-şi amintească ce se petrecuse cu adevărat.

Ştiu sigur că a fost aici, nu sunt nebun! Cum se poate să fie doar un vis? Era ea, aşa cum o ştiu, la fel de tandră şi pasională ca întotdeauna. Nu s-a schimbat nimic. O iubesc ca un nebun, i-am spus asta. Şi ştiu că şi ea mă iubeşte. Nu există urmă de îndoială. Dar când a plecat? Nici măcar nu am simţit când s-a ridicat de lângă mine.... Şi totuşi, uite-mă cum stau singur şi mă gândesc la lucruri care poate nu s-au întâmplat. Înseamnă că a fost într-adevăr doar un vis. Părea atât de real.. chiar mi-aş fi dorit să fie lângă mine. Ea nu ştie cât de mult înseamnă pentru mine. Mereu mi-am ascuns sentimentele faţă de ea şi am rănit-o. De ce am făcut asta? De ce n-am putut să renunţ la orgoliu? De ce am ascultat ce mi-au zis alţii? De ce n-am luptat pentru ea? De ce încă mă gândesc la ea? De ce o banală melodie difuzată la radio îmi aduce aminte de ea? De ce mă simt atât de bine când mă atinge, când mă sărută, când mă mângâie? De ce spun că nu o vreau înapoi când ea e de fapt tot ce vreau de la viaţă? Aş vrea să o uit, nu mai suport tortura asta. Îmi pătrunde prea mult în suflet, în minte, în gânduri... încerc să mă îndepărtez de ea, dar se apropie tot mai mult de mine. De ce o văd pe ea în tipa cu care sunt? De ce când mă uit la ea, văd de fapt buclele ei şi ochii verzi care m-au fermecat din prima zi?

Capsula timpului

Din rubrica Confesiunile unei adolescente

Există momente în viaţă când pur şi simplu mi-aş dori să opresc timpul în loc. Sunt momente care merită păstrate cât mai mult timp, sau mai bine zis, merită pur şi simplu să fie imortalizate... ca atunci când mă simt împlinită, când am tot ce îmi doresc, când simt că pot muta munţii din loc fără să depun prea mult efort. Sunt clipe când îl am lângă mine pe cel pe care îl iubesc din toată inima, când dorm cu capul pe pieptul lui, când îi simt răsuflarea caldă, iar el mă ţine în braţe ca şi cum n-ar mai vrea să-mi dea drumul vreodată. Atunci simt că lumea e a mea. Nu mai percep nimic din ce se întâmplă în jurul meu. Şi totuşi, realizez mai devreme sau mai târziu că nu am absolut nicio putere să opresc trecerea timpului, oricât de mult mi-aş dori asta.

A few hours left 'til the sun's gonna rise

Tomorrow will come and it's time to realise

Our love has finished forever...

How I wish to come with you

How I wish we make it through

Ce frumos ar fi să existe o pastilă care să aibă ca efect oprirea timpului pentru cel care o înghite. Nu pentru totdeauna, măcar pentru o perioadă rezonabilă. Să nu stai să te gândeşti că mai sunt câteva ore până vine dimineaţa şi trebuie să te trezeşti la realitate din visul tău preafrumos care n-ai mai vrea să se termine. Gândeşte-te cum ar fi să vezi că lumea îşi continuă drumul, fără ca măcar să observe lipsa ta. Ceasurile nu mai ticăie, nu mai ai sentimentul ciudat că ai întârziat undeva sau că trebuie să ajungi nu ştiu unde că te aşteaptă nu ştiu cine. Ştii că eşti doar tu, şi doar tu contezi. Eşti acolo unde vrei să fii, singurul loc în care ai sentimentul de apartenenţă, ca şi cum ar trebui să fii mereu acolo, să nu mai pleci niciodată. Alături de persoana pe care o iubeşti şi care te iubeşte.

Just one last dance

Before we say goodbye

When we sway and turn around, around, around

It's like the first time

Just one more chance

Hold me tight and keep me warm

'Cause the night is getting cold

And I don't know where I belong

Şi totuşi, visul se termină la un moment dat. Pentru că nimic nu e permanent. Trebuie doar să înveţi să trăieşti clipa la maxim, să trăieşti ca şi cum ai muri a doua zi, să nu te gândeşti la consecinţe şi cel mai important, să nu regreţi nimic din ceea ce faci. Pentru că la urma urmei, ce ai făcut a fost exact ceea ce ai vrut. Deci nu ai timp de regrete. E un sentiment aparte când visele tale devin realitate, chiar şi pentru o perioadă prea scurtă de timp. Eu mă mulţumesc cu faptul că măcar au devenit realitate. Şi dacă nu pot avea mai mult, cel puţin am primit ceea ce îmi doream. Chiar dacă nu în totalitate. Câteodată trebuie să te mulţumeşti cu puţin pentru a primi mai mult.

But I know... tomorrow I'll lose the one I love

There's no way to come with you

It's the only thing to do

Prea mult ca să mai rămână măcar puţin

Îţi mai aduci aminte visul nostru de iubire, nu? A fost unul frumos, ca nicicare altul. Nu ai fi putut să-l uiţi aşa, cu una, cu două, cât ai zice că vrei să te trezeşti la realitate. Nu aveai cum. Jur că nu ai cum. Ochii tăi nu spun adevăruri mincinoase. Poate mai ştii cum îl alinai cu toate speranţele puse în sărut şi toată pasiunea smulsă de nişte îmbrăţişări. Îl numeai "destinul tău". Îi cerşeai pe deasupra şoaptei, îi botezai dorinţa ta mai presus de toate, secunda ta de fericire furată de la zei. Trebuie să ştii cum era când nimeni nu se mai simţea singur. Încă nu ai uitat cum atunci era "acum". Trebuie să ştii asta. Trebuie să cred atât şi nimic mai mult. Ca să merg mai departe... cât mai aproape de tine. Să mă-nţeleg atunci, să te văd acum cum nu am reuşit atunci.

Îmi aduc aminte, sigur! Amintirea nu iartă nimic, nicio clipă. Nu iartă celor care s-au iubit şi s-au rănit iar şi iar. Şi iar. Mai mult. Până când unul nu a mai putut. Amintirea refuză speranţa. O ucide, o închină celor care nu au vrut-o.

Ar fi păcat să spui că nu am dreptate şi n-aş suporta să-ţi văd buzele cum se mişcă în virtutea a ceea ce ştiu că-ţi trece prin cap în acest moment...

Păcat a fost şi atunci când l-ai rostit tu. Îţi spun... şi crede-mă, te rog, că nu a mai rămas nimic. Pur şi simplu nimic. Ce să mai aduni când vindecarea înseamnă să împrăştii tot?

Da... este greu să ştiu că nu am făcut ceva mai mult, extraordinar, cel puţin imposibilul ca să te aduc înapoi şi să mă răzbun în sfârşit pe trecut, pe haosul lăuntric în care am crezut. Maşina de spălat nu ar putea să facă nimic cu conştiinţa mea. Viaţa mea e ca o cârpă moale de şters maşini. N-aş putea să mă iert pe mine pentru noroiul în care mă afund din ce în ce mai mult. Eu trebuie să ştiu... trebuie să ştiu că nu m-ai uitat.

Era atât de uşor să fi făcut un gest atât de mic, ordinar... aş fi închis ochii, aş fi trântit uşa şi m-aş fi întors de unde am plecat. Dar, mă ierţi sau nu, nu mai pot. M-am rugat pentru un "mai bine mai târziu decât niciodată". Dar acum regret şi îmi muşc buzele pentru ceea ce am cerut. Este peste limitele mele mici. Mult prea târziu pentru ceea ce a fost prea mult.

Am putea să încercăm din nou. A trecut ceva timp şi zile imperfecte de când fiecare a plecat pe drumul lui. Ştiu că ai pe altcineva. Dar tu, tu nu m-ai putut uita. O simt. Am auzit. M-ai iubit cândva. M-ai iubit aşa cum sunt. A fost greu fără tine şi am crezut că pot iubi oricum nebuneşte. Am greşit. Azi da, mâine nu. Azi sunt liber, mâine sunt legat. Am crezut că pot iubi pe oricine. Dar nu a fost aşa. Vreau să-ţi arăt cum sunt acum. M-am schimbat, poate ar trebui să afli. Imperfect, la modul absolut. Vorbesc la fel de mult. Orgoliul l-am pierdut undeva pe drum, la cel mai prost joc de noroc. Nu pot să mai mint. Nu spun că te-am căutat în multe femei. Prin toate, pe rând, am încercat să fug de tine. Îmi intrai prea mult în inimă, în minte, în suflet. Nu puteam permite aşa ceva atunci. Îmi doream ceva mai mult, mai concret, mai material. Eram poate imatur. Doar un băiat nebun...

Oare tu crezi ceea ce ai vrea să auzi? Crezi că poţi şterge totul cu buretele şi să rescrii povestea la fel ca atunci când a început? Oare cenuşa mai ia foc? Oare crezi că orgoliul, dorul, suferinţa şi nemiloasa dorinţă de răzbunare nu transformă în praf ce ai avut mai sfânt? Oare crezi că mi-a fost atât de uşor fără tine? Crezi că nu mai ţin minte cum ai ales să rupi în două destine separate preafrumosul tău vis de iubire? Crezi că poţi să vii acum ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Tu crezi că eu mai sunt fata pe care ai lăsat-o plângând şi implorând? Crezi că aş putea să renunţ la braţele care m-au strâns atunci când mi-a fost rău ca să revin la cele care m-au aruncat în ele? Crezi că aş putea să uit braţele spre care mi-am întins toată singurătatea ca să scap de ea, braţe care m-au făcut din nou om?

Nu pot da timpul înapoi. Aş vrea... asta trebuie să însemne ceva, ceva mai mult decât sunt eu capabil să exprim. Nu am ştiut atunci ce ai vrut să spui că eu pe tine nu o să te pot uita. Nu mă pricep să vorbesc frumos, nu am putut niciodată să fiu tu. Nu crezi că e păcat să lăsăm ultima picătură de iubire să se scurgă doar pentru că nu ştii să spui un "da" sau "te iert"?

Nu m-ai ascultat atunci. De ce ai face-o acum? Nu mai pot să glumesc cu iubirea. Adesea am făcut confuzie între plâns şi râs, între lacrimi şi fericire, ură cruntă şi dor nespus. Uneori îmi era atât de dor încât îmi venea să te smulg din vise doar ca să mă îmbrăţişezi şi apoi să te las să pleci din nou. Ştiu ce înseamnă să te doară jocul ei sau să nu-i suporţi tăcerea. Aş vrea să ştiu că o să afli şi tu ce înseamnă suferinţa asta care te seacă de ceea ce a mai rămas bun în tine. Poate doar atât aş vrea.

Părul tău o să stea nemângâiat şi şuviţa care te deranja noaptea o să-ţi intre în ochi. O să mârâi şi o să o alungi cu năduf. Buzele tale o să se usuce de dor că nu le mai întâlneşte pe ale mele. Mâinile o să-ţi îngheţe pentru că nu voi mai fi eu să ţi le încălzesc. Picioarele te vor durea îngrozitor pentru că nu vrei să le asculţi atunci când te conduc pe drumul care te aduce înapoi la mine. Iar la capătul mâinii tale nu o să mai fie mâna mea. Nu vei rămane singură, este imposibil să nu te iubească cineva. Dar o să fii nefericită şi o să-ţi fie dor să alergi cu fericirea de mână. Sau... poate că o să fii fericită cu altcineva. Dar asta o să mă doară... mult. Cel mai mult...

Dragul meu, scumpul meu, mi-ai fost drag mai mult decât pot spune. Romantic nu ai fost niciodată, iubirea nu ai ştiut-o niciodată cu adevărat. Distanţa nu iartă, inima nu ştie să lase în pace. Pentru mâinile reci şi buzele uscate am găsit leacul: fierbinţeala unei băi cu aburi şi un balsam hidratant. Pentru nopţile grele, mi-am găsit trupul care să mă încălzească şi mi-am pierdut cuvintele adesea. Cu iubire sau fără, supravieţuiesc în continuare. Sunt mii de motive care îmi zâmbesc în fiecare zi şi îmi amintesc că am pentru ce să trăiesc. Iartă-mă dacă m-am înşelat în privinţa ta. Sau chiar în privinţa mea. Încerc din răsputeri, mă străduiesc să nu mai fac greşeli. Am luptat, am încercat să fac imposibilul posibil pentru a te aduce înapoi, dragul de tine... Dar iarăşi am greşit. N-ar fi trebuit...

Nu poţi să mă urăşti... Nu ai cum...

Nu te-am urât nici atunci. Nu te urăsc nici acum. Dar am învăţat să fiu indiferentă şi să nu-mi mai pese. A fost totul prea mult, înainte şi după, nimic atunci când ar fi trebuit, ca să mai rămână ceva. Câtuşi de puţin.

Eşti eroina mea!

Mi-aş fi dorit ca eu să fiu autoarea versurilor: "De ce m-ai adus în lumină, mamă? De ce m-ai adus?" Însă Lucian Blaga mi-a luat-o înainte. Eram o copilă, şi încă mai sunt, nu pot spune că m-am maturizat pe deplin. Atunci, ca şi acum, nu-mi pot explica de ce trebuie să purtăm atâtea bătălii pentru a obţine ce ne dorim. Bătălii purtate atât cu lumea din jur, cât şi cu noi înşine.

Într-o zi, însă, mi-am deschis ochii atât de larg, şi am văzut-o pe mama pe câmpul de luptă al vieţii, luându-mă în spate şi zbătându-se ca o leoaică pentru a mă apăra şi a reuşi să supravieţuim. Săgeţile otrăvite ţâşneau din toate părţile, uneori din grupul "prietenilor", alteori din tabăra inamică, dar mama, erou brav, se afla mereu la datorie şi era decisă să câştige fiecare război în parte care ne ameninţa. Deseori cădea, rănile de pe corpul ei sângerau uneori chiar şi câteva zile la rând, dar îşi ascundea durerea, plângea pe furiş, de teamă poate să nu o văd şi să mă întristeze gândul că a pierdut o bătălie. Vroiam să o ajut, să fiu alături de ea, să îi păzesc spatele aşa cum a făcut şi ea de multe ori. Dar statutul meu de copil se rezuma la o îngriji şi la a-i pansa rănile. Când se vindeca, pornea din nou la luptă.

Când am mai crescut, mi-a pus tolba de săgeţi pe umăr, arcul în mână şi am ieşit alături. O vreme, când duşmanii mă ameninţau, mama, războinica de temut, îşi arăta colţii. Într-o zi, însă, mi-a spus: "Mi-aş dori să te apăr mereu, dar sunt unele bătălii pe care trebuie să le porţi singură. Nu voi fi lângă tine mereu, să luptăm cot la cot împreună. Însă vreau să ştii că voi fi întotdeauna aici, aşteptându-te, iar dacă vei fi rănită, îţi voi pansa rănile. Nu uita, eşecul este experienţa care precede triumful. Trebuie să fii puternică!"

Războaiele mele au fost măreţe, ruşinoase, poate uneori degradante de-a binelea. Uneori câştigam, alteori cădeam pe câmpul de luptă. Dar mama era mereu la căpătâiul meu, de câte ori primeam vreo lovitură. Câteodată era ea însăşi dezamăgită pentru bătăliile mele, pe care le purtam fără rost, ştiind că nu voi avea sorţi de izbândă. Dar nu mi-a reproşat niciodată nimic când mă vedea rănită. După ce mă vindecam îmi spunea: "Există bătălii pe care este mai bine să le eviţi. Nu pentru că le-ai putea pierde, ci pentru că ai deveni ridicolă câştigându-le."

Aş vrea să-ţi mulţumesc pentru tot, mamă

M-ai învăţat să lupt, să cred, să fiu şi să n-am teamă

M-ai ajutat să îmi doresc să fiu puternică oricând

Chiar şi atunci când alţii m-au doborât la pământ

Mi-ai arătat ce înseamnă să iubeşti până la cer

Până nu dau, chiar dacă n-am.. la altu' să nu cer

Şi să nu sper că va fi bine, când mai rău de atât nu e

Nu vreau să plec de-aici doar ca să fiu mai departe

Oriunde ai fi

O melodie care spune mai multe decât 1000 de cuvinte.

Timpul

"Se spune că timpul vindecă orice rană. Nu sunt de acord cu asta. Rănile rămân. În timp, mintea, pentru a rămâne sănătoasă, le acoperă cu cicatrici, iar durerea scade în intensitate, dar nu dispare niciodată." Rose Kennedy

Ciudat lucru, timpul... Nu l-am putut înţelege niciodată, oricât de mult aş fi încercat. Şi am încercat de nenumărate ori. Parcă e un obstacol. De multe ori auzi: "Lasă timpul să decidă..." sau "Vom vedea cu timpul ce va urma..." sau "Am nevoie de timp pentru a-mi pune gândurile în ordine şi a-mi da seama ce vreau de fapt." Devin obositoare replicile astea. Sincer. Cel puţin pentru mine. De ce nu putem avea ce ne dorim atunci când ne dorim? De ce trebuie să lăsăm timpul să treacă? De ce trebuie timpul să decidă în locul nostru? La urma urmei, totul depinde de noi...

"Mi-aş dori câteodată să dau timpul înapoi!" Altă replică pe care o auzi mai ales din gura celor care au greşit. Adică a tuturor. Toţi greşim. Suntem oameni. Dar trebuie să mai învăţăm din greşelile pe care le facem, trebuie să le privim ca pe un test, pe care nu l-am trecut. Şi la urma urmei, dacă am putea da timpul înapoi, oare s-ar schimba ceva? Cu siguranţă. Sau poate că nu. Cel puţin ai şti unde ai greşit şi ce trebuie să faci pentru a-ţi îndrepta greşeala sau să nu o faci. Sunt oameni care nu şi-ar dori să dea timpul înapoi, ci vor doar să li se acorde şansa pentru a-şi cere iertare şi pentru a face orice pentru a repara greşelile. Numai că, de cele mai multe ori, nu li se mai acordă o asemenea şansă.

Dragostea nu-i de mine

Nu, nu e vorba despre mine. Sau poate că da, mai mult sau mai puţin. În mare parte este vorba despre o carte, despre care am aflat din pură întâmplare într-o dimineaţă pe când îmi verificam căsuţa de e-mail. Titlul m-a atras mai ceva ca un magnet. Mi-am zis că trebuie neapărat să citesc cartea asta. Poate şi din cauză că numele protagonistei este Monica. Sau poate că pur şi simplu m-am regăsit în titlu. Sau nu ştiu. Ideea e că vroiam să o citesc. Şi dorinţa mi s-a îndeplinit.

Este o carte cu adevărat savuroasă. Nu am putut să o las din mână, şi totuşi, parcă trăgeam de mine să citesc cât mai puţin pentru a rămâne cât mai mult captivă în lumea Monicăi, o scriitoare italiancă, care a fost dezamăgită în dragoste, dar care, spune ea, şi-a găsit sufletul pereche şi s-a hotărât să se mute din New York într-un sătuc scoţian uitat de lume, undeva pe lângă Edinburgh, pentru a fi alături de bărbatul pe care îl iubea şi care o iubea. Şi cine era acest bărbat? Chiar editorul care i-a descoperit talentul şi care a decis să-i publice cartea.

Surprizele, însă, nu întârzie să apară. Mintea Monicăi este bântuită de amintirea lui David, fostul ei iubit care a dezamăgit-o şi care acum regretă nespus tot ceea ce i-a făcut şi o caută înnebunit ca un licean îndrăgostit până în vârful urechilor. Este atent cu ea, o ascultă când are probleme, pozează în cel mai bun prieten doar pentru a-i recâştiga inima, chiar dacă ştie că ea e deja cu altcineva şi o încurajează că a făcut cea mai bună alegere. La polul opus, Edgar, iubitul Monicăi, este de asemenea bântuit de amintirea fostei sale soţii, care a murit în circumstanţe misterioase, dar pe care Monica reuşeşte să le elucideze la urma urmei. Şi când îşi dă seama că nu-i ajunge nici măcar la degetul mic Rebeccăi, fosta soţie a lui Edgar, după care el încă nu poate să-şi revină, Monica decide să pună capăt relaţiei.

Protagonista este genul de femeie neînţeleasă, enervantă, ironică şi cu un umor acid. Spune lucrurilor pe nume şi nu suportă ca cineva să păstreze un secret faţă de ea. Poate şi ăsta e motivul pentru care începe să dezgroape morţii la propriu în momentul când decide să afle cine era Rebecca, mai ales că toată lumea o ridica în slăvi. Şi când în sfârşit reuşeşte acest lucru, apare nesiguranţa de sine, începe să creadă că nu va ajunge niciodată să se ridice la standardele soţiei moarte şi prin urmare, dă verdictul final: Edgar nu o iubeşte şi nu a iubit-o niciodată.

Scrisă într-un mod alert şi cu un umor spumos, această carte te captivează pur şi simplu de la primele rânduri. Iar ceea ce am apreciat cel mai mult, a fost faptul că povestea nu a fost umflată atât de tare încât să pocnească. Şi mi-a plăcut că nu a fost o poveste de dragoste siropoasă în care protagoniştii trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu toate finalurile sunt fericite.

Scrisoarea unui student

Privind viaţa cu alţi ochi...

Dimineaţă. O dimineaţă rece de iarnă, la fel de îngheţată ca şi celelalte care au precedat-o. Ninge cu fulgi mari şi pufoşi. Încerc să mă concentrez la cursu' ăsta mai mult decât plictisitor, însă privirea îmi zboară pe geam fără să vreau. Cu ce sunt eu de vină că m-am născut iarna sau că ador zăpada şi fulgii care se joacă voioşi prin văzduh?

M-am trezit cu poftă de viaţă şi de ...mâncare! Da, aş mânca cea mai mare porţie de spaghete care se serveşte la restaurantu' din colţ! Serios. Simt nevoia de carbohidraţi, de mâncare bună şi consistentă, de adevărate bombe calorice. Dacă m-ar asculta o anorexică, mai mult ca sigur mi-ar spune că sunt nebună. Ei, şi ce?

În ciuda frigului şi a ninsorii care ameninţă oraşul, mă simt... altfel. Şi nu-mi pot explica motivul. Simt că pot zâmbi pur şi simplu fără să ştiu de ce. Pot privi fulgii de zăpadă şi să-mi imaginez povestea lor. Mă simt bine... mă simt caldă pe dinăuntru... parcă inima s-a decis într-un final să pompeze sângele cu atâta forţă încât să mă facă să-mi revin la realitate. Să mă facă să înţeleg că totul depinde de mine să mă simt extraordinar şi, cum zicea şi profu' de C.A.P "nu există vreme rea, ci doar îmbrăcăminte inadecvată".

Revenind la mâncare... aştept cu nerăbdare să se sune şi să dau o fugă până la patiserie să-mi cumpăr nişte sărăţele. Sau o merdenea? Mai bine un corn cu ciocolată...