30 aprilie 2009

Dino-Lordu


AVERTISMENT!!!

Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane reale, sau evenimente care chiar s-au întâmplat, este pur întâmplătoare.

De 3 ani de zile de când sunt la liceu, mă stresează o persoană foarte, foarte mult… adică mai multe, nu numa' una.. da' mă rezum doar la această persoană. Înainte nu era aşa, chiar ne înţelegeam.. oarecum.. dar acum.. mă cam calcă pe bătături, şi nu numai pe mine.. cam pe toţi din clasă. Da' mai sunt câte unii.. cum le zice, Doamne? A da.. “pupincurişti” [nu găseam cuvântu'] care îi sorb orice cuvinţel acestei persoane. Cred că i-ar bea şi apă din gură [yacks] ..în fine.. cred că s-ar cuveni să-i fac şi o scurtă descriere acestei persoane. Nu vă lăsaţi intimidaţi de titlul “Dino-Lordu”. Nu e o specie nouă de dinozauri proaspăt descoperită de antropologi, ci doar o poreclă dată de noi “mult-iubitului” nostru Danoninozaur. Frate, deci cred că vârsta începe să-şi spună cuvântu'. O avea vreo 60-65 de ani [zic eu] are păru' alb, vreo 2m înălţime, se îmbracă mereu cu acelaşi costum bleumarin, cu vestă gri sau verde şi cravată roşie; are faţa ca un bidon turtit, dinţii galbeni şi respiraţia care ar omorî şi un dinozaur (asta ar explica şi dispariţia lor). Cam ăsta ar fi portretu' fizic. Da' mai am şi portretu' moral de făcut.. că scumpa şi mult iubita mea profesoară de romană din generală m-a învăţat că, în caracterizarea unui personaj, trebuie să-i faci şi portret fizic, şi moral. N-aş avea foarte multe de spus la capitolu' ăsta. Doar că e un om cu o mie şi una de feţe, care de care mai mascate, tâmpite, scârboase şi alte cuvinte greu, dacă nu chiar imposibil de menţionat… şi când se apucă să vorbească, păi nu se mai opreşte. Deviază de la subiect, o ia pe arătură.. eu deja nici nu-l mai ascult.. cu toate că e destul de greu că vorbeşte de parcă ar bâzâi un bondar.. extrem de enervant. E bine totuşi că e dat pe silenţios, nu ca Pedofilozauru' [care vorbeşte altfel.. adică.. nu pot să spun că vorbeşte tare, da' are vocea impunătoare].. şi eu cum stau în penultima bancă, se pierde informaţia. Nu mai ajunge până la mine. Aud doar nişte mormăieli de urs obosit şi dornic să intre în bârlog să hiberneze după o masă copioasă. Plus că e şi mai enervant când vorbeşte numa tâmpenii.. nici nu ştii când zice ceva serios. Vorbeşte atât cu subînţeles de îţi vine să-i arunci cu ceva în cap. Adică nu înţeleg ce îl freacă pe el grija ce face unu şi altu.. face crize când lipseşte careva, ameninţă cu exmatricularea, bate apropouri aiurea.. Când are foarte proaste surse de informare, chiar sună ca un idiot când spune câte ceva. E morocănos tot timpu, nu-i convine nimic.. etc.. vorba colegei mele de bancă “nu încerca să înţelegi ceva… eu nu mai fac asta de mult timp..” şi chiar îi dau dreptate..

Făceam într-o zi mişto de el. Frate, vorbise o oră întreagă numai despre Cicero. De parcă mă întreabă pe mine careva cine a fost Cicero sau Titus Pullo ăla, sau cum mă-sa l-o chema.. pierdere de vreme!!! Nu înţeleg de ce se mai predă o prostie mai mare ca asta… frateee… e limbă moartă.. mai lasă-mă dracului în pace. Cred că numai la Cicero se gândeşte.. visează în latină, face sex cu nevastă-sa în antichitate, in Collosseum-ul de la Roma [asta dacă i s-o mai scula.. cred că nici cu un flacon de Viagra nu mai scoate nevastă-sa ceva de la el] Doamne.. sunt înconjurată de idioţi!!!

Şi o dată.. adică.. de mai multe ori.. m-a văzut că citeam la el la oră.. că na, e atât de plictisitor ce spune încât trebuie să-mi găsesc ocupaţie, că altfel mor dracu' acolo în bancă.. mă scoate cu targa.. Aşa, şi culmea.. citea şi Bibi lângă mine. Amândouă eram cufundate în lectură.. când deodată, văd o cretă aruncată chiar la bancă la noi. Nu prea am înţeles ce se întâmplase, dar după ce am aflat toate amănuntele în pauză de la Dodo şi Tasha, m-am cam prins despre ce era vorba Prostu' satului aruncase creta în Bibi.. de fapt mie îmi era destinată.. că vezi Doamne să ne facă atente, că doar n-o să vorbească el singur la oră şi noi să facem altceva. Şi mare mi-a fost mirarea când am văzut-o pe Bibi că se ridică din bancă, ia creta de jos şi se duce la el şi i-o pune pe catedră (creta mă, căscato!) aşa.. şi pe urmă.. înţeleg şi eu într-un final ce se întâmplase. Frate, ce handicapat.. e senil rău.. v-am zis eu, vârsta îşi spune cuvântu. Da una face: “frate, data viitoare când mă ascultă şi nu se uită la mine, îi arunc şi eo pixu pe catedră” Şi bineînţeles că după faza asta, după ce ne-a văzut că nu ne potolim şi ne continuăm lectura, şi după ce aruncase cu creta, se ridică de la catedră şi vine la noi la bancă. Deci sincer nici nu l-am văzut când a ajuns lângă noi ..şi se uita aşa în scârbă.. şi se apleacă puţin deasupra noastră.. şi ne zice în şoaptă “aveţi 3 amândouă” şi a plecat zâmbind tâmp. La care eu, în pauză: “foarte tare.. de parcă ar fi prima dată.. mi-a mai dat şi semestru trecut un 3 tot pe chestia asta.. aşa că.. m-am obişnuit”

Aşa.. în altă zi.. mă dusesem la secretariat să le caut pe DoZa şi pe Kddy. Şi mă întâlnesc cu ele chiar la intrare acolo. Şi ne apucăm noi să stăm la palavre.. când vine el (dinozauru) şi se opreşte lângă noi. Eu şi Kddy stăteam faţă în faţă. Şi după vreo 5 minute cât a stat să asculte tot ce ziceam noi, face cică: “da nu vă daţi şi voi la o parte, să trec şi eo?” La care Kddy, după ce plecase: “Da, cwae, nu vrei să-ţi întind şi covoru roşu? Oi fi şi tu vreun şmecher şi noi nu ştim!”

Deci are nişte faze în el de-ţi vine să-l fuţi în gură din 3 în 3 minute. Plus că se comportă cu noi de parcă am fi nişte nimicuri. Şi el marele “zeu” al Olimpului.. când de fapt e un ratat fără pereche.

Şi cea mai tare fază care a putut să se întâmple.. a fost majoratu lu Bibi vineri. Şi ne-a zis să fim în faţa localului la 8:30.. şi noi cum ieşim CA COmuniştii la 7:50 vinerea, poate chiar mai târziu dacă stimabila noastră doamnă profesoară de sociologie are bunăvoinţa să ne mai reţină.. ce-am zis: “frate, ce rost are să mai mergem la şcoală, dacă stăm decât la 2-3 ore şi pe urmă venim acasă ca să avem timp să ne pregătim.. oricum pierdem vremea degeaba la şcoală..” Şi am hotărât să nu ne mai ducem.. eu, Bibi, Tasha şi Dodo.. plus că mai invitase câţiva din clasă… da am auzit că ei au fost decât la ora lui.. şi erau foarte mulţi absenţi în ziua aia.. şi întrebase el: “da ce-i cu atâţia absenţi? Unde-i ăla? Unde-i aia?” La care o PROASTĂ mai PROASTĂ ca noaptea şi totodată PROST informată, care n-a fost invitată şi care ardea de invidie, face: “Păi, nu ştiţi că azi îşi face Sportiva majoratu şi se întâlnesc toţi la 6 şi n-au mai venit la scoală.. că n-aveau timp să se pregătească..” Şi bineînţeles că luni la şcoală, având şi 4 ore numa cu el, a ieşit un scandal-monstru.. cu replici d-alea d-ale lui şi apropouri, că cică: “dacă vreţi să vă duceţi la petreceri sau mai ştiu eo unde, vă duceţi în timpu liber, nu în timpu şcolii, că dacă eo vin la ore.. şi găsesc decât juma de clasă.. ce fac? Noi proştii stăm la şcoală.. şi voi deştepţii vă duceţi să vă distraţi!” La care Tasha din bancă: “dom’ profesor.. în primu rând.. miercuri au lipsit 16.. şi nu s-a mai făcut atâta scandal.. în al doilea rând.. majoratu a fost sâmbătă seara, nu vineri.. şi în al treilea rând.. persoana care v-a spus, a fost prost informată.” Şi Danoninozauru i-o întoarce: “a, da? şi atunci de ce aţi lipsit?” …la care ea: “Păi, fiecare cu problemele lui acuma.. nu mă interesează de ce au lipsit” …şi Danoninozuaru: “hai lasă, nu mai vorbi tu.. că nu mă refeream la voi” …la care ea: “ba eu cred că da.. că bateţi apropuri aiurea.. şi nu numai la noi”

Deci n-am avut ocazia să-i spun.. da’ chiar o iubesc pentru faza asta.. chiar trebuia să fie unu cu tupeu să-i închidă gura dinozaurului odată şi odată că prea împuţise atmosfera.. cum i-am închis-o eo lu Ţărăncuţa acu’ gata domne.. dacă sntem elevi.. ei ce zic.. “lasă-i că-s proşti.. putem să-i călcăm în picioare când vrem” …Păi uite că nu e chiar aşa.. că “proştii” ăştia cum ne cred “stimabilii” profesori pe noi.. au cam început să prindă tupeu.. şi eu zic că e un început pentru toate.. păi nu?


22 aprilie 2009

Pourqoui mon cher?


De câte ori nu ţi-ai pus întrebarea "De ce?"

De ce nu poţi face ce doreşti? De ce nu poţi călători în întreaga lume, fără a avea vreo grijă? De ce trebuie să te gândeşti mereu la consecinţe? De ce să fii precaut când ai putea să te bucuri 100% de orice moment? De ce nu putem fi perfecţi? De ce nu putem avea totul? De ce există reguli? De ce există suferinţă, deznădejde, când poate fi fericire, optimism şi pace? De ce nori când poate fi un cer albastru-sticlă, senin?

De ce? De-aia. Acesta este răspunsul dat de însuşi destinul, ca un "sâc-sâc" adresat într-un moment de cumpănă, care te deranjează şi, în aceeaşi măsură, te nelinişteşte. De ce să-ţi pese de urmări? Câte întrebări, şi totuşi, am şi un răspuns. Dacă am răspunsul, de ce nu-l spun? Pentru că fiecare are răspunsul lui la fiecare din aceste întrebări.
Unii cred că viaţa e făcută pentru a fi trăită după reguli. Zi de zi, oră de oră, minut de minut, trăiesc după nişte reguli de care se simt, la un moment dat, sătui. Vor o schimbare, rutina îi plictiseşte. Şi atunci vin eu şi răspund tot cu o întrebare.. De ce sunt făcute regulile dacă nu pentru a fi încălcate?
Alţii sunt nonconformişti (la extremă, chiar!) şi nu ascultă de sfaturile nimănui, n-au restricţii, n-au reguli, n-au nimic. Doar o viaţă pe care o întorc pe toate feţele, o viaţă dezechilibrată, menită să evite plictiseala şi rutina. Dacă ar face-o cu cap, ar fi ok. Dar nu o fac. De ce? Pentru că le e mai uşor aşa. Nu trebuie să se gândească la consecinţe. Niciodată. Pentru că nu le pasă de ceea ce urmează. Singurul care contează este prezentul, pe care îl trăiesc la maxim.
Şi mai există o categorie de oameni. Aceştia sunt echilibraţi, care, deşi nu pun mare preţ pe reguli, ştiu să se bucure de viaţă, dar să fie şi rebeli atunci când trebuie.
Tu în ce categorie te încadrezi? Eşti nonconformist, trăieşti viaţa la maxim? Sau ai o viaţă ordonată, trăită după un plan conform căruia orice minut are menirea lui şi ea legată strâns de o regulă? Sau eşti unde la mijloc? Eu în ce categorie mă încadrez? Nu ştiu. Pentru că în fiecare zi parcă am altă mentalitate şi am impresia că lucrurile pe care le-aş face fără să mă gândesc mi se par prea radicale.
Şi iar vine veşnica întrebare.. DE CE?