Gândim cu creierul sau cu inima?

O întrebare care-mi dă de gândit de fiecare dată când o aud. Şi mulţi mă întreabă dacă sunt o fire sentimentală sau raţională. Şi niciodată nu ştiu ce să le răspund. Sau dacă o fac, de fiecare dată am alt răspuns, depinde de situaţie. Nu pot spune că sunt ghidată de sentimente şi de emoţii 100% dar şi când se întâmplă asta, nu e de bine. Nu-mi aduce nimic bun. Aşa că încerc să mă axez mai mult pe partea raţională, pe jumătatea stângă a creierului. Şi nu-mi iese întotdeauna. Câtedoată reuşesc, câteodată o dau în bară. Ce să faci? Asta-i viaţa.

Oricum, ce vreau să spun este că, de cele mai multe ori am greşit când m-am lăsat ghidată de ce îmi spune inima. Creieru' l-am dat la o parte. Mi-am zis: "Ce dreaq mai ascult şi de ăsta, că oricum eu fac ce simt, nu ce îmi spune raţiunea că ar trebui să fac!" Şi m-am ars de multe ori mergând pe gândirea asta. Aşa că m-am decis să mai las şi inima să ia o pauză. Şi să pun creieraşu' la treabă. Să stau să analizez fiecare moment, fiecare cuvânt pe care îl spun sau pe care aş vrea să-l spun.. şi lista poate continua. Dar parcă nici aşa nu e bine.

Cred că cel mai bine ar fi să găsesc un echilibru între cele două. Să ascult în aceeaşi măsură şi de una, şi de cealaltă. Poate aşa voi găsi răspunsul la toate întrebările.

Câteodată e bine să ştii când să mergi mai departe şi când să te opreşti. Şi iar ajungi între ciocan şi nicovală. Inima îţi spune să continui să lupţi... mintea, pe de altă parte, îţi spune că cel mai bine ar fi să renunţi. Şi cum nu le poţi împăca pe amândouă, lupţi cu toate armele de care dispui. Dacă reuşeşti, te poţi declara un om fericit, ambiţios, luptător. Dacă nu, faci ca vulpea din poveste: mai bine renunţi, că şi-aşa strugurii erau acri şi nu meritau efortu'!