15 decembrie 2008

Doar o fată...

Doar o fată cunoaşte cu adevărat sufletul unui băiat. Ea îi ştie temerile şi îi cunoaşte necunoscutul. Vede în el ce alţii nu văd şi îl înţelege chiar şi atunci când pare de neînţeles. Este singura care este dispusă să îl asculte la orice oră din zi şi din noapte şi, de altfel, este şi singura sa alinare. Îi cunoaşte trecutul şi, spre deosebire de alţii, nu îl judecă, ci îl acceptă aşa cum este, cu toate defectele şi atuurile sale şi nu l-ar schimba pentru nimic în lume. Crede în visele lui şi îl încurajează la fiecare pas, are încredere în ceea ce face şi nu îi este teamă să îşi împartă visele cu el.

Doar o fată cunoaşte toate temerile unui băiat. Ştie ce îl face să plângă, dar în mod miraculos, reuşeşte să-i însenineze ziua doar printr-un zâmbet. Doar ei îi poate mărturisi tot ce îl apasă, fiind sigur că ea îl va înţelege şi, chiar dacă nu va putea să îi dea vreun sfat anume, este bucuros să ştie că are pe cineva care îi va fi alături orice s-ar întâmpla.

Doar o fată ştie cum bate inima unui băiat, la fel cum bebeluşii ştiu cum bate inima mămicii lor, deoarece aceea a fost sursa vieţii lor timp de câteva luni, astfel şi ea îi cunoaşte bătăile inimii lui, din clipele în care a adormit pe pieptul său, amintirea a căror clipe o ţin în viaţă zi de zi. Bătăi care pentru ea înseamnă atât de mult, bătăi pentru care ar fi în stare să-şi dea propria viaţă doar pentru a le lăsa pe ele să continue să bată. Bătăi care, prin simpla lor prezenţă, îi dau fluturaşi în stomac. Bătăile vieţii lui... şi a ei.

Doar o fată poate iubi cu adevărat un băiat, aşa cum nu-l va mai iubi nimeni niciodată.

PS: Pentru tine, acea fată aş vrea să fiu eu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu