Loc de dat cu capu'

Ce face un om când se plictiseşte? Ba nu, rectific. Ce face Monica atunci când se plictiseşte? Păi, vine de la şcoală, obosită mai mult psihic decât fizic, ajunge acasă cu gându' să stea puţin în pat să se odihnească şi să asculte muzică de relaxare şi după aceea cică se apucă de învăţat să treacă ziua mai repede, iar seara iese afară.

Ieri, însă, nu mi-am urmat rutina zilnică. Ieri am ajuns acasă, am stat 10 minute afară la o gură de aer, timp în care Andreei i se năzare o idee: să mergem la cumpărături. Sincer n-aveam niciun chef să mai plec pe undeva, dar până la urmă am fost. Am ajuns acasă pe la 6, obosite moarte amândouă. Şi ce face de obicei un om obosit? Se culcă sau cel puţin stă puţin în pat să-şi mai revină. Şi cum eu nu mă pot numi un om obişnuit, nici sănătos, ce crezi că-mi trece prin cap? Să mă vopsesc. Mă rog, să mă vopsească mama adică... singură n-aş reuşi nici într-o mie de ani la ce claie de păr am!

În fine, aveam vopseaua cumpărată de câteva zile şi am zis să mă fac mai aproape de bal ca să fiu fresh atunci. Dar n-am mai rezistat. Mă enerva la culme păru' care-mi stătea în toate direcţiile. Şi am zis gata! Mamă, vopseşte-mă! N-a trebuit să zic şi a doua oară. N-a durat nici măcar 5 minute pentru ca mama să se conformeze. Şi până să mă răzgândesc, vopseaua era deja jumate în capu' meu. Bine, nu asta e problema. N-aveam la ce să mă răzgândesc. Chiar îmi cumpărasem o culoare frumoasă, un castaniu minunat. Şi mă gândeam că nu avea ce surpriză să-mi iasă în păr. Culmea culmilor, surpriza a ieşit pe lângă păr... adică pe urechi, de-a lungul tâmplelor şi frunţii. Adică eram la fel de castanie pe faţă şi pe urechi, cum eram în cap!

Reacţia mea care crezi c-a fost când m-am uitat în oglindă? Un ţipăt sfâşietor de le-ar face invidioase şi pe victimele lu' Michael Myers. Mda, şi partea mai proastă era că trebuia să mai ies şi afară... şi cum naiba era să ies eu în halu' ăla afară? Că dacă mă vedea cineva, râdea o săptămână întreagă sau eventual mă mai lua şi la mişto că vezi doamne cine mi-a tras una în freză? Nu mai zic că aveam 1001 de nervi. Şi chiar nu concepeam să nu mai ies afară pentru că... pentru că... na, pentru că vroiam să ies afară.

Şi după lupte seculare, după câteva înjurături şi blesteme serioase adresate vopselei Garnier fără amoniac (na, că i-am făcut şi reclamă!) mi-am pus o şapcă pe cap, gluga de la hanorac peste şapcă şi am ieşit afară. Nu mai menţionez că aveam şi nişte blugi largi pe mine, hanoracu' era mai de Doamne-ajută, adică nu prea larg, să nu arăt ca şi cum aş fi fost îmbrăcată într-un sac. Arătam de zici că veneam de după blocurile gri, de prin ghetouri, de la băieţii de cartier. În fine, trecem peste...

A da, şi azi n-am fost la şcoală din acelaşi motiv. Că nu mi se curăţase vopseaua de pe faţă. Şi nu puteam să abordez aceeaşi ţinută ca cea de aseară. Plus că aseară era aseară.. era întuneric, şi na.. nu stătea nimeni să se uite la mine... da' la şcoală... eh, la şcoală e altă poveste. Aşa că m-am mulţumit să rămân acasă şi să dorm.

Hai râdeţi şi voi, na!