23 decembrie 2010

La cumpărături


Aţi observat că în perioada sărbătorilor toată suflarea omenească se îmbulzeşte pentru a cumpăra cele trebuincioase? Nu contează că e aglomerat... nu contează că mâine e Crăciunu' şi cucoanele nu şi-au cumpărat carne pentru sarmale... nu contează că nu mai au timp de cozonaci, las' că se găsesc de cumpărat! Românu' aşa e el, decât să-şi cumpere tot ce are nevoie cu câteva zile înainte, preferă să lase totu' pe ultima sută de metri când e cea mai mare aglomeraţie. Da' nu-i bai! Las' că are timp destul şi nervii de oţel să stea la cozile infernale!

Am fost acu câteva zile să mai cumpăr şi eu câte ceva. Nu pentru Crăciun, ci pentru uzul zilnic, lucruri de care chiar aveam nevoie şi nu mai suportau amânare. Şi uite aşa ajung eu în Cora şi încep să casc gura la toate rafturile şi la toate afişele mai mari ca burta lu' Buddha cu diverse preţuri promoţionale cică. Şi văd ditamai munţii de cozonaci undeva în dreapta mea. Mă duc mai aproape să mă chiorăsc la ei, poate-poate găsesc fără stafide sau rahat. De unde atâta! Sunt full option! Şi cum stăteam eu şi examinam ambalajele, trece o babă pe lângă mine la braţ cu bărba'su, căruia îi atrage atenţia într-un mod foarte subtil: "ia uite aici.. cozonaci căcălău!"

Bun... plec din Cora. Intru într-un magazin de jucării ca să-mi mai aduc şi eu aminte de dulcea mea copilărie când mă jucam cu maşinuţe şi cu trenuleţe mai ceva ca un băiat. Şi ţin minte că într-un an (cred că aveam vreo 5-6 ani) îmi adusese Moşu' o păpuşă Barbie mai mare decât mine şi am aruncat-o în zăpadă afară plângând că de ce mi-a adus păpuşă că eu nu mă joc cu păpuşile. Na ca să vezi, copil tâmpit! În fine, deviez de la subiect, da' simţeam că tre' să spun şi asta. Să revenim. Cum spuneam, am intrat într-un magazin de jucării, şi m-am oprit să mă zgâiesc la maşinuţe, bineînţeles! Şi cum stăteam eu acolo şi examinam un Lamborghini Gallardo, aud o conversaţie undeva în stânga mea între un copil dornic de a avea una dintre miile de jucării expuse pe rafturi şi tatăl lui care nu dădea semne că ar fi vrut să-i cumpere ceva. Conversaţia suna cam aşa:
- Da' de ce nu vrei să-mi cumperi nimic? spunea bietu' copil cu lacrimile şiroaie curgându-i pe obraji.
- Dar îţi cumpăr! vine replica tatălui.
- Ce-mi cumperi? reuşise copilu' să îngaime printre suspine şi trăgându-şi nasu' cu putere.
- O scobitoare! spuse tac'su foarte calm şi l-a scos din magazin!
Sigur se ducea în Cora să-i cumpere scobitori!


Un comentariu: