24 august 2009

Viaţa bate filmu'


Uneori ai vrea să te gândeşti numai la lucruri bune.. să vezi mereu partea plină a paharului.. să îi accepţi pe cei din jur aşa cum sunt, şi cu calităţi, şi cu defecte. Bineînţeles, în măsura în care te acceptă şi ei şi nu te judecă.
Problema e că, cu cât te încăpăţânezi să vezi numai părţile bune la cineva şi să refuzi categoric existenţa şi unor părţi mai puţin bune sau neînţelese [ca să nu le zic rele], cu atât descoperi că te-ai deschis prea mult în faţa acelei persoane. Iar atunci, stând singur şi gândindu-te, ajungi să-ţi pui întrebarea: oare ce-i costă pe ceilalţi să ţi se arate aşa cum sunt de fapt, fără să joace teatru, fără să poarte vreo mască.. fără să te facă să ai încredere în ei şi să le dezvălui cele mai ascunse secrete, ca mai apoi să-şi dea arama pe faţă când ţi-e lumea mai dragă?

Ai zice că le e mai uşor să joace un rol decât să meargă cu fruntea sus pe stradă şi să zică mândri: "Ăsta-s eu!" Poate în adâncul sufletelor lor sunt nişte persoane mult mai vulnerabile decât vor să te facă pe tine să pari. Poate ascund secrete mult prea mari încât să reuşească să le facă faţă singuri şi, astfel, îi fac pe alţii să se destăinuie în faţa lor, doar pentru ca după un timp, să le demonstreze că nu se merită să aibă încredere în nimeni. Şi asta se întâmplă doar pentru că sunt invidioşi, egoişti şi se gândesc că dacă ei nu pot avea parte de fericire, dragoste şi înţelegere, alţii de ce ar avea?
Şi ajungi la o concluzie: cel mai mult doare faptul că, deşi ai întâlnit multe astfel de persoane, şi ţi-ai zis că n-o să te mai deschizi în faţa nimănui, tocmai când ai avut nevoie de înţelegere şi de o vorbă bună, dar mai ales de un umăr pe care să plângi, exact atunci apare un astfel de personaj care-ţi promite marea cu sarea.
La început, toate-s bune şi frumoase, ca mai apoi să-ţi arate că de fapt ţi-a oferit un trandafir pe tulpina căruia se aflau numeroşi ţepi, dar şi o cantitate considerabilă de miere.. şi te-a îndemnat să guşti, să vezi cum e.. Dar inevitabilu s-a produs în cele din urmă. Ai terminat mierea şi ai ajuns la ţepi.. şi ghici ce s-a întâmplat! Da, exact! Te-ai înţepat.. şi nu doar o pişcătură, că doar îţi găsisei umăru' pe care să plângi şi nu te gândeai că o să se întâmple iar ca altă dată. Nu.. te-ai înţepat mult mai rău.. de ai fost nevoit să mănânci cu paiu' o săptămână întreagă.
Şi ce-ar trebui să faci acum? Să te izolezi de lume? Să te duci în inima munţilor şi să trăieşti acolo ca un pustnic? Nu, n-ar avea rost! Adică, la urma urmei, e o nebunie să urăşti toţi trandafirii doar pentru că te-ai înţepat într-unul! Data viitoare vei căsca ochii mai mult.. decât ai făcut-o până acum.
Şi, cum ar zice Aguilera, "Thanks for making me a fighter!", aşa vei ajunge şi tu să spui, mai ales când ştii că ce nu te doboară, te face mai puternic!

3 comentarii:

  1. What doesn't kill you can only make you stronger!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am si eu o vorba...

    Viata este ca un borcan cu mai multe straturi de miere si .. rahat..
    Incepi cu mierea, se termina, ajungi la stratul de rahat.. dureaza dar se duce si acela si revi la stratul de miere... trebuie doar sa ai rabdare, sa-ti alegi prietenii cu grija si, chiar daca dai de acel strat de care te tot feresti, sa rezisti, sa treci peste pentru ca dupa sigur va fi mai bine...

    Si vorba lui @just a girl, "Ce nu te omoara doar te face mai puternic!" :)

    Pup.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai da.. chiar asa e..

    si multumesc pentru incurajari :*

    RăspundețiȘtergere