1. Nu apuci să-ţi faci orele de somn. Cum să ţi le faci, când trebuie să te trezeşti cu noaptea în cap să ajungi la examene? Şi profii ăştia-s exageraţi… cum pot să pună examene înainte de ora 14?
2. Bei mai multă cafea ca de obicei, ca să nu adormi cu botu-n cărţi. Asta îţi strică stomacul, inima şi tot felu’ de alte organe de-astea, total neimportante.
3.Te enervezi. Din diverse motive (că te-a picat, că nu te-a lăsat în examen, chestii de astea) Ţi se umflă venele de pe gât şi de pe faţă, îţi ies ochii din orbite, faci spume şi urli. (asta nu arată a om sănătos)
4. Eşti stresat. Şi de stres, nu mai consumi minimum 2 litri de lichide pe zi, cum zice în pauza de la ştiri, ba mai şi fumezi. Şi fumatul dăuneaza grav sănătăţii, desigur.
5. Stai şi înveţi – în pat, sau la birou, ceea ce înseamnă că nu faci mişcare. Şi tot la stiri se zice că “pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute pe zi”. A, şi laba nu se pune.
6. Mănânci total nesănătos. Cum nu mai ai timp să stai la coadă la shaorma, tre’ să supravieţuieşti cu pâine cu pateu. Şi din cauza asta, nu mai mănânci fructe şi legume, că în pateu astea nu se găsesc.
7. Plimbările în aer liber s-au dus şi ele. Înainte de sesiune, mai mergeai pe o terasă, două, trei, dar acum te mai plimbi doar prin holuri. Crede-mă! În felul ăsta, nu ţi se mai oxigenează creierul!
8. Ţi se strică ochii. Cum să nu ţi se strice, din moment ce te chiorăşti în fiţuici? Şi pe lângă asta, ţi se mai f*te şi vederea la distanţă în examene, când te chinui să copiezi.
9. După câte-un examen de-ăla crunt, în care îţi vine să-ţi bagi picioarele, primul lucru pe care vrei să-l faci e sa bei până uiţi tot ce-ai învăţat pentru el. Şi asta iar nu e bine, că-ţi afectează memoria.
10. Te apucă durerile de spate. Normal! Cum să nu te apuce, când stai în poziţia “de învăţat” atâtea ore? Şi-apoi mai mergi şi la examen unde tre’ să te apleci, să te întinzi, să stai drept, să-ţi acoperi fiţuicile şi-aşa mai departe. Nu e ok pentru coloana ta.
Atenţie, deci! Protejaţi-vă cum puteţi de sesiunita acută!

Foarte tare articolul ! Salutare si toate cele bune ! Sper ca ai trecut cu bine de sesiune !
RăspundețiȘtergereOarecum.. am doua restante de pe semestru` trecut.. tre sa le dau si p`alea si am scapat :)
RăspundețiȘtergerePropun o campanie cu scopul strangerii de fonduri pt gasirea unui leac impotriva sesiunitei :))
RăspundețiȘtergereSpor la restante, pentru ca, se stie: cine n-are restanta, n-are prestanta!
Buna!Interesant articol.Plz hai si pe la blogul meu.
RăspundețiȘtergere=))) super articolul,succes la restante :P
RăspundețiȘtergereMersi frumos, Doamne ajuta! :D
RăspundețiȘtergereScapă de restanţe şi apucă-te serios de scris că-ţi merge mintea ! Şi scrii frumos !
RăspundețiȘtergere