Beţivi episodici

Beţivii episodici sunt înşelători, ei nu pot fi recunoscuţi la prima vedere. Nici la a doua, nici la a treia. Ei se comportă absolut normal, aproape în permanenţă, şi pot fi deosebit de politicoşi şi prevenitori. Dar uneori întorc pagina şi le iese viciul la iveală, viciu ţinut ascuns cu multă grijă. Şi atunci încep să funcţioneze ca semaforul, dar invers.

Prin urmare, debutează printr-o fază verde, jovială. Sunt bine dispuşi şi spirituali, fac complimente doamnelor din societate, strălucesc şi risipesc anecdote şi farmece în toate direcţiile. Dar, din păcate, totul durează doar preţ de două sticle. După care, beţivii episodici trec brusc la galben: se ghemuiesc, prăbuşiţi în sine, se holbează în gol şi ţin tirade despre cât de strâmbă e viaţa şi ce sfârşit mizerabil va avea. Dar îşi pot găsi refugiu în braţele altor beţivi şi împreună hotărăsc cât de grozavi sunt ei totuşi... şi întreaga omenire... cu toţii, atât de buni...

Şi mai durează încă două sticle, după care semaforul se schimbă. Dintr-o dată, beţivul episodic vede roşu: împotriva lui se pune la cale o conspiraţie josnică... da, cât se poate de josnică. Toţi sunt cu ochii pe el. Dar mai ales domnul de vizavi. O ploaie de insulte amare şi confuze se abate asupra victimei întâmplătoare, care mai bine ar fi şi strânsă de gât, moment în care se petrece ceva ce nu este prevăzut în niciun regulament rutier. Un ultim şoc electric străbate semaforul, care explodează în jerbe de artificii, beţivul episodic se prăbuşeşte definitiv şi imediat cineva trebuie să şteargă pe jos.

Desigur, făpturi vrednice de milă. Obositoare şi jalnice.