27 octombrie 2009

Vreau să te găsesc...


Draga mea,

Astăzi dimineaţă când te-ai trezit din somn eram lângă patul tău, în lumina soarelui, care ţi-a inundat camera. Am sperat în acel moment că îmi vei spune cum se cuvine: "Bună dimineaţa!", dar n-ai făcut-o. M-am gândit că poate era prea devreme şi de aceea nu ai putut vedea. Am încercat să-ţi atrag atenţia când, grăbită, ai deschis uşa şi ai plecat. Ţi-am sărutat obrajii cu boarea dimineţii, am revărsat asupra ta mireasma dulce şi parfumată a florilor, ţi-am murmurat o melodie de dragoste prin gingaşul ciripit al păsărelelor.
Mai târziu, peste zi, te-am privit duios, mergând preocupată şi discutând aprins cu cei care te întâlneai. Ah, cât aş fi vrut să schimbi şi cu Mine câteva cuvinte, dar ai trecut pe lângă Mine grăbind pasul, fără să Mă bagi în seamă.
După-amiază, fiindcă era cald, ţi-am trimis o ploaie înviorătoare şi ţi-am strălucit fiecare picătură de ploaie. Am strigat din Ceruri cu glas de tunet, doar, doar Mă vei auzi cumva. Zadarnic. Apoi, ţi-am pictat un curcubeu fermecător în mijlocul norilor Mei şi Mi-am zis: "Cu siguranţă Mă va vedea!", dar n-ai făcut-o... nu M-ai vazut.

Seara, la sfârşitul zilei, ţi-am trimis un minunat apus de soare, crezând că Mă vei privi. Te-am căutat atât de mult cu privirea miilor de stele strălucitoare, nădăjduind că Mă vei vedea şi că îţi vei întoarce privirea spre Mine, dar am rămas întristat de nepăsarea ta şi de data aceasta.
În sfârşit, noaptea... la culcarea ta, am revărsat peste tine lumina lunii, ca să-ţi amintesc că nu te pot uita. Am sperat ca măcar acum să-Mi vorbeşti.. acum înainte de a adormi, dar ai tăcut si de data asta.. şi nu Mi-ai spus niciun cuvânt. M-a durut purtatea ta, totuşi am continuat să stau la căpătâiul tău, trist, spunându-mi că a doua zi dimineaţă îmi vei observa prezenţa şi îmi vei acorda puţină atenţie.
Astfel am continuat să Mă descopăr prin tot felul de căi şi procedee, sperând că într-un final Mă vei dori şi vei hotarî să fii cu Mine, să fiu păstorul tău. Eu pot să-ţi port de grijă ca nimeni altul, să te păzesc şi să te călăuzesc în siguranţă. Dragostea Mea pentru tine este mai adânca decât marea şi mai înaltă decât cerurile. Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea. Vreau să Mi te dăruieşti şi am atâtea să-ţi spun şi să-ţi împărtăşesc.
Nu Mă poţi respinge! Vino-ţi în fire şi întoarce-te la Mine, ca să te pot binecuvânta şi să-ţi asigur o viaţă nouă, trăita în pace şi în linişte deplină! Pentru binele tău, te rog să-Mi răspunzi cât mai curând cu o inimă larg deschisă!

Al tău prieten bun, care te iubeşte,
Iisus Hristos


6 comentarii: