Jurnalul unui turist - Circuit prin Europa (part II)

După minunata excursie pe care am făcut-o în Australia acum ceva timp, m-am gândit că ar fi foarte frumos să vizitez şi Europa, şi să nu mă mai arunc aşa cu capu înainte către destinaţii atât de îndepărtate de ţara mea de baştină. Aşa că, mi-am făcut bagaju, şi am pornit într-o călătorie prin Europa, care s-a dovedit a fi extrem de educativă şi m-a ajutat să învăţ nişte lucruri de care nu aveam habar... sau dacă aveam, sau le văzusem pe la tembelizor, sigur nu le-am dat atenţie. Şi oricum, e mult mai bine să porneşti într-o călătorie d-asta "iniţiatică" şi să vezi cu proprii tăi ochişori ce are de oferit bătrânul nostru continent.

În continuare, vă voi prezenta nişte însemnări pe care le-am făcut în jurnalul meu de călătorie, şi pe care Fabuloasa l-a luat din geanta mea (bineînţeles cu aprobare!!!), pentru a intra în posesia unor amănunte mai mult sau mai puţin picante despre excursia mea.

Plecare: Bucureşti, 16 iulie 2008, ora 6 a.m.
Traseu: Bucureşti-Atena-Veneţia-Madrid-Lisabona-Londra-Amsterdam-Paris-Zurich-Viena-Bucureşti
Sosire: Bucureşti, 20 septembrie 2008, ora 8 p.m.

ATENA - prima oprire, după un lung drum făcut cu autocarul prin Balcani, până în minunata Grecie. Obosit, ajung la hotel, mă fac comod pentru următoarele zile pe care aveam să le petrec aici. A doua zi, după un somn mai mult decât binefăcător şi după o ceartă aprigă cu personalul de la hotel, mă decid să ies să explorez Ţinutul Zeilor. Şi ghici peste ce dau. Deci n-am mai văzut în viaţa mea un loc mai pitoresc decât acesta. Indiferent unde te duci, vezi bolovani, pietroaie şi ruine ale vechilor temple care cică erau închinate zeilor. Oamenii sunt extrem de sociabili, iar dacă te duci să iei masa într-una din sutele, dacă nu miile de taverne existente, te invită de fiecare dată la una mică, aşa "din partea casei" - adică un păhărel de ouzo, o băutură specifică extrem de naşpa după părerea mea, care se amestecă cu apă minerală şi se agită până se obţine un lichid de culoare alb-lăptos, cu un gust oribil!

VENEŢIA - am sosit în oraş după o ploaie torenţială, cred. Toate străzile sunt inundate. Nu se circulă decât cu barca. Cu toate acestea, barcagii sunt foarte veseli şi cântă nişte canţonete numite barcarole. Hotelul este cam vechi, iar broasca de la uşa camerei orăcăie îngrozitor. În fine, am reuşit să mă obişnuiesc, dar într-o zi, când am ieşit la plimbare, cu gândul să-mi fac nişte cumpărături şi să mai cunosc oraşul cât de cât, era să fac infarct chiar în mijlocu străzii. Toţi locuitorii aveau nişte măşti absolut hidoase pe faţă şi erau îmbrăcaţi în nişte haine mai hidoase decât măştile... parcă jucau toţi într-un film de epocă... dar ei erau doar costumaţi pentru carnaval, după cum aflasem mai târziu, în drum spre următoarea mea destinaţie.

MADRID - oraşul este frumos, are străzi largi, fântâni ecvestre şi statui arteziene. Au şi un palat mare, poate prea mare pentru ei, dar cam neprimitor. În schimb, locuitorii sunt extrem de simpatici, vorbăreţi, ospitalieri şi se numesc români (sau rromi, n-am înţeles prea bine explicaţia pe care mi-a dat-o recepţionista hotelului în care mă cazasem) Deci n-am avut probleme de comunicare, dar la plecare, am fost extrem de dezamăgit să văd că îmi dispăruse ceasul pe care-l aveam într-unul din buzunarele bagajului, şi rucsacul pe care îl purtam în spate... chiar mă întrebam la un moment dat ce e în neregulă cu spatele meu de nu mă mai doare. Noroc că mi-am găsit portofelul şi actele.

LISABONA - următoarea oprire: chiar însorita Portugalie. Cobor din autocar şi nu-mi pot crede ochilor. Am avut senzaţia că am văzut toate popoarele lumii doar privind 5 minute acest oraş. M-a "fascinat" mozaicul de culturi. Deci dacă vrei să vezi toată lumea şi nu dispui de un buget cât de cât acceptabil, te duci frumuşel la o agenţie de turism şi-ţi iei un pachet turistic către Portugalia. Iar dacă mai eşti şi înalt (aşa cum sunt şi eu - am aproape 1,83m) şi îţi face o deosebită plăcere să stai printre oameni mai mici cu 2-3 capuri decât tine, atunci asta e destinaţia ideală... portughezii seamănă izbitor de mult cu băştinaşii ăia oompa-loompa (vezi "Charlie şi fabrica de ciocolată") - au 1,50 m cu mâinile ridicate, deci ar cam trebui să te simţi în largu tău.

LONDRA - Ziua următoare aterizez în minunata Londră. La propriu, chiar am avut bani de avion aşa că nu mai beli ochii ăia aşa. Doar nu era să ajung înot. În fine... deci da, am avut ocazia să ajung şi aici. Plec de la aeroport, pe o ploaie torenţială care efectiv mi-a stricat toate planurile de culturalizare. Auzisem eo că plouă p-aici cam des.. da nu mă gândeam că o să şi prind acest fenomen al naturii extrem de enervant câteodată, mai ales când ţi s-a furat rucsacu în care aveai umbrela, şapca, şi alte accesorii menite să te apere de ploaie. Oricum, am fost destul de norocos, chiar nu-mi venea să cred ce baftă a dat peste mine, având în vedere că nu am stat decât o săptămână aici şi nu a plouat decât de două ori... prima ploaie a ţinut 3 zile, iar a doua 4 zile... deci n-a fost chiar aşa de rău.

AMSTERDAM - La prima vedere, am zis că am greşit avionu şi în loc să ajung în Amsterdam, am nimerit în Veneţia. Mi-a luat ceva timp să realizez că de fapt sunt unde trebuie să fiu. Am citit pe o pancardă la hotel "Bun venit în Amsterdam - Veneţia Nordului" Deci aveam dreptate pe undeva.. oarecum. Ce pot să zic... un orăşel destul de drăguţ, după părerea mea. Cred că locuitorii nu sunt aşa bogaţi ca restul membrilor UE (şi mă refer la occidentali aici). Au bani numai de biciclete, foarte rar vezi pe cineva dându-se mare în cine ştie ce Merţan, Rolls Royce sau Porsche Carerra GT. Cu toate astea, chiar nu-mi pot explica lipsa banilor la oamenii ăştia: peste tot unde te duci, vezi cluburi şi baruri unde se vând droguri... şi culmea! Sunt legale!

PARIS - după câte îmi aduc aminte de la şcoală, Parisul era capitala Franţei. Cu toate acestea, străzile acestul impunător oraş sunt pline de japonezi. Numărul frumoaselor şi renumitelor franţuzoaice care nu se îngraşă s-a redus foarte mult. Ele nu mai pot fi văzute decât sub forma unui tablou expus la Muzeul Luvru, care reprezintă o italiancă urâţică ce zâmbeşte tâmp. N-am stat prea mult p-aici pentru că nu mi-a permis bugetu.. şi oricum, eo cum mă plictisesc repede şi mă enervează la culme romanţele siropoase, mi-am luat tălpăşiţa destul de repede.

ZURICH - un oraş dedicat în totalitate ciocolatei de cea mai bună calitate, ceasurilor cu o precizie extraordinară, băncilor cu o securitate de nici "Ocean's Fourteen" n-ar putea să le spargă şi sporturilor montane. De când eram mic, am stat cu impresia că Zurich este capitala de drept a Elveţiei, dar am fost profund dezamăgit de profesoara mea de geogravarză care mi-a spulberat visele şi mi-a zis că nu e aşa. Trecând peste... am ajuns aici, mi-am cumpărat o ciocolată amăruie, că na.. doar e de la mama ei, un ceas cu "precizie elveţiană" ca să-l înlocuiesc pe cel "pierdut" la Madrid şi m-am dus pe pârtie să dau şi eo tură cu placa. Având în vedere că n-am înţeles niciodată fizica la şcoală, n-am apreciat bine distanţa dintre mine şi o oarecare donşoară... şi am luat o căzătură exact în cur (ea se ţinea bine..) şi am aterizat pe ceva tare... şi ghici ce era: da, ai dreptate, chiar ceasu meu cu precizie elveţiană. Bineînţeles că n-a scăpat teafăr şi nevătămat... noroc că avea garanţie.

VIENA - fiind cetăţean respectabil al dulcii Românii, când am ajuns aici, am avut strania impresie că pur şi simplu Viena nu este un oraş pe care a-i vrea să-l vizitezi decât dacă ai grave probleme mintale şi eşti înnebunit după curăţenie, perfecţiune şi reguli neîncălcate. Trăind în România şi fiind obişnuit cu fel de fel de lucruri, ajuns aici am constatat cu stupoare că locuitorii acestei capitale sunt iubitori de curăţenie, da o curăţenie d-aia de te dor ochii când mergi pe stradă şi nu vezi nici măcar un rahat de câine pe jos. Oamenii sunt extrem de corecţi, nici măcar n-au nevoie de poliţie sau bodyguarzi, pentru că n-ar îndrăzni să circule fără bilet cu mijloacele de transport în comun. Iarba şi gardurile vii sunt tăiate la milimetru, iar muzica lu Mozart (cine-o mai fi fost şi ăsta, că n-am auzit în viaţa mea de el) răsună din toate cotloanele.

După o săptămână de pierdut vremea şi prin Viena, mă hotărăsc să iau eu frumuşel autocaru către scumpa şi mult iubita mea Românie. Aşa că, într-o frumoasă zi de toamnă, pornesc spre Bucureşti, şi ajung acasă pe seară, cam pe la 9-10 aşa, cu numeroase amintiri de povestit şi la alţii.. oricum, important e că m-am distrat, am trăit o adevărată aventură.. şi dacă nu mi s-ar fi furat ceasu, rucsacu, dacă nu mi-aş fi învineţit bucile pe pârtia din Zurich şi dacă nu aş fi văzut cu ochii mei ce înseamnă un oraş curat şi plin de oameni care trăiesc numai după reguli scrise, n-aş fi fost în stare să apreciez ceea ce am.. o ţară normală, un oraş la fel de normal, că dacă n-ar mai fi manele, sau mai ştiu eo ce altceva ne-am plictisi cu toţii.. şi cum nu suport să trăiesc în rutină, chiar mă bucur că m-am născut în Bucureşti... c-o fi bine, c-o fi rău.. fiecare cu părerile lui.