Jungla de asfalt

Trăim într-o lume unde nimic nu e gratis
Totul se plăteşte, până acu credeam c-ai prins
Şmecheria ce se face la fiecare colţ de stradă
Nu te mai da leu, că nu eşti decât o pradă.
Gândeşte bine fiecare pas pe care vrei să-l faci
Şi dacă nu ai nimic de spus, mai bine taci.
Nu ştii ce se întâmplă, parcă oriunde te uiţi
Vezi numai prădători, sunt din ce în ce mai mulţi,
Aşteaptă doar un semn, la gâtul tău să sară,
Arată-le că le faci faţă, altfel te omoară.

Încet-încet de viaţa dură te izbeşti
Loveşti, te fereşti, încerci să supravieţuieşti
Dar la un moment dat simţi că oboseşti
Şi-i auzi strigând: "Bun venit în Bucureşti!"

Asta e legea străzii, printre ei trebuie să treci
Poţi deveni vânător, să o accepţi sau poţi să pleci
Chiar dacă spui că eşti tare, nu se vede, frate,
Şi la orice mişcare, te sperii, laşi totul în spate.
Preferi să fugi departe sau să te ascunzi
În loc să stai să lupţi, pe toţi să îi înfrunţi.
Cât timp a fost soare, totul a fost bine
Când au venit ploile, prietenii au fugit de tine
Atunci ai înţeles cât de perversă este lumea
Şi că nu merită să-i acorzi toată încrederea

Încet-încet de viaţa dură te izbeşti
Loveşti, te fereşti, încerci să supravieţuieşti
Dar la un moment dat simţi că oboseşti
Şi-i auzi strigând: "Bun venit în Bucureşti!"

Acum ţi-ai ales alt drum pe care să-l urmezi
Te-ai hotărât subit că vrei să te adaptezi
Ai devenit o fiară, mereu gata de atac,
Chiar şi cu botniţă ai ucide un om nevinovat.
Părinţii te-au lăsat, prietenii te-au trădat
Da' nu-i nimic, aşa e viaţa în jungla de asfalt.
Ai ajuns la pământ de nenumărate ori
Şi ai văzut că nimic nu e desenat în culori
Singur te-ai ridicat, nimeni nu te-a ajutat
Să ieşi din noroiul în care te-ai afundat.

Încet-încet de viaţa dură te izbeşti
Loveşti, te fereşti, încerci să supravieţuieşti
Dar la un moment dat simţi că oboseşti
Şi-i auzi strigând: "Bun venit în Bucureşti!"

Moment de respiro (4)

Opinie şi soluţie

Emma era o fată obişnuită. Nu avea nimic deosebit faţă de celelalte, nu ieşea din anonimat prin absolut nimic. Avea doi părinţi minunaţi, care-i purtau de grijă. Avea şi câţiva prieteni, nu foarte mulţi, abia îi număra pe degete. Nu îi plăcea să se învârtă în cercuri largi, ci se mulţumea cu cei câţiva prieteni ai ei în care ştia că poate avea încredere şi cu care putea să vorbească despre orice, oricând. La şcoală, învăţa destul de bine, avea note bunicele. Şi totuşi, ceva îi lipsea. Şi se plângea mereu că nimic nu-i iese bine. Nu ştia ce să mai facă să iasă soarele şi pe strada ei, să simtă că trăieşte, că avansează. Era obosită să lupte fără să obţină niciun rezultat. Avea impresia că de fiecare dată când reuşea să rezolve o problemă, apărea alta.

Într-o zi, n-a mai putut rezista şi s-a hotărât să se ducă să vorbească cu tatăl ei. Mereu a avut o simpatie mai mare pentru acesta, decât pentru mama ei. Şi de fiecare dată când avea vreo problemă, i-o spunea lui, iar el o ajuta cum putea: cu sfaturi sau fapte concrete.

Tatăl ei, fiind bucătar-şef la un restaurant renumit din orăşelul în care trăiau, a luat-o într-o zi la el la serviciu. A condus-o în bucătărie, şi i-a spus să se aşeze comod pe un scaun şi să-l urmărească cu atenţie. Apoi a luat trei crăticioare în care a pus apă şi le-a pus la fiert. Când a început să fiarbă apa, omul a pus în prima crăticioară o legătură de morcovi, în a doua -câteva ouă, iar în a treia -cafea. Le-a lăsat să fiarbă câteva minute, timp în care o privea pe fiica lui surâzând, fără să spună o vorbă.

Fata aştepta cu nerăbdare, întrebându-se ce vroia să facă tatăl său. După un sfert de oră, acesta a oprit focul şi a scos morcovii într-un castron, ouăle le-a pus pe o farfurioară, iar cafeaua a turnat-o într-o ceaşcă. Privindu-şi fiica, la un moment dat o întreabă:
- Draga mea, ce vezi tu aici?
- Ouă, morcovi şi cafea, răspunse aceasta.

I-a spus să atingă morcovii. Emma a făcut ce i s-a spus. A observat că morcovii erau moi. Apoi, tatăl i-a dat un ou să-l decojească. Fata a observat că e foarte tare. La final, i-a spus să bea din cafeaua proaspăt preparată. Emma a zâmbit şi a început să soarbă din lichidul parfumat. Surprinsă, şi intrigată în acelaşi timp, şi-a întrebat tatăl:
- Ce semnificaţie au toate astea, tată?
- Draga mea, toate aceste trei elemente au avut de înfruntat acelaşi lucru: apa fiartă. Doar că au reacţionat complet diferit. Morcovii s-au înmuiat şi au devenit uşor de sfărâmat. Ouăle au devenit foarte dure. Spre deosebire de ele, cafeaua a schimbat apa. Care dintre aceste elemente crezi că te defineşte cel mai bine? Când problemele îţi bat la uşă, tu cum reacţionezi?
- .......?!
- Eşti un morcov, care pare tare, dar când suferinţa şi durerea te ating, te înmoi şi-ţi pierzi tăria? Eşti asemenea unui ou, începi cu o inimă maleabilă, cu un spirit fluid, dar care după un deces în familie sau o despărţire devine dur şi inflexibil? La suprafaţă eşti aceeaşi, dar în interior te schimbi complet şi simţi că sufletul tău e amar? Sau eşti un grăunte de cafea?

Cafeaua schimbă apa fiartă, elementul care-i cauzează durerea. Când apa ajunge la punctul maxim de fierbere, cafeaua îi oferă cea mai bună aromă şi o savoare de neegalat.

Îţi doresc să ajungi exact ca grăuntele de cafea! Pentru ca atunci când lucrurile nu sunt atât de roz, să poţi reacţiona pozitiv fără să te laşi învinsă de circumstanţe şi să faci în aşa fel încât totul în jur să se amelioreze! Îţi doresc ca întotdeauna să poţi iradia cu forţă optimismul şi bucuria ta de a trăi.. dulcea aromă de cafea! Şi ca niciodată să nu-ţi pierzi acest parfum pe care numai tu ştii să-l transmiţi celorlalţi!

Piesă pentru ea

Uneori stau şi mă gândesc
Cum aş putea vreodată să îţi mulţumesc
Pentru clipele petrecute împreună
Mi-ai dat soarele, mi-ai dat şi furtună...
Şi pentru asta îţi sunt recunoscătoare
M-ai învăţat cum să devin învingătoare.
Când sunt cu tine totul este mai uşor
Sunt fericită când îţi aud vocea în telefon...
Când te sun mereu, fie noapte sau zi
Ca să-ţi mai spun cine ştie ce prostii,
Sau să ieşim afară la "o gură de aer"
Să mai facem mişto de câte un fraier.
Pentru asta ştii cât de mult te iubesc
Şi nu sunt doar cuvinte pe care le rostesc,
Sunt părţi din suflet, versuri dedicate ţie
Pe care pixu' singur le scrie pe o foaie de hârtie.

Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut,
Mi-ai dat putere să devin cine acum sunt.
Ai fost lângă mine când toţi m-au părăsit
Şi o nouă speranţă în suflet mi-a încolţit.

Mi-ai oferit un umăr pe care să plâng
Aşa mi-am dat seama că pot fi de neînfrânt
Cu tine am reuşit să trec peste toate,
M-ai ridicat când credeam că nu se mai poate.
Acum roata s-a întors vezi bine
Şi-a venit rândul meu să am grijă de tine
Orice s-ar întâmpla, ai sprijinul meu
Voi fi lângă tine şi la bine, şi la greu.
Problemele împreună le vom rezolva,
Sună-mă când vrei să vorbeşti cu cineva.
Vreau să-ţi arăt că unde-s doi puterea creşte
Şi că nimeni şi nimic pe noi nu ne opreşte.
Lasă-n urmă amintirile şi trecutul
Ştii bine că vor dispărea cu timpul.
Prezentul şi viitorul contează acum
Sunt fericită că mergem pe acelaşi drum.

Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut,
Mi-ai dat putere să devin cine acum sunt.
Ai fost lângă mine când toţi m-au părăsit
Şi o nouă speranţă în suflet mi-a încolţit.

Gânduri la miezu' nopţii

Mă doare capul, simt cum îmi plesneşte...
Închid uşor ochii, poate aşa îmi mai trece.

Ascult muzică de pian... mi-aş dori să fug...
aud acordurile dulci, simt cum mă pătrund
şi încet-încet, mintea mi se linişteşte,
deschid ochii, totul în jur se limpezeşte.

Atunci realizez că nu am unde să fug,
nu am unde să mă ascund...
şi oricât n-aş vrea, stau şi înfrunt
vânturi, ploi, furtuni, tot ce-mi iese în cale,
fără să ştiu dacă voi fi învingătoare,
dar poate într-o zi voi vedea şi soare.

Un gând mai am, care singur rătăceşte
Şi un vis ce-l caută, dar nu îl mai găseşte.

Văd totul clar, dar oare ce-mi lipseşte?