Râsu lumii în 4 acte

Auzi fază! Ieri m-am găsit să mă duc aşa, pe ultima sută de metri, să îmi cumpăr o clamă-banană (sau banană-clamă, habar n-am cum se numeşte), că mă duc la o nuntă şi m-am trezit că n-am cu ce să-mi prind păru, şi nici programare la coafor n-aveam pentru că trebuia să-mi fac cu vreo câteva săptămâni înainte.. stimabila coafeză era "plină peste cap" de cliente.. şi nu mai avea când să mă facă şi pe mine.. bun.. la urma urmei nu mă mărit eo, aşa că nu e chiar aşa tragic.. pot să improvizez ceva pe moment.. mă rog nu asta e problema acum. Ideea e că de la "minunata" mea idee au început toate.

Aşa.. deci.. ies afară.. ajung pe la TNB.. am stat vreo 20 min după un anumit personaj, care n-are însă nevoie de caracterizare şi oricum n-o să umplu spaţiu cu chestii inutile.. vine în sfârşit.. şi ajungem pe la Romană că vroia stimabilu să meargă la Romexpo.. pân la urmă s-a răzgândit.. bafta mea.. şi l-am luat cu mine să-mi caut faimoasa clamă-banană.. pe care am şi găsit-o fără să-mi bat prea tare capu sau picioarele..
Plecând fericită din magazinu de unde tocmai îmi achiziţionasem mirificul accesoriu ce avea să-mi salveze podoaba capilară de un eşec total în ale coafurii, mă îndrept frumuşel spre Tineretului. Trebuia să mă întâlnesc şi cu Dada să-mi dea un colier şi nişte cercei (culmea, nici d-astea n-aveam.. m-a prins nunta asta aşa pe nepregătite.. n-am nici clamă, nici colier, nici cercei.. bine că am rochie.. şi brăţări), după care mi-a zis că vrea să meargă la concert că vine Simplu şi nu mai ştiu cine.. şi am zis na, să fiu drăguţă că mi-a dat alea.. hai să merg..
Cobor din metrou, o sun şi o anunţ că în 5 minute maxim ajung la ea să-mi dea cele trebuincioase pentru a străluci la nuntă (de parcă n-aş străluci în fiecare zi şi fără cine ştie ce accesorii!). Îi zic: "vino şi aşteaptă-mă şi pe mine măcar, că nu ştiu să ajung direct la tine!" La care ea: "hai mă, ce naiba, nu ştii să vii pân la mine.. ţii minte unde era copacu ăla înclinat? Intri în gangu ăla şi exact la primu bloc, prima scară.. vii şi suni la interfon" Eo în gându meu "ştiu pe draq să mă ia" da m-am limitat la a-i zice doar: "da, bine"
Bun, închid.. merg eu ce merg.. dau de copacu înclinat, o iau prin gang, intru în primu bloc.. n-am mai sunat la interfon că era uşa deschisă.. şi am zis că na, mă descurc, cât de greu poate fi să iei liftu şi să suni la o uşă? Mare greşeală. Intru în bloc, chem liftu, intru în lift, ajung unde (nu) trebuia să ajung şi o sun iar.. că n-o găseam.. nici pe ea, nici apartamentu.. sau mă rog, număru apartamentului.. şi îmi zice: "unde eşti mă? ai ajuns?" eo: "da mă, am ajuns, tu unde eşti" ea: "păi unde naiba ai ajuns că eo snt pe palier şi nu te văd.. ia zi.. snt nişte saci de gunoi p-acolo pe lângă vreo uşă?" Eo, uitându-mă şi negăsind sacii, zic cu juma de gură: "nu, nu e niciun sac aici" la care ea: "aoleu drace, unde ai ajuns? unde naiba ai nimerit? în ce bloc eşti? e B11?" şi replica mea vine: "Ăăă, asta nu mai ştiu..." Şi ea nervoasă: "ieşi dreaq mai repede d-acolo că nu eşti unde trebuie.. ieşi afară şi uită-te în ce bloc eşti.. doamne.. " Pe mine mă bufnise râsu.. am luat liftu iar, că doar nu era să cobor 7 etaje.. era să rămân blocată şi în lift.. şi ies afară.. mă uit pe bloc.. "B8.. la naiba.. chiar că n-am nimerit bine"
Până la urmă am găsit-o.. şi zice: "unde dreaq ai ajuns mă fată? Nu ţi-am zis să te uiţi după copacu ăla înclinat şi să o iei pe acolo?" La care eo: "Fi-ţi-ar copacu al dreaq să-ţi fie că şi ăla pe care-l văzusem eo era înclinat.. la naiba.. nu vezi că toţi arată la fel?" Mă rog.. totu e bine când se termină cu bine, cum ar zice Shakespeare...
Ajung la ea, îmi arată mai multe coliere, cercei.. mi-a dat să-mi aleg din ele.. eo fericită că am atâtea opţiuni.. am rămas acolo cufundată în admiraţie, comparaţie şi decizii.. în timpu ăsta, vine şi maică-sa acasă.. şi scumpa Dada se apucă şi-i povesteşte şi ei minunata mea aventură.. şi a bufnit-o râsu şi pe maică-sa când a auzit şi face la mine: "aoleu, Monico, eşti îndrăgostită.. şi nu oricum.. LULEA!" La care eo: "Nu nu, snt doar aiurită!" Şi am început toate să râdem. Maică-sa nu se lăsa.. şi-şi continua discursu: "Ba da, eşti al naibii de îndrăgostită.. te-a dat peste cap băiatu ăla, cine-o fi el.. şi asta e prima fază a dragostei să ştii, când nu mai ajungi unde trebuie" Şi eo o ţineam pe-a mea, că nu e adevărat.. că bla-bla.. şi tot nu m-a crezut.. pân la urmă i-am zis: "Ştiţi, nu e dragostea de vină.. am doar probleme de orientare" şi ea: "Da da, aşa e.." şi s-a dus să-mi aducă un pahar de limonadă rece să mă mai răcoresc că prea mă înfierbântasem..