Ultimul fum

Încep să te urăsc pentru că m-ai umplut de vicii. Fumez clipe ca şi cum aş fuma sentimente, beau vise ca şi cum aş bea iubire, mă droghez cu speranţe.

Aruncă-mi un ultim zâmbet. Lasă-mi privirea să se piardă în zările albastre. Îneacă-te în vise moarte, dă-mi înapoi verdele stelelor! Dormi în pragul durerii, aruncă-mă în abisul culorilor de mai şi al căldurii de iulie. Priveşte albul fulgilor de nea, arde-mă în suferinţa ochilor tăi. Poate aşa vei simţi melancolia iernii.

Aminteşte-ţi cine sunt. Aminteşte-ţi moartea viselor, lasă-mă să cred că n-ai uitat. Aminteşte-ţi zborul muzicii în lumea ta, lasă-mă să cred că încă mai are aripi. Aminteşte-ţi simfonia dulce a mării, lasă-mă să cred că iluziile s-au înecat în amarul ei. Aminteşte-ţi drumul privirilor noastre, lasă-mă să cred că amintirea ochilor tăi încă mai doare. Aminteşte-ţi valsul dragostei în noi, lasă-mă să cred că n-ai pierdut ritmul. Aminteşte-ţi zâmbetul meu, lasă-mă să cred că tristeţea nu-l ucide. Aminteşte-ţi întâlnirile noastre, lasă-mă să cred că încă mai înţelegi timpul. Aminteşte-ţi de lacrimile mele, lasă-mă să cred că încă mai priveşti cerul. Aminteşte-ţi că te-am iubit, lasă-mă să cred că sufletul tău încă mai e lângă mine.

Aminteşte-ţi cât de mult am suferit, lasă-mă să cred că-ţi vei putea aminti ceva vreodată!