Dragostea nu-i de mine

Nu, nu e vorba despre mine. Sau poate că da, mai mult sau mai puţin. În mare parte este vorba despre o carte, despre care am aflat din pură întâmplare într-o dimineaţă pe când îmi verificam căsuţa de e-mail. Titlul m-a atras mai ceva ca un magnet. Mi-am zis că trebuie neapărat să citesc cartea asta. Poate şi din cauză că numele protagonistei este Monica. Sau poate că pur şi simplu m-am regăsit în titlu. Sau nu ştiu. Ideea e că vroiam să o citesc. Şi dorinţa mi s-a îndeplinit.

Este o carte cu adevărat savuroasă. Nu am putut să o las din mână, şi totuşi, parcă trăgeam de mine să citesc cât mai puţin pentru a rămâne cât mai mult captivă în lumea Monicăi, o scriitoare italiancă, care a fost dezamăgită în dragoste, dar care, spune ea, şi-a găsit sufletul pereche şi s-a hotărât să se mute din New York într-un sătuc scoţian uitat de lume, undeva pe lângă Edinburgh, pentru a fi alături de bărbatul pe care îl iubea şi care o iubea. Şi cine era acest bărbat? Chiar editorul care i-a descoperit talentul şi care a decis să-i publice cartea.

Surprizele, însă, nu întârzie să apară. Mintea Monicăi este bântuită de amintirea lui David, fostul ei iubit care a dezamăgit-o şi care acum regretă nespus tot ceea ce i-a făcut şi o caută înnebunit ca un licean îndrăgostit până în vârful urechilor. Este atent cu ea, o ascultă când are probleme, pozează în cel mai bun prieten doar pentru a-i recâştiga inima, chiar dacă ştie că ea e deja cu altcineva şi o încurajează că a făcut cea mai bună alegere. La polul opus, Edgar, iubitul Monicăi, este de asemenea bântuit de amintirea fostei sale soţii, care a murit în circumstanţe misterioase, dar pe care Monica reuşeşte să le elucideze la urma urmei. Şi când îşi dă seama că nu-i ajunge nici măcar la degetul mic Rebeccăi, fosta soţie a lui Edgar, după care el încă nu poate să-şi revină, Monica decide să pună capăt relaţiei.

Protagonista este genul de femeie neînţeleasă, enervantă, ironică şi cu un umor acid. Spune lucrurilor pe nume şi nu suportă ca cineva să păstreze un secret faţă de ea. Poate şi ăsta e motivul pentru care începe să dezgroape morţii la propriu în momentul când decide să afle cine era Rebecca, mai ales că toată lumea o ridica în slăvi. Şi când în sfârşit reuşeşte acest lucru, apare nesiguranţa de sine, începe să creadă că nu va ajunge niciodată să se ridice la standardele soţiei moarte şi prin urmare, dă verdictul final: Edgar nu o iubeşte şi nu a iubit-o niciodată.

Scrisă într-un mod alert şi cu un umor spumos, această carte te captivează pur şi simplu de la primele rânduri. Iar ceea ce am apreciat cel mai mult, a fost faptul că povestea nu a fost umflată atât de tare încât să pocnească. Şi mi-a plăcut că nu a fost o poveste de dragoste siropoasă în care protagoniştii trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu toate finalurile sunt fericite.