Descântec de ploaie

O poezie superbă, nu am cuvinte s-o descriu, sau măcar să o explic. Pentru că ea mă explică practic pe mine. Cam incorect spus... de fapt, îmi descrie starea sufletească mai bine decât aş fi putut-o descrie eu.

(Apasă play şi citeşte)

"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice, ploile-dezlănţuite femei,

Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile

Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,

Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,

Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie!"

E urât şi poate nici nu e adevărat

Dar lasă-mă atunci când plouă,

Numai atunci când plouă,

Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie!"

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu

Eşti departe plecat şi eu te aştept,

Şi tu ştii că te aştept,

Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept

Şi totuşi aştept.

E-n aer miros de dragoste viu,

Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul

Pe-o asemenea ploaie poţi să te îndrăgosteşti fulgerător

Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi

Şi eu te aştept. Doar tu ştii -

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei..."

De ANA BLANDIANA