Crezul elevilor

Cred într-una sfântă matematică
materia tuturor notelor rele
dezlegate şi nedezlegate.
Şi într-una sfântă geometrie,
care din matematică se trage
mai înainte de toate obiectele.
Lumina întunecată
şi ştiinţa blestemată,
care de-o fiinţă cu contabilitatea,
prin care toate s-au făcut
care pentru noi şi pentru a noastră suferinţă
a reuşit în şcoală
şi s-a întrupat în manuale
Biblia profesorilor şi spaima elevilor
şi a reuşit în zilele lui septembrie
şi a încheiat un an întreg
şi a înviat în prima zi după vacanţă.
Şi s-a urcat la catedră
să orânduiască pe cei trecuţi în clasa următoare.
Şi iarăşi o să vină cu mărire şi slavă
să judece pe cei slabi
a căror situaţie n-a mai fost încheiată.
Mărturisesc într-un sfert de oră
copierea unei teze pentru a scăpa
de sfânta corigenţă!

P.S. M-am distrat pe cinste prima dată când am citit parodia asta.. şi m-am gândit să împart şi cu voi bucuria mea.. sper să vă placă (asta dacă n-o ştiaţi deja).. am publicat-o de dragul vremurilor bune din generală..

Legile elevului

1) Întotdeauna are dreptate... chiar dacă nu i se dă
2) Nu copiază niciodată... consultă
3) Nu doarme în timpul orei... reflectează
4) Nu vorbeşte... schimbă impresii
5) Nu îşi distrage atenţia... studiază anatomia muştelor
6) Nu chiuleşte... e solicitat în alte părţi
7) Nu rămâne corigent... e lăsat corigent
8) Nu fumează... se stimulează
9) Nu înjură... se descarcă
10) Nu insultă profesorii... le aminteşte ceea ce sunt
11) Nu citeşte reviste în timpul orelor... se informează
12) Nu distruge şcoala... o decorează
13) Nu aruncă cu cretă... studiază legea gravitaţiei
14) Nu râde în ore... e fericit

Mai şi citeşti?

Am găsit o nouă leapşă. Cică se numeşte Leapşa Cărţilor.. şi cum a început şcoala, iar profa de română a început să stea cu gura pe noi să citim şi să învăţăm că bate bacu la uşă [la urma urmei, o zice pentru binele nostru..], m-am gândit să fac şi eu ceva oarecum "folositor" în privinţa asta şi să postez răspunsurile mele la Leapşa Cărţilor.

1. Ce carte ai recomanda şi de ce... unui dezamăgit din dragoste?
"Adam şi Eva" de Liviu Rebreanu pentru simplul fapt că şi personajele cărţii au trebuit să treacă prin şapte vieţi ca să fie fericiţi. Aşa şi cu dragostea, dacă se găsesc suflete pereche, n-o să fie niciodată dezamăgiţi unu de altu deoarece se caută mereu şi mereu..

2. Ce carte ai recomanda şi de ce... iubitului/iubitei?
"Amurg" de Stephenie Meyer.. şi atât! Fără alte comentarii! Nu vreau să intru în detalii!

3. Ce carte ai recomanda şi de ce... celui mai bun prieten?
"Sunt aiurită şi se ia" de Caprice Crane. Este o poveste delicioasă şi are un umor nebun despre Heather, o tipă care pierde tot ce avea [un job de invidiat, iubit] într-o secundă din cauză că are probleme de exprimare [adică are gura mare mai pe româneşte] şi care porneşte în aventura vieţii ei când pleacă cu Brody, noul ei vecin, în California, în încercarea acestuia de a porni o "afacere" cu Starbucks [inventase ScorţiLapte - lapte cu scorţişoară - şi credea că o să facă o avere din asta] Finalul? O las pe ea să-l afle!

4. Ce carte ai recomanda şi de ce... unui copil de 10 ani?
"Harry Potter" de J.K.Rowling sau "Cronicile din Narnia" de C.S.Lewis. Sunt poveşti fantastice, lumi nemaivăzute, pline de magie şi creaturi ciudate.. iar fantezia atinge cote maxime la vârsta asta. Eu, una, eram înnebunită după Harry Potter la 10 ani. Ţin minte că aveam pojar, iar dacă stăteam în casă.. de plictiseală, m-am apucat să citesc Harry Potter.. şi m-a fascinat pur şi simplu.. şi îmi pare rău că acum mi se pare o prostie seria asta!

5. Ce carte ai recomanda şi de ce... unui mare aventurier călător?
Adică mie însămi? "Toate pânzele sus!" de Radu Tudoran, fără doar şi poate. E genială, exact cartea pe care o căutam.. exact genu meu.. aventuri, pericole, situaţii-limită când ai impresia că eroii nu mai găsesc nicio cale de scăpare.. şi bineînţeles, mult umor! O recomand cu drag tuturor! Este o carte care merită citită, la orice vârstă, indiferent dacă eşti "mare aventurier călător" sau un om normal care-şi urmează rutina zilnică fără să crâcnească.

6. Ce carte ai recomanda şi de ce... unui duşman cunoscut?
"Obiecte ascuţite" de Gillian Flynn. Nu e neapărat un mod de răzbunare sau mai ştiu eu ce. Cartea este din genu thriller şi suspans.. o poveste despre o reporteră care se duce să investigheze o crimă din oraşul ei natal, la îndemnul şefului redacţiei ziarului pentru care lucrează. Reportera, pe numele ei -Camille- are nişte amintiri destul de neplăcute legate de familia ei şi orăşelul în care a crescut. Mama ei o teroriza, până când într-un final, tânăra a ajuns să se automutileze [de unde şi titlul romanului] Are un final neaşteptat.. chiar te lasă mască! Deci, citeşte-o!

7. Ce carte ai recomanda şi de ce... unei persoane care nu iubeşte lectura?
"Romeo şi Julieta" de William Shakespeare. E de neconceput să nu-ţi placă această tragedie! Şi mi se pare normal ca fiecare om să citească cel puţin o dată cartea, şi nu să se rezume doar la ecranizarea acesteia sau la piesa de teatru.

8. Ce carte ai recomanda şi de ce... unuia "cu nasul pe sus”?
"La măsura 12 nu eşti grasă" de Meg Cabot. O carte savuroasă, din genul comic-poliţist. Eroina, fostă cântăreaţă de muzică pop şi actuală angajată a unui colegiu din New York, are parte de aventura vieţii ei când începe să investigheze crimele apărute în colegiu, dar mai ales când se încăpăţânează să găsească vinovatul, când poliţia spune că totul a fost "un simplu accident". Sigur o să se mai destindă după ce citeşte cartea şi o să-i mai scoată fumurile din cap!

9. Ce carte ai recomanda şi de ce... celui care apare primul în lista ta de bloguri?
"Moarte pe Nil" de Agatha Christie. Un thriller, din seria Hercule Poirot.. sigur va fi captivat/ă şi îl va citi pe nerăsuflate.

10. Ce carte ai recomanda şi de ce... unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?
"La răscruce de vânturi" de Emily Bronte. De văzut, le-o fi văzut pe toate în viaţă, dar sigur nu a trăit clipele de coşmar ale celor de la Wuthering Heights. O carte incredibilă, remarcabilă, uimitoare.. nu am citit nimic asemănător! Este pur şi simplu magnifică! Unică! N-am cuvinte s-o descriu! Cine a citit-o, ştie despre ce vorbesc. Cine nu, ar trebui s-o facă!

Ultima primă zi de şcoală

Păi da.. chiar aşa, dacă stai să gândeşti logic, chiar a fost ultima primă zi de şcoală pe care am trăit-o. Sunt a 12-a, la vară dau bacu.. şi o să scap în sfârşit de profesori irascibili şi insuportabili, colegi fiţoşi şi cu nasu pe sus ..şi zile interminabile de stat în bancă şi citit sau completat integrame.. că na, de plictiseală, faci şi pe dracu în patru.

Şi când mă gândesc că o să trebuiască să mă trezesc în fiecare zi pe la 6 juma' dimineaţa ca să fiu la 8 la liceu, deja mă avertizează capu că o ia razna sau corpu că îl încearcă o uşoară creştere a temperaturii. În fine.. eu obişnuită să mă trezesc după 12 pm, imaginează-ţi dacă o să ajung vreodată la prima oră! Dar să nu vorbim despre asta tocmai acum... sunt optimistă oricum, până la vară o să reuşesc să mă trezesc şi eu la timp ca să fiu prezentă la ora 8 în clasă.. fresh şi gata de acumulat noi cunoştinţe de care n-o să am nevoie decât câteva ore cât dau examenu sau nici măcar atât.. şi bineînţeles că oraru a fost făcut în aşa fel încât să fie în fiecare zi primele ore materii pe care le am doar o dată pe săptămână ca să mă facă să ajung.. că doar n-o să întârzii sau să n-ajung deloc în cel mai rău caz.. cică!

Şi chiar n-aveam de gând să mă duc azi.. da' pân la urmă am zis că na.. ce-am de pierdut.. doar nu mi-o cădea coada că mă duc să fac mişto de boboci sau să mai râd de dirigu.. sau orice altă activitate care mă făcea să mă simt bine în anii trecuţi. Bineînţeles că în drum spre liceu, n-am avut nicio şansă să găsesc stradă sau trotuar liber. Peste tot unde mă uitam, vedeam copii însoţiţi de părinţi, bunici, căţei, purcei.. şi toţi erau "înarmaţi" cu buchete imense de flori pentru "doamne", diriginte, directoare, etc. Chiar mă gândeam: "Doamne, deci eu din clasa a 4a n-am mai fost cu flori în prima zi de şcoală.." şi alţii nici nu concep să se ducă cu mâna goală la profesoare.

În fine, ajung şi la şcoală. Nici nu apuc să intru bine pe poartă, că sunt întâmpinată de feţe mai mult sau mai puţin cunoscute.. boboci sau foşti colegi.. inconfundabilii rockeri cu pletele negre în vânt şi tricourile cu Metallica.. cocalarii cu gulerele la cămaşă ridicate de ziceai că sunt clonele lu' Dracula, cu ghiulurile strălucind în lumina soarelui de dimineaţă şi cu manelele date la maxim pe telefonul mobil ca să vadă lumea că au cu ce.. piţipoancele machiate de ziceai că cine ştie unde se duc, cu tona de fond de ten pe faţă de parcă era tencuiala de pe casa lu mamaia de la ţară, cu ochii puternic conturaţi şi cu buzele date cu gloss mai mult decât ar fi fost necesar, asigurându-le astfel un look soios, dar totodată "cul" în rându' masculilor feroce care roiau în jurul lor ca muştele în juru' mierii, şi la glumele cărora râdeau zgomotos de răsuna toată curtea şcolii.

Şi ar mai fi fost şi alţii, pe care nu i-am observat.. poate din cauză că erau eclipsaţi oarecum de asemenea prezenţe scenice, oameni normali.. care aveau lucruri mai bune de făcute decât să se dea în spectacol.. sau cărora pur şi simplu nu le păsa!

Şi ca să închei frumos această "memorabilă" zi.. trebuia să păţesc eu ceva, că altfel nu se putea! M-am dus cu Sabin până la magazin să luăm ceva de băut că ni se făcuse sete.. şi tocmai ieşeau 2 tipi, la care unu dintre ei se trezeşte să comenteze: "uite mă, ăştia cred că sunt boboci!" Nu că m-ar fi deranjat prea tare.. da totuşi.. nu cred că mai arăt cum arătam acu 3 ani când chiar eram boboacă! Şi el nici atât! Dar.. ca să vedem partea bună a lucrurilor, ne gâdilaseră puţin orgoliile.. să părem mai tineri decât suntem de fapt.. e ceva!

Permis pentru handicapaţi

Cât m-am ţinut să nu mă "laud" că am mâna în ghips! Şi uite că n-am reuşit! Nu-mi era de ajuns că ştie juma de cartier şi alţii care m-au mai văzut prin oraş da nu mă cunoşteau.. trebuia să ştie şi prietenii virtuali cu care mă mai conversez pe net! Ei, şi ce? De parcă n-a mai avut lumea mâini, picioare în ghips.. oi fi eu prima.. în fine, n-am stat să dramatizez problema.. prea mult! Am încercat să văd jumătatea plină a paharului.

Nu mai contează cum mi-am rupt mâna, nu? Adică, oricum nu despre asta vroiam să scriu articolu ăsta.. ci despre ce am păţit în astea 3 săptămâni cât am fost invalidă [nu incapabilă, din fericire!]. Apropo, sâmbătă scap de el.. adică am speranţa şi convingerea că chiar o să scap de el [scuzaţi cacofonia, a fost pur intenţionată].

Revenind la subiect, să vă spun ce am păţit odată, adică acu vreo 2 săptămâni. Mă duceam prin parc sau să caut un cadou.. nu mai ştiu exact. Şi trebuia să iau metrou'. Nimic neobişnuit până aici. Ajung eu într-un final să-mi iau cartelă şi m-am mai chinuit vreo 5 minute să-mi bag banii în portofel.. că na, având doar o mână în folosinţă, lucrurile nu sunt chiar aşa uşor de făcut precum par.. mai ales când eram învăţată să-mi folosesc amândouă mâinile pentru orice făceam, şi nu numai una, care culmea, era şi stânga. Deci puteţi să vă închipuiţi. Reuşesc să-mi bag banii în portofel.. portofelu în geantă.. mi-am închis şi geanta.. am atins o performanţă! Partea proastă a fost când a trebuit să introduc cartela în minunatu aparat de taxat de la metrou. Şi nu ştiu ce mi-a luat atât, chiar nu pot să concep! M-am chinuit alte 5 minute ..fără niciun rezultat bineînţeles.. am pierdut şi metrou' în timpu ăsta.. Pân' la urmă, vine un bodyguard la mine şi-mi zice "Hai domnişoară, vino încoa la mine, să te ajut! Dă-mi cartela! Nu de alta, da n-am cheia de la uşa aia pentru oameni cu nevoi speciale.. să fi trecut pe acolo, că în niciun caz nu eşti în stare să sari peste drăciile astea!" Când am auzit, îmi picaseră plombele. Adică ce, eu nu sunt în stare să folosesc o amărâtă de cartelă? Chiar aşa incapabilă am ajuns?

S-a chinuit şi el încă vreo 5 minute.. pân la urmă a ajuns la concluzia că aparatu e defect.. şi n-a avut destulă minte să încerce la altele.. mi-a zis pur şi simplu: "Hai treci p-aici" La care eu: "Asta ce vrea să însemne, că am permis pentru handicapaţi?" Şi l-a bufnit râsu: "N-am vrut să insinuez aşa ceva.. sau să te fac să te simţi prost.." Şi eu i-am întors-o frumos şi elegant: "Staţi liniştit, nu mă simt prost deloc.. chiar o să mă aşez în metrou pe unul din locurile pentru persoanele cu probleme.. ca să fie tacâmu complet!"

La replica asta, deja râdea şi lumea din juru nostru.. şi femeile de la ghişeu.. Iar eu am reuşit încă o dată să fac haz de necaz şi să nu las o problemă "minoră" să-mi strice buna dispoziţie [şi zic minoră ..că putea fi şi mai rău, să nu mai ies nici măcar din casă ca să fac mişto de o întâmplare ca asta..]
Aşa că am ajuns din nou la vorbele lu' Shakespeare: "Totu-i bine când se termină cu bine!"

...început de toamnă

Bun venit, toamnă! Şi o spun din toată inima! Chiar mă bucur că a venit toamna. Aveam nevoie de o schimbare, oarecum. Pe lângă faptu că am mâna în ghips, mai îmi trebuia una. Eh, nu vă faceţi griji, mă simt bine, sunt întreagă dacă stai să gândeşti la rece. Şi oricum nu m-am apucat să scriu iar pe blog ca să mă plâng de demenţa de care dau dovadă mai mereu. Adică nu ca să vă spun vouă că am mâna accidentată. Care mână? Păi dreapta! Mâna cu care fac toată treaba [a nu se înţelege cine ştie ce perversiuni.. da na, mintea fiecăruia gândeşte ce vrea] Şi culmea, am învăţat să fac atâtea lucruri cu.. stânga! Păi da, mă spălam pe dinţi, tăiam roşii, rupeam pâinea, şi altele. În fine trecem peste.. doar n-o să începeţi şi voi ca vecinii mei: "dar ce naiba ai făcut de ai mâna aşa?" Şi să fiţi mai alarmaţi ca mine. Sau mai ştiu eu ce. Mă simt bine. Totu e ok.

După cum spuneam, mă bucur că a venit toamna. Nu prea şi-a intrat în drepturi, dar nici mult nu mai are. Chiar mă săturasem de căldura insuportabilă de afară şi de ţânţarii care mă mâncau de vie în câteva ore cât ieşeam la aer. Acum o să fie totu' altfel. Că a venit toamna mă refer. O să fie mai frig afară, o să bată vântu', o să plouă.. eh şi ce? Mie îmi place ploaia. Îmi place să stau la geam, să ascult muzică d-aia melancolică şi să privesc picăturile de ploaie. Sau să stau în pat cu o cană de ceai fierbinte lângă mine şi cu nasu' într-un roman. Sau pur şi simplu să dorm. Vai ce-mi place să dorm când aud picăturile stropind geamu' sau vântu' suflând cu putere! Doar n-o să mă descurajeze câteva zile ploioase...

Da' dacă stau să mă gândesc şi la părţile bune ale verii care tocmai a trecut, pot spune că sunt mult mai multe. Şi zâmbesc de fiecare când îmi aduc aminte. M-am distrat. Mi-am trăit viaţa la max. Alături de persoane care mă iubesc şi mă apreciază pentru ceea ce sunt. Ce dacă sunt dementă şi nebună? Ce dacă plec singură în parc să mă plimb cu rolele, iar 2 ore mai târziu ajung la spital? Ce dacă mă aprind din senin, de la 2 vorbe spuse în vânt care nu-şi au rostu'? Ce dacă sunt temperamentală şi acţionez la primu' impuls? Şi ce dacă începe şcoala? Asta e. Ce dacă vorbesc fără să gândesc? Şi mai ales, de ce mai am păreri de rău când văd că rănesc oamenii din juru' meu şi îmi dau seama prea târziu? Mă bucur că ei, prietenii mei, au început să înţeleagă care e treaba cu mine. Şi nu mă mai bagă în seamă când fac cine ştie ce figuri sau când mi se ceartă piticii de pe creieraş.

Şi după atâtea zile ploioase, într-un final va răsări şi soarele. Dar până atunci, mă voi mulţumi cu soarele primăvăratic din inima mea. Care culmea, străluceşte din ce în ce mai puternic şi mă încălzeşte tot mai mult pe zi ce trece. Parcă să-i facă în ciudă toamnei reci şi mohorâte care începe uşor, uşor să dezbrace pomii şi să ude străzile şi feţele oamenilor grăbiţi să ajungă cine ştie pe unde...