Nervi să ai, că plozi sunt destui...

Ah! 1 iunie! Cea mai frumoasă zi din an! Sau cea mai nenorocită, depinde cum o iei. Păi ce, nu ştii ce zi e azi? E 1 iunie, dragă! Adică Ziua Plodului, pardon.. a Copilului! Când toţi părinţii îşi golesc buzunarele de paralele pe care (nu) le au ca să le facă toate mofturile plozilor, că dacă nu, să te ferească sfinţii să fii în Tineretului sau mai ştiu eo ce parc care "promovează" diverse chestii pentru copiii doritori şi pentru părinţii cu portofelele groase.. şi să zică mă-sa lu vreunu că nu-i ia ceva, să vezi ce începe ăla să zbiere.. că acu pe bune, în criza asta financiară, eo să fi avut un copil.. nu cred că-i cumpăram toate prostiile care se comercializează peste tot prin Bucureştiu ăsta. Aşa că, 1 iunie, alături de alte sărbători festive ca Ziua Prostiţilor.. Îndrăgostiţilor, pardon, Morţişoru sau mai ştiu eo ce alte tâmpenii d-astea, implică bani.. sau cheltuirea lor.

Revenind la minunata zi de 1 iunie.. unde rămăsesem.. a da! La plozii răsfăţaţi.. nu zic că eo aş fi fost cine ştie copil cuminte sau care se mulţumeşte cu tot ce-i dă mă-sa şi cu tac-su.. da ăştia snt prea de tot.. îmi aduc aminte o dată când eram mai mică, cred că aveam vreo 5-6 ani.. şi am fost cu mama la piaţă.. să cumpere nu ştiu ce rahaturi.. şi văzusem nişte jucării prosteşti şi i-am zis că le vreau.. şi ea a zis că nu-mi ia, că mai aveam acasă vreo 3-4 la fel (şi avea dreptate.. da eo nu, batman-batman.. că copilu la 5 ani ce minte poa să aibă?) plus că nu ştia dacă îi mai rămân bani, că întâi vroia sa cumpere ce avea nevoie şi dup-aia mai discutăm.. ce-a urmat nu e greu de închipuit.. am început, bineînţeles, să urlu cât mă ţineau plămânii mei nedezvoltaţi şi gâtu meu care acu se înroşeşte şi de la o amărâtă de îngheţată şi nu mai pot să vorbesc 3 zile.. şi atunci n-aveam nici pe dracu.. şi i-am făcut scumpei mele mămicuţe un show de zile mari, de o ştia toată piaţa... şi nu-ţi zic câta palma mi-a tras atunci de-mi înroşise o bucă... că îmi tot zicea aiurea.. "Ai tăcut? Ai tăcut?" şi eo mai tare zbieram, aşa în ambiţie.. şi trebuia să mă potolească cumva.. în fine, pân la urmă am tăcut, aveam ochii roşii şi umflaţi de plâns.. da nu mai conta.. ea era fericită că mă liniştise. Aşa că putea să-şi facă cumpărăturile în linişte. Termină de cumpărat, ieşim din piaţă, mergem spre casă.. pe la cofetărie, era una care vindea îngheţată d-aia la maşină.. d-aia de 10 mii sau cât mă-sa o fi.. d-aia naşpa oricum.. că numai d-aia mâncam.. şi iar încep şi urlu că vreau îngheţată.. şi culmea.. chiar mi-a luat.. da în loc să mi-o dea direct mie, cum i se părea normal unui plod afurisit de 5 ani ca mine, a luat şi ea o gură din ea, mai exact moţu ăla.. ca să nu-mi cadă, că eo la cât de căscată eram, dădeam şi pe mine, mă mânjeam toată la gură de zici că mâncam şi cu gura, şi cu nasu, şi în cel mai rău caz, ajungea pe jos şi călcam în ea. Şi când mi-a dat îngheţata şi am văzut că nu mai avea moţ, am început să fac ca toţi dracii şi am dat cu ea de pământ de s-a făcut fleaşcă în mijlocu trotuarului.. mama când m-a văzut, mi-a mai tras una, de mi-a înroşit şi buca cealaltă, cu toate că o mai încasasem şi în piaţă.. tot nu mă potoleam.. şi când dăm colţu să ajungem acasă, mai era un magazin exact la stradă şi avea îngheţată. Eo când l-am văzut, îi zic "mami, îmi iei şi mie o îngheţată?" la care ea de colo: "fi-ţi-ar îngheţata a dracu să-ţi fie că mi-ai făcut capu calendar azi" şi nu mi-a mai luat nimic.. aşa că, am luat-o în mână, mai pe româneşte.. din orgoliu prostesc.. n-am mai pupat îngheţată în ziua aia, când puteam frumuşel să tac din gură şi să mă mulţumesc cu ce am.

Altă fază.. mai crescusem.. aveam vreo 7-8 ani.. şi ne-am dus la mare în vara aia.. şi la mare, bineînţeles, pe faleză, pe plajă, pe oriunde te duci, vezi toţi dracii de comercianţi şi negustori care vând tot felu de căcaturi ca să facă bani.. şi avea unu brăţări d-alea fosforescente.. care luminau noaptea.. şi se vedeau frumos.. în mintea mea de copil bolnav, orice răhăţel arăta bine.. şi, cum era de aşteptat am început să urlu p-acolo că vreau şi eu una.. şi na, pân la urmă mi-au luat una.. mă şi-a dracu să fie cu mama ei de brăţară afurisită nu ştiu ce naiba îi făcusem, că până la hotel am stricat-o şi nu mai mergea.. şi iar mi-am început concertu că de ce nu mai merge, că eo vreau să meargă şi vreau să meargă CHIAR ACU!!! şi tata face: "lasă, Moni, nu plânge, că o băgăm la frigider, se încarcă până mâine şi o să meargă iar, o să vezi." Eo, având încredere în el, am zis, hai că aşa o fi.. şi o bag în frigider şi o las acolo până dimineaţă.. când mă trezesc, la prima oră, direct în frigider am ajuns că să văd dacă merge brăţara.. mergea pe dreaq s-o ia.. şi iar am început să urlu de am trezit tot etaju la 6 dimineaţa.. da oricum se trezeau să plece la plajă.. aşa că le-am făcut o favoare şi nu-mi părea rău.. tata în schimb, a început să-mi explice că de fapt merge, da nu se vede că e ziuă, că se vede mai bine noaptea şi că să aştept până diseară.. şi am aşteptat mult şi bine că brăţara nici c-a mai vrut să strălucească..