14 iulie 2011

Eu şi asigurările


De când cu legea asta "asigurare obligatorie la locuinţă", am început să îmi măresc considerabil numărul clienţilor. Dacă până acum aveam parte numai de RCA-uri şi, implicit, persoane mai "tinere" ca să zic aşa, mai nou am început să am de-a face şi cu oameni de vârsta a treia, care mai de care mai... mă rog, înţelegeţi voi.

Zilele trecute a venit o doamnă la mine să mă întrebe despre "asigurarea asta obligatorie la casă", ce îi trebuie, cât costă, cum se face, în ce constă, etc. Eu, foarte amabilă, i-am explicat. După ce i-am făcut calcul şi i-am spus cât costă, dânsa mai avea un pic şi îmi dădea cu ceva în cap, că cică "aoleu, maică, îmi iei toţi banii! Eu de unde să mai plătesc atâtea, că am pensia mică!" La care eu: "Eu vă iau banii? Nu, doamnă, statu' vă ia banii! Boc şi cu Băsescu, că doar n-am dat eu legea asta!" "Păi, şi eu ce fac, maică? De unde atâţia bani? Toate e scumpe..." "Gândiţi-vă că e mult mai bine să plătiţi acum 80 lei decât să vă dea vreo amendă de 400-500 de lei că n-aveţi asigurarea!" a fost replica mea, care se pare că a convins-o. Până la urmă i-am făcut asigurarea, i-am luat banii şi a plecat oarecum dezamăgită.

Alt caz. Un bătrânel vine să-şi facă aceeaşi asigurare obligatorie la locuinţă. I-am explicat că este doar pentru catastrofe naturale, adică inundaţii, alunecări de teren sau cutremur. La care el, zâmbind, îmi spune că nu are unde să fie inundaţie, că are strada în pantă şi se scurge apa. Pe lângă asta, a început să îmi povestească şi despre Ceauşescu, de ce-a făcut şi-a dres, că acu' se duce ţara de râpă, ba mai mult, l-a menţionat chiar şi pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. "Multă istorie mai ştie omu' ăsta!" mă gândeam eu. În fine, l-am ascultat, n-aveam ce face, trebuia să-mi plătească asigurarea. Când să dea să plece, şi-a adus aminte că nu mi-a povestit de elevii care au susţinut BAC-u' anu' ăsta şi că, în modu' ăsta, chiar se duce ţara de râpă. I-am dat dreptate într-o oarecare măsură, deşi nu mă convinsese pe deplin.

3 comentarii:

  1. Cine-a fost, ma, ala care a dat replica aia cu 'cine n-are batrani sa-si cumpere'? Omu' nu era pe treaba lui :-j.

    RăspundețiȘtergere
  2. parintii mei sunt casieri si zilnic au e-a face cu omuleti de astia senili care fac taraboi ca de ce li s-a marit impozitul, ca banii se duc in buzunarele lor (ale casierilor) si ca ei nu au bani sa plateasca etc. Nu fac distinctia intre stat-care impune asemenea taxe si angajat-care face ceea ce spune statul...Mosnegi de astia trebuiesc impuscati sau dusi la azil.pe bune :|

    RăspundețiȘtergere
  3. RoxX ce mentalitate ai tare vreau sa te vad cind parinti tai vor fi si ei la rindul lor niste mosnegi senili si altii de seama ta vor gindi la fel cum gindesti acum tu..... dar se pare ca tu parinti ti vei duce la azil s au ai vei inpusca atunci cind vor ajunge asa s au poate in final vei reusi sa realizaezi faptul ca ei s au chinuit cu tine ti au dat viata te au ingrijit si au vegheat asupra ta ca tu sa iei un drum drept in viata

    RăspundețiȘtergere