Şi te fute cum vrea ea. Scuze celor care citesc asta şi sunt sensibili la cuvinte obscene. Deci da, viaţa, târfă îmbrăcată în roz, îţi arată de fiecare dată că nu e cum vrei tu. Te lasă să speri, să visezi, să-ţi faci iluzii, să crezi. Şi când ţi-e lumea mai dragă, îţi demonstrează pentru a mia oară că nu tot ce zboară se mănâncă. Îţi oferă ocazii, oportunităţi, ştie să te întoarcă pe toate părţile, ştie să manipuleze până şi cel mai pesimist om, care vede numai negru în faţa ochilor.
Înveţi să zbori din nou, rănile încep să se vindece încet-încet, şi deodată... bum! Te izbeşti de pământu' numit realitate mai repede şi mult mai rău decât o făcusei până acum. Şi iar ajungi să te întrebi... de ce e aşa? De ce mereu e aşa? De ce mi se întâmplă numai mie? şi multe alte porcării de genu' ăsta. Şi iar te ridici, mai greu, dar totuşi te ridici. Te scuturi de praf, îţi găseşti echilibrul şi mergi mai departe. Până ajungi iar la pământ. Şi iar te ridici. Şi tot aşa. Mereu gândindu-te şi întrebându-te când o să scapi din cercu' ăsta vicios care se învârte... şi se tot învârte... şi se tot învârte... şi te ameţeşte... şi te disperă...
Ce mai ai altceva de făcut? La un moment dat începi să te obişnuieşti. Începi să realizezi că n-ai ce să faci, n-ai unde să fugi, n-ai cum să scapi. Şi omu', optimist cum e, îşi spune: "Lasă, mă, că o să fie bine!" Sau la extrema cealaltă, pesimistul zice: "Ce dracu' frate, decât să o ţin aşa mereu, mai bine renunţ că oricum la fel o să se întâmple... cum s-o dai s-o nimereşti?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu