"În vis, este după-amiază târziu, iar umbrele se măresc din ce în ce mai mult pe peluza verde. Avem o casă mare şi veche, cu mulţi copaci.. este o stropitoare pe peluză. Eu mă legăn într-un hamac, lăsandu-mă în voie, într-o după-amiază de duminică. Tu stai pe o pătură aşezată pe iarbă, bând cea mai rece şi cea mai dulce limonadă. Nu din aceea făcută din prafuri care se vinde la pliculeţe. Nu... o limonadă adevărată! Din lămâi proaspăt stoarse, cu zahăr adevărat şi cu multe cuburi de gheaţă. Avem un băieţel stând lângă noi. Este cel mai special băieţel din lume. Sunt nori mari şi pufoşi pe cer. Nu avem unde să mergem.. n-avem nimic de făcut. Doar stăm acolo, vorbind despre nimicuri. Despre cum trec momentele plăcute. Ne amintim de toate locurile pe care le-am vizitat.. şi facem o listă cu cele unde vrem să mergem..." (Love.Lies.Bleeding.2008)
Aşa începe unul din filmele care i-a captivat, film pe care l-au văzut împreună într-o după-amiază ploioasă de duminică.. stând îmbrăţişaţi, pentru ca apoi să adoarmă fermecaţi de Brian Geraghty şi Jenna Dewan.. sau poate doar de mângâierile şi parfumul lor. Stăteau în pat, la căldură, ascultând ploaia care stropea geamul cu picături din ce în ce mai mari şi vântul care sufla cu putere, îndoind crengile copacilor...
Ca doi copii, erau aproape unul de celălalt, protejându-se.. şi nu numai atunci, în momentul acela. Ci mereu. Ştiau că împreună vor putea să învingă toate greutăţile şi să treacă peste toate obstacolele care aveau să le iasă în cale. Erau puternici, luptau unul pentru celălalt. Gândurile le zburau departe. Şi vorbeau, îşi făceau planuri, visau... şi la urma urmei, de ce n-ar fi făcut-o? Visele nu le puteau fi furate de nimeni. Puteau îndrăzni să viseze. Au învăţat că orice război e mai uşor în doi.. ei, doi copii care visează la soare după ploi, două suflete rătăcite printre speranţe, îşi împărtăşeau sentimentele ţinându-se în braţe.
Se iubeau, dar lumea era invidioasă. Au încercat să nu dea atenţie răutăţilor de zi cu zi pe care le întâmpinau. Simţeau că aripile le sunt tăiate, dar nu s-au dat bătuţi. Sentimenetele lor erau sincere, se iubeau cu adevărat, aşa că au făcut tot posibilul să uite cele întâmplate. Ca doi copii, ei din când în când se mai certau.. şi tot ca doi copii ei se împăcau. Aveau momente când simţeau că nu mai pot să ajungă până la nori. Dar, împreună, au reuşit să vadă din nou lumina soarelui din zori, după o noapte rece care le-a dat fiori.
Ca doi copii, erau aproape unul de celălalt, protejându-se.. şi nu numai atunci, în momentul acela. Ci mereu. Ştiau că împreună vor putea să învingă toate greutăţile şi să treacă peste toate obstacolele care aveau să le iasă în cale. Erau puternici, luptau unul pentru celălalt. Gândurile le zburau departe. Şi vorbeau, îşi făceau planuri, visau... şi la urma urmei, de ce n-ar fi făcut-o? Visele nu le puteau fi furate de nimeni. Puteau îndrăzni să viseze. Au învăţat că orice război e mai uşor în doi.. ei, doi copii care visează la soare după ploi, două suflete rătăcite printre speranţe, îşi împărtăşeau sentimentele ţinându-se în braţe.
Se iubeau, dar lumea era invidioasă. Au încercat să nu dea atenţie răutăţilor de zi cu zi pe care le întâmpinau. Simţeau că aripile le sunt tăiate, dar nu s-au dat bătuţi. Sentimenetele lor erau sincere, se iubeau cu adevărat, aşa că au făcut tot posibilul să uite cele întâmplate. Ca doi copii, ei din când în când se mai certau.. şi tot ca doi copii ei se împăcau. Aveau momente când simţeau că nu mai pot să ajungă până la nori. Dar, împreună, au reuşit să vadă din nou lumina soarelui din zori, după o noapte rece care le-a dat fiori.
Important e ca s-a terminat cu bine. Vad ca-ti cam plac tie chestiile astea profunde de corzaon, asa. Aaa, si merge sa comentez, dupa cum bine observi. Ura!
RăspundețiȘtergere