Eşti eroina mea!

Mi-aş fi dorit ca eu să fiu autoarea versurilor: "De ce m-ai adus în lumină, mamă? De ce m-ai adus?" Însă Lucian Blaga mi-a luat-o înainte. Eram o copilă, şi încă mai sunt, nu pot spune că m-am maturizat pe deplin. Atunci, ca şi acum, nu-mi pot explica de ce trebuie să purtăm atâtea bătălii pentru a obţine ce ne dorim. Bătălii purtate atât cu lumea din jur, cât şi cu noi înşine.

Într-o zi, însă, mi-am deschis ochii atât de larg, şi am văzut-o pe mama pe câmpul de luptă al vieţii, luându-mă în spate şi zbătându-se ca o leoaică pentru a mă apăra şi a reuşi să supravieţuim. Săgeţile otrăvite ţâşneau din toate părţile, uneori din grupul "prietenilor", alteori din tabăra inamică, dar mama, erou brav, se afla mereu la datorie şi era decisă să câştige fiecare război în parte care ne ameninţa. Deseori cădea, rănile de pe corpul ei sângerau uneori chiar şi câteva zile la rând, dar îşi ascundea durerea, plângea pe furiş, de teamă poate să nu o văd şi să mă întristeze gândul că a pierdut o bătălie. Vroiam să o ajut, să fiu alături de ea, să îi păzesc spatele aşa cum a făcut şi ea de multe ori. Dar statutul meu de copil se rezuma la o îngriji şi la a-i pansa rănile. Când se vindeca, pornea din nou la luptă.

Când am mai crescut, mi-a pus tolba de săgeţi pe umăr, arcul în mână şi am ieşit alături. O vreme, când duşmanii mă ameninţau, mama, războinica de temut, îşi arăta colţii. Într-o zi, însă, mi-a spus: "Mi-aş dori să te apăr mereu, dar sunt unele bătălii pe care trebuie să le porţi singură. Nu voi fi lângă tine mereu, să luptăm cot la cot împreună. Însă vreau să ştii că voi fi întotdeauna aici, aşteptându-te, iar dacă vei fi rănită, îţi voi pansa rănile. Nu uita, eşecul este experienţa care precede triumful. Trebuie să fii puternică!"

Războaiele mele au fost măreţe, ruşinoase, poate uneori degradante de-a binelea. Uneori câştigam, alteori cădeam pe câmpul de luptă. Dar mama era mereu la căpătâiul meu, de câte ori primeam vreo lovitură. Câteodată era ea însăşi dezamăgită pentru bătăliile mele, pe care le purtam fără rost, ştiind că nu voi avea sorţi de izbândă. Dar nu mi-a reproşat niciodată nimic când mă vedea rănită. După ce mă vindecam îmi spunea: "Există bătălii pe care este mai bine să le eviţi. Nu pentru că le-ai putea pierde, ci pentru că ai deveni ridicolă câştigându-le."

Aş vrea să-ţi mulţumesc pentru tot, mamă

M-ai învăţat să lupt, să cred, să fiu şi să n-am teamă

M-ai ajutat să îmi doresc să fiu puternică oricând

Chiar şi atunci când alţii m-au doborât la pământ

Mi-ai arătat ce înseamnă să iubeşti până la cer

Până nu dau, chiar dacă n-am.. la altu' să nu cer

Şi să nu sper că va fi bine, când mai rău de atât nu e

Nu vreau să plec de-aici doar ca să fiu mai departe