De câte ori nu ţi-ai pus întrebarea "De ce?"
De ce nu poţi face ce doreşti? De ce nu poţi călători în întreaga lume, fără a avea vreo grijă? De ce trebuie să te gândeşti mereu la consecinţe? De ce să fii precaut când ai putea să te bucuri 100% de orice moment? De ce nu putem fi perfecţi? De ce nu putem avea totul? De ce există reguli? De ce există suferinţă, deznădejde, când poate fi fericire, optimism şi pace? De ce nori când poate fi un cer albastru-sticlă, senin?
De ce? De-aia. Acesta este răspunsul dat de însuşi destinul, ca un "sâc-sâc" adresat într-un moment de cumpănă, care te deranjează şi, în aceeaşi măsură, te nelinişteşte. De ce să-ţi pese de urmări? Câte întrebări, şi totuşi, am şi un răspuns. Dacă am răspunsul, de ce nu-l spun? Pentru că fiecare are răspunsul lui la fiecare din aceste întrebări.
Unii cred că viaţa e făcută pentru a fi trăită după reguli. Zi de zi, oră de oră, minut de minut, trăiesc după nişte reguli de care se simt, la un moment dat, sătui. Vor o schimbare, rutina îi plictiseşte. Şi atunci vin eu şi răspund tot cu o întrebare.. De ce sunt făcute regulile dacă nu pentru a fi încălcate?
Alţii sunt nonconformişti (la extremă, chiar!) şi nu ascultă de sfaturile nimănui, n-au restricţii, n-au reguli, n-au nimic. Doar o viaţă pe care o întorc pe toate feţele, o viaţă dezechilibrată, menită să evite plictiseala şi rutina. Dacă ar face-o cu cap, ar fi ok. Dar nu o fac. De ce? Pentru că le e mai uşor aşa. Nu trebuie să se gândească la consecinţe. Niciodată. Pentru că nu le pasă de ceea ce urmează. Singurul care contează este prezentul, pe care îl trăiesc la maxim.
Şi mai există o categorie de oameni. Aceştia sunt echilibraţi, care, deşi nu pun mare preţ pe reguli, ştiu să se bucure de viaţă, dar să fie şi rebeli atunci când trebuie.
Tu în ce categorie te încadrezi? Eşti nonconformist, trăieşti viaţa la maxim? Sau ai o viaţă ordonată, trăită după un plan conform căruia orice minut are menirea lui şi ea legată strâns de o regulă? Sau eşti unde la mijloc? Eu în ce categorie mă încadrez? Nu ştiu. Pentru că în fiecare zi parcă am altă mentalitate şi am impresia că lucrurile pe care le-aş face fără să mă gândesc mi se par prea radicale.
Şi iar vine veşnica întrebare.. DE CE?
De ce? De-aia. Acesta este răspunsul dat de însuşi destinul, ca un "sâc-sâc" adresat într-un moment de cumpănă, care te deranjează şi, în aceeaşi măsură, te nelinişteşte. De ce să-ţi pese de urmări? Câte întrebări, şi totuşi, am şi un răspuns. Dacă am răspunsul, de ce nu-l spun? Pentru că fiecare are răspunsul lui la fiecare din aceste întrebări.Unii cred că viaţa e făcută pentru a fi trăită după reguli. Zi de zi, oră de oră, minut de minut, trăiesc după nişte reguli de care se simt, la un moment dat, sătui. Vor o schimbare, rutina îi plictiseşte. Şi atunci vin eu şi răspund tot cu o întrebare.. De ce sunt făcute regulile dacă nu pentru a fi încălcate?
Alţii sunt nonconformişti (la extremă, chiar!) şi nu ascultă de sfaturile nimănui, n-au restricţii, n-au reguli, n-au nimic. Doar o viaţă pe care o întorc pe toate feţele, o viaţă dezechilibrată, menită să evite plictiseala şi rutina. Dacă ar face-o cu cap, ar fi ok. Dar nu o fac. De ce? Pentru că le e mai uşor aşa. Nu trebuie să se gândească la consecinţe. Niciodată. Pentru că nu le pasă de ceea ce urmează. Singurul care contează este prezentul, pe care îl trăiesc la maxim.
Şi mai există o categorie de oameni. Aceştia sunt echilibraţi, care, deşi nu pun mare preţ pe reguli, ştiu să se bucure de viaţă, dar să fie şi rebeli atunci când trebuie.
Tu în ce categorie te încadrezi? Eşti nonconformist, trăieşti viaţa la maxim? Sau ai o viaţă ordonată, trăită după un plan conform căruia orice minut are menirea lui şi ea legată strâns de o regulă? Sau eşti unde la mijloc? Eu în ce categorie mă încadrez? Nu ştiu. Pentru că în fiecare zi parcă am altă mentalitate şi am impresia că lucrurile pe care le-aş face fără să mă gândesc mi se par prea radicale.
Şi iar vine veşnica întrebare.. DE CE?
chiar dc?
RăspundețiȘtergere