09 mai 2011

Descântec de ploaie


O poezie superbă, nu am cuvinte s-o descriu, sau măcar să o explic. Pentru că ea mă explică practic pe mine. Cam incorect spus... de fapt, îmi descrie starea sufletească mai bine decât aş fi putut-o descrie eu.

(Apasă play şi citeşte)



"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice, ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie!"
E urât şi poate nici nu e adevărat
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie!"
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul
Pe-o asemenea ploaie poţi să te îndrăgosteşti fulgerător
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi
Şi eu te aştept. Doar tu ştii -
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei..."

De ANA BLANDIANA

Un comentariu: