Pe vremea lu Pazvante

Mă ţin cam de mult timp să scriu articolu ăsta. Nu ştiu de ce l-am amânat atât.. poate din lipsă de chef şi de timp.. dar în fine! M-am decis să-l scriu până la urmă. De ce? Păi, pur şi simplu, când o să am o zi proastă, când o să simt că-mi cade ceru în cap (da, mai am şi zile d-astea, chiar dacă nu-mi place să recunosc.. da asta e.. n-am "always rainbows and butterflies" ca să-l citez pe Adam Levine).. o să intru şi o să-l citesc.. nu de alta, da îmi vine să râd doar când îmi aduc aminte.. şi dacă n-o să am acelaşi sentiment atunci, cel puţin să schiţez un zâmbet.

Într-o zi cu soare, stăteam afară la plajă, în intimitatea curţii mele, unde nu mă deranjează nimeni, când deodată îmi sună telefonul. Îmi apărea pe display un număr pe care nu-l cunoşteam. Până la urmă am răspuns. O oarecare Irina mă invită la o filmare a doua zi. Îmi dă detalii: unde să fiu, la ce oră, etc. Îmi spune că e un film de epocă, mă rog.. din al doilea război mondial. Şi că o să fiu îmbrăcată într-o rochie, machiată, aranjată, etc. Bun! Eu când am auzit.. mă gândeam, deja mă imaginam îmbrăcată într-o rochie d-aia gen Maria Antoaneta.
Dar visele mi-au fost spulberate. Nu era deloc aşa cum îmi imaginam. "Norocu" meu că n-am fost singură acolo, am mai luat 2 prietene cu mine. Şi ce pot să spun. Rochiile "minunate" a la Maria Antoaneta nu erau deloc aşa cum mă aşteptam. Şi când am văzut că toate fetele, femeile, adolescentele se duceau să se schimbe.. m-am crucit. Deci erau îmbrăcate cu nişte trenţe, ca să nu le zic altfel. Eram pe punctu de plecare. Mi-am zis că eu n-o să stau acolo, să mă îmbrace ciudatele alea cu cine ştie ce trenţe şi mai naşpa decât alea pe care le văzusem. Când să dau să plec, aud o voce din spatele meu: "Hey, fata în gri, vino încoa, eşti singura fără costum! Hai să-ţi găsim şi ţie ceva!" Era costumiera, care m-a văzut că vroiam să plec. Şi m-a "prins" în flagrant delict. Ce era să mai fac? Nimic. Şi când credeam că şansa m-a părăsit, o văd pe Irina. Şi îi zic: "Ştii, eu n-o să pot să stau." Şi ea: "Ce-ai mă, cum să nu stai? Ai venit până aici de pomană?" Şi eo zâmbind, îi zic: "Păi, da.. mă rog.. nu e asta problema.. ideea e că mi-am uitat buletinu acasă.. şi.." La care ea: "Hai mă, stai liniştită, n-ai nicio grijă! Du-te la doamna să-ţi dea costum că te rezolv eo!" Mda.. deci chiar mă părăsise şansa.. aşa că m-am dus la tanti costumiera să-mi dea şi mie o treanţă să mă îmbrac: "Uite, ia-o pe-asta, că-i frumoasă, schimbă-te repede, dup-aia du-te să te machieze şi să te coafeze fetele din partea aia! Şi te întorci aici la mine să-ţi dau şi pantofi" Am luat rochia, cam scârbită de altfel, da am zis că na, ce-o fi, o fi. Oricum nu eram singura îmbrăcată în halu ăla. Erau unele şi mai şi. Aşa că am înghiţit în sec şi m-am dus să mă schimb. Am ajuns şi la machiat, şi la coafat, unde m-am (re)întâlnit cu prietenele mele.. care arătau ca nişte adevărate aristocrate.. mă gândeam că poate aşa o să arăt şi eu. Mi-a făcut tanti coafeza nişte melci în cap şi când să mă duc la machiaj, aud că a plecat stimabila care trebuia să fie acolo.. deci am rămas aşa.. nemachiată. Bine că avea Dada un rimel la ea şi nişte pudră. Într-un timp, îmi aduc aminte că m-a chemat tanti la ea să-mi dea pantofi şi eu am "neglijat-o". Ce tupeu pe capu meu! Deci am pornit spre dânsa. Avea la picioare un geamantan plin cu nişte vechituri de pantofi. Rupţi, uzaţi, cred că aveau şi gândaci prin ei. Pân la urmă îmi găsesc şi eo unii mai de doamne-ajută, când ce să vezi, aveau catarama ruptă şi nu puteam să-i închid. Şi dacă îi lăsam aşa, îmi scăpau din picior. Dar cum imaginaţia şi ingeniozitatea nu mă lasă niciodată la greu, am reuşit să-i dreg. Şi au fost chiar ok.
Într-un sfârşit terminăm cu machiatu, coafatu, costumatu.. şi plecăm toţi spre Cercul Militar (acolo s-a filmat). Pe drum, chiar le spuneam fetelor: "Frate, mai bine eram băiat! Uite ce bine arată ei, îmbrăcaţi aşa ca soldaţi nazişti sau ca ospătari! Şi noi în trenţele astea. Zici că suntem Ţaţa Floarea Reloaded!" Nu mai zic că se uita lumea pe stradă la noi ca la nişte ciudaţi. Dar trecem peste. Ajungem şi în "faimoasa" locaţie de filmare. Ne aşează la mese, ne spune ce tre să facem, tot tacâmu. Şi încep să filmeze. S-au tras cre că vreo 10 duble la fiecare scenă. Am zis că mor acolo. Şi nouă la masă ne aduseseră şi mâncare. Şi ne puseseră şi nişte Granini de vişine în pahare să creadă proştii că e vin. Mda.. partea mai proastă a fost că am stat acolo pân la 1 noaptea.. mult mai mult decât mă aşteptam. Partea bună a fost că am avut unde să stau jos, şi chiar mă bucur că n-am stat în picioare 12 ore şi pe tocurile alea. Deci a fost bine într-un final.
S-a făcut seară. Începuse şi ploaia. Ne-au dat pauză, să mâncăm, să bem, să mai respirăm şi noi aer curat. După ce-am mâncat, ne-au băgat iar înăuntru, că mai au de filmat nu-ştiu-ce scenă. Şi ne-am aşezat iar la locurile noastre. Partea nasoală a fost că, în căldura aia, mâncarea din farfuriile noastre a început să cam... pută! Mă nene, da puţea de te trăsnea! Simţeai că-ţi mută nasu din loc. Şi na, n-aveam ce face.. nici nu puteam să dăm farfuriile la o parte, că ziceau că le trebuie acelaşi cadru.. baliverne d-astea. Şi am stat şi am suportat mirosu ăla încă vreo 3-4 scene (cu câte 10 duble fiecare!)
Şi după asta, se termină.. ziua de filmare. Şi ne-au dat drumu. Ieşim noi afară, ne ducem înapoi să ne schimbăm, să ne dea banii, etc. Când am ieşit afară, să mor şi alta nu! Plouase, şi era un frig de crăpa asfaltu în două. Am dârdâit bine.. şi când mi-am adus aminte că eu mai sunt şi în maieu şi că n-am nimic cu mânecă lungă la mine.. am zis că aia mi-a fost. Că o să congelez până acasă. Eh.. pân la urmă a venit tata să mă ia cu maşina.. şi, cum ar zice Shakespeare: "Totu-i bine când se termină cu bine!"

PS: Pozele sunt doar orientative.. n-am găsit altceva mai bun.. şi chiar nu m-am pozat îmbracată în trenţele alea doar ca să le postez aici.. deci.. get over it!