Emoţia, bat-o vina!

După lupte seculare, pe care nu le credeam în stare să se mai termine, a venit şi momentul mult aşteptat. Probabil, adică mai mult ca sigur, te întrebi despre ce vorbesc şi ce porcării îmi mai aberează mie creieraşu la ora asta târzie din noapte. Păi, nimic mai mult decât... piesa mea de teatru! Care a avut premiera în seara asta.. şi care sincer, credeam că o să iasă mult mai naşpa, dar spre surprinderea mea.. a ieşit mai bine, mult mai bine decât mă aşteptam.

Deci.. să încep cu începutul. Mă trezesc pe la 12, cum mi-am făcut obiceiu.. nu ştiu ce naiba am păţit (adică ştiu, da na.. mă minţeam singură că nu ăla e motivu) că am dormit numa în reprize.. mă sculam din oră în oră să mă uit la ceas.. ce pot să spun, m-am trezit ca un elev d-ăla care-şi dă primu examen din viaţa lui şi habar n-are la ce să se aştepte.. şi are emoţii, şi nu mai poate să mănânce, nu-i stă capu la nimic altceva decât la situaţia în care se află.. m-am mai simţit aşa o dată prin clasa a 8a, când am avut simulare la română şi exact cu o seară înainte m-au apucat crizele de nervi şi am început să urlu şi să plâng şi să-i zic lu mama că eu nu iau simularea (de parcă era examenu.. da mă rog nu mai contează), că eu nu ştiu ce să scriu, că mi-e frică.. baliverne d-astea.. cu toate că ştiam comentariile alea pe de rost...

În fine.. unde rămăsesem? A, da! La piesa mea! Păi, bineînţeles că aveam morcovu intrat cu tot cu frunze.. şi tot făceam pe victima că eu nu ştiu.. că am emoţii, că mă pierd, că o să-mi uit replicile, că o să mă bâlbâi mai rău ca Vanghelie.. şi asta când eram încă acasă.. pân la urmă încep să-mi mai revin, să-mi spun că n-am de ce să am emoţii, că e normal.. na! Că n-aş fi eu, că eu nu ştiu ce-s alea emoţii.. şi ia să mă fac nesimţită. Bun, ajung la teatru, mă duc în culise, unii aveau morcovu şi mai înfipt.. mult mai rău ca mine.. alţii chiar n-aveau treabă.. erau chiar chill. Bun, am făcut noi o repetiţie aşa înainte de spectacol să fim siguri că iese treaba bine. Se face 7:00. Lumea începea să intre în sală. Şi eu, cum altceva mai bun de făcut n-aveam, uite cum mă pune dracu să bag capu pe după cortină şi să mă uit în public.. şi să constat că sala era nu plină, ci arhiplină.. stăteau unii chiar pe jos, îşi aduseseră scaune şi stăteau printre rânduri. Deja mă luaseră palpitaţiile, aveam ochii cât cepele şi îmi adunam măselele de pe jos.. simţeam cum eman căldură mai ceva ca un calorifer în plină iarnă, picioarele deja nu mă mai ascultau, mă luase un pic şi tremuratu.. da am reuşit să mă stăpânesc, că na doar d-aia am făcut actorie, să învăţ să-mi controlez emoţiile. Ceasul arăta deja 7:30. Profu se apucase să ţină un discurs publicului, pe care am crezut că nu-l mai termină. În sfârşit aud bătăile gongului. Care nu anunţau decât începutul piesei. Era 8:00.

Şi începe piesa în forţă.. dinamism.. tot ce-i trebuie ca să capteze atenţia. Publicul a primit-o destul de bine, după primele 10-15 minute. Oamenii aplaudau, râdeau.. deci era de bine. Începusem să mă mai destind, căldura corpului îmi scăzuse simţitor, eram gata de orice, nu mai aveam emoţii. Până la urmă, totul a ieşit bine, unii ar spune chiar foarte bine. Eram din nou eu, fata care nu lasă emoţiile s-o doboare aşa cu una, cu două. Mi-am făcut momentul, a ieşit extrem de bine, chiar eram mândră de mine. Publicul râdea în hohote şi aplauda furtunos. Nici nu ştiu cum am reuşit performanţa asta, că na, la emoţie, corpu nu mai ascultă de tine! Mă rog, ideea e că eram extrem de fericită că nu m-am bâlbâit şi că n-am scos cine ştie ce perle din gură.. a! şi cel mai important, am vorbit tare, chiar mă enervasem.. ce naiba? Mă face pe mine o piesă amărâtă de teatru? Las c-o fac eo pe ea! Şi am vorbit tare, chiar am urlat, că tot ne seca profu că cică nu ne auzim mai departe de rându 2. Şi mi-am zis: "Ia mă, că vorbesc eo acu tare să m-audă şi surdu din ultimu rând!"

Chiar îmi zicea cineva după spectacol: "Frate, n-a zis nimeni nimic de personaju principal, da replica ta a rămas memorabilă!"... şi m-a bufnit râsu: "La naiba! Am ajuns celebră doar cu o replică! Doar snt Monica Fabuloasa!" Şi acum, când mă gândesc că a ieşit atât de bine piesa, parcă tot nu-mi vine să cred! Mai ales aplauzele.. să vezi atâţia oameni că te aplaudă şi că-ţi apreciază munca.. e un sentiment greu de descris. Şi profu nu-şi mai încăpea în piele de fericire. Ca să nu mai spun de numeroasele urări pe care le-am primit după terminarea spectacolului.
Evident că, după minunatul eveniment, am fost şi noi ca tot omu să ne clătim gâturile şi să ne mai destindem şi noi.. că prea eram stresaţi că nu ne iese piesa.. şi uite că a ieşit! I-au ieşit ochii, dar-ar dracii în mama ei! Cu toate că ne promisese şi profu o "beţiveală" cum zice el.. da a doua zi.. da cine naiba mai putea să aştepte pân a doua zi? Că eram rupţi.. şi chiar aveam nevoie de ceva să ne răcorim.. şi "beţiveala de a doua zi" am luat-o ca pe un bonus.. că eo chiar aveam nevoie de un Mojito ca să-mi revin complet... şi chiar am avut parte de el! Şi mi-am revenit.. aşa, mai mult sau mai puţin.. că am avut chef şi energie să scriu şi articolu ăsta la 2 noaptea.. da mâine sigur sunt ca nouă...