28 decembrie 2009

Cu aripi frânte


"Ştii ce se întâmplă la peste 2000 de metri altitudine? Creierul moare din lipsă de oxigen... celulă cu celulă, iar corpul încetează să funcţioneze în acelaşi timp. Mă gândesc mereu cum ar fi fost... poate o fată de la câmpie ca mine nu poate trăi la altitudinea aia..."


Aşa se sfârşeşte unul din filmele mele preferate, film pe care l-am vizionat singură, într-o noapte şi care mi-a cam dat de gândit...

Rar găseşti o iubire care să te mistuie încet, ca un foc ce arde mocnit şi pe care îl observi abia atunci când nu a mai rămas decât cenuşa. Ce prefer? Un foc de paie care arde sub ochii mei câteva secunde şi apoi se stinge, lăsând în urmă mai nimic, sau o căldură intensă care se transformă în flăcări şi apoi în cenuşă? Sincer, nu ştiu. Amândouă m-au învăţat cam acelaşi lucru: că uneori iubirea pătează, iar petele astea nu ies la spălat... că o inocenţă murdărită de alţii devine melancolie... că iubirea nu e suficientă, nu te înalţă... că poeţii se înşeală...

A fost ca o cursă cu obstacole, în care eram în competiţie toţi trei: eu, tu şi ...tot eu, sau conştiinţa mea. Singurii noştri adversari am fost noi înşine. Alergam doborând obstacole, alergam unul după altul, nedorind altceva decât sfârşitul cursei, sperând că vom nimeri în paradis. N-am alergat niciodată cot la cot, nu te-am ajuns niciodată din urmă, nu aveai răbdare să mă aştepţi... erai mereu fie cu doi paşi în urma mea, fie cu trei înainte. Mereu era aşa. Încercam să zburăm, dar nu mai era ca la început, când plecasem de la linia de start, amândoi de pe aceeaşi poziţie. Ne ridicam puţin de la pământ, dar nu mai găseam forţa să continuăm.

Parcă uitasem cum se face... uitasem cum era să zbori... şi când să ajungem într-un final la linia de sosire, ne-am izbit de zidul de frustrări care se acumulase între noi. Următorul lucru pe care aveam să mi-l amintesc era cum vântul îmi răscolea părul, ştiam că zburam, dar nu realizasem cu ce viteză. Apoi am simţit o durere în piept, în cap, peste tot.

Atunci am înţeles ce se întâmplase: nu era vântul cel care-mi răscolea părul, era curentul pe care-l producea corpul meu în cădere. Nu mai zburam, cădeam... dar mi-am dat seama abia când corpul meu a făcut impact cu solul, am simţit totul zdruncinându-se, în mine şi în jurul meu.

Mi-ai dat aripi să zbor doar pentru a mi le tăia când mai aveam puţin şi ajungeam unde îmi doream: la inima ta. Cu tine, însă, nu ştiu ce s-a întâmplat. Poate ţi-ai continuat zborul, poate ai reuşit să mergi mai departe spre linia de sosire, cert este că pe mine nu m-ai ajutat să mă ridic de la pământ. Nici măcar nu cred că mi-ai aruncat o privire, poate nici n-ai observat că nu mai sunt lângă tine...

Am realizat atunci că nu căderea te omoară, ci impactul. Cu ultimele puteri, am reuşit să mă ridic. Am privit spre cer, în speranţa că te voi vedea. Nu erau nici măcar stele, nici luna, nu mai era nimic. Căzusem, nu de la foarte mare înălţime, dar totuşi... căzusem.

Oare când mi se vor vindeca rănile? Am văzut departe o lumină? Să fie o casă? Vor avea grijă de mine acolo? Măcar să mă bandajeze, atât.
Am decis să uit tot ce s-a întâmplat. Mi-am zis că a fost un test prin care trebuia să văd cât eram de vie...

Nu mi-e dor de tine, mi-e dor de cel care m-ai făcut să cred că eşti...

4 comentarii:

  1. frumos post si foarte impresionant. e plin de cuvinte "ascutite" si puternice. Minunat :x

    An Nou fericit sa ai si plin de impliniri :*

    RăspundețiȘtergere
  2. citindu-ţi articolul,mi-am adus aminte de o melodie a lui Keo-Falling High:"I'm falling,like the speed of sound/and nothing's gona save me now!"
    Un An nou plin de sănatate şi împliniri!

    RăspundețiȘtergere
  3. Articolul tau mi se potriveste si mie.Am patit si eu o faza de genul asta...Fi tare!Ai grija de tine!

    Noul an sa iti aduca bucuriile pe care nu le-ai avut anul asta,si cele care le-ai avut sa se repete!:* >:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. wow ... fara cuvinte ... am trecut si eu prin asa ceva si cred ca iti dai seama la ce ma refer ... insa e mai greu atunci cand nu sti ce sa alegi ... pentru ca intotdeauna una dintre decizii te va pune pe ganduri si te va macina ... :(

    RăspundețiȘtergere