08 septembrie 2010

Scrisoare

Încep această scrisoare cu gândul la voi, părinţii mei
Amintindu-mi cum am înfruntat atâtea toţi trei
Aţi fost alături de mine, m-aţi ajutat când îmi era greu
Mi-aţi arătat drumul cel bun, m-aţi învăţat cum să fiu eu
N-am fost copilu' model cum poate v-aţi fi dorit
Am încercat să fiu cuminte, însă nu mi-a reuşit.

Credeam că dacă plec de aici altundeva va fi mai bine
Dar probleme există oriunde, dacă-s cu voi sau doar cu mine
E adevărat am vrut să plec, visam să fug, îmi era greu
Dar oare unde să mă duc când doar aici am ce vreau eu?
De ce să las în urmă tot când eu nu vreau să uit nimic
Şi cum să încep o nouă viaţă dacă de jos nu mă ridic?

Aş vrea să-ţi mulţumesc pentru tot, mamă
M-ai învăţat să cred, să lupt şi să n-am teamă
M-ai ajutat să îmi doresc să fiu puternică oricând
Chiar şi când alţii m-au doborât la pământ
Mi-ai arătat ce înseamnă să iubeşti până la cer
Spunându-mi că fără recompensă nimic să nu ofer.

5 comentarii:

  1. Imi place. E touching si moving si tot restu'.

    RăspundețiȘtergere
  2. E frumoasa .Emotionanta si ....imi place :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Pfff, ma regasesc in poezia ta. Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  4. pff..profunda. presupun ca toti gandim asa la un moment dat. bineinteles, nu in fata lor, ca prea s-ar umfle in pene:))

    si by the way, "acuarela" asta cu libelule si...orice flori or fi alea e foarte draguta.

    RăspundețiȘtergere