Urare de Anu' Nou

Aho, aho, copii şi fraţi,

Unchi, mătuşi, veri şi cumnaţi,

Muncitori şi cărturari,

Ţărani şi parlamentari,

Militari, doctori, studenţi,

Promovaţi sau repetenţi,

Scafandrii şi alpinişti,

Infractori şi poliţişti,

Vânzătoare şi şoferi,

Angajatori şi şomeri,

Copii, tineri şi bătrâni,

Sau mai pe scurt "fraţi români"

Staţi puţin şi nu mânaţi

Şi urarea-mi ascultaţi

Anul care va să vină

Va fi un an de lumină.

Cocoşii vor sparge zorii,

Anunţând investitorii

Care vor veni la noi,

Mulţi, măi, frate, un puhoi!

Unii mici, alţii mai mari

Numai euro şi dolari!

Va spori val după val

Aportul de capital!

Din mormanele de fiare

Ridica-vom în picioare

Fabrici multe şi uzine

Tractoraşe şi combine!

În fiecare cartier

Va fi doar câte-un şomer

Şi din foştii boschetari

Se vor face funcţionari,

Gestionari abili de parcuri,

Şefi la câinii puşi în ţarcuri.

Pensiile vor urca,

Preţurile vor scădea,

Se va majora chenzina,

Se va ieftini benzina.

Medicamentele toate

Vor fi aspru compensate

Veţi trăi şi veţi vedea

Că toate s-or îndrepta!

M-am luat cu urătura

Şi nu-mi mai pot ţine gura

Bată-vă pe toţi căldura,

Mâncarea şi băutura!

Şi la anu' când venim,

Sănătoşi să vă găsim!

Avutul să vi-l sporiţi!

La mulţi ani! Fiţi fericiţi!

Schimbătoare

Iubesc dincolo de ce înseamnă "te iubesc". Şi totodată urăsc aceeaşi trăire. Nu ştiam să privesc viaţa altfel, iar lentilele mele nu puteau să mărească realitatea, să mă trezesc dintr-un vis... care nu era vis! Doar pofta şi setea nebună după un moment vechi le mai am. Dar nu mai vreau nici să le trăiesc, nici să le mai văd... aş omorî toate amintirile! Mi se descompune existenţa pentru că îmi lipseşte ceea ce mă ţinea în viaţă: lipsesc eu! Apare un început spre sfârşit. Mă doare construcţia mea materială. Se zdrobesc gândurile care nu au avut niciodată o ordine. Lacrimile mi-au secat. Cuvintele nu-şi mai au rostul. Mângâierile nu mă mai încălzesc.

La cumpărături

Aţi observat că în perioada sărbătorilor toată suflarea omenească se îmbulzeşte pentru a cumpăra cele trebuincioase? Nu contează că e aglomerat... nu contează că mâine e Crăciunu' şi cucoanele nu şi-au cumpărat carne pentru sarmale... nu contează că nu mai au timp de cozonaci, las' că se găsesc de cumpărat! Românu' aşa e el, decât să-şi cumpere tot ce are nevoie cu câteva zile înainte, preferă să lase totu' pe ultima sută de metri când e cea mai mare aglomeraţie. Da' nu-i bai! Las' că are timp destul şi nervii de oţel să stea la cozile infernale!

Am fost acu câteva zile să mai cumpăr şi eu câte ceva. Nu pentru Crăciun, ci pentru uzul zilnic, lucruri de care chiar aveam nevoie şi nu mai suportau amânare. Şi uite aşa ajung eu în Cora şi încep să casc gura la toate rafturile şi la toate afişele mai mari ca burta lu' Buddha cu diverse preţuri promoţionale cică. Şi văd ditamai munţii de cozonaci undeva în dreapta mea. Mă duc mai aproape să mă chiorăsc la ei, poate-poate găsesc fără stafide sau rahat. De unde atâta! Sunt full option! Şi cum stăteam eu şi examinam ambalajele, trece o babă pe lângă mine la braţ cu bărba'su, căruia îi atrage atenţia într-un mod foarte subtil: "ia uite aici.. cozonaci căcălău!"

Bun... plec din Cora. Intru într-un magazin de jucării ca să-mi mai aduc şi eu aminte de dulcea mea copilărie când mă jucam cu maşinuţe şi cu trenuleţe mai ceva ca un băiat. Şi ţin minte că într-un an (cred că aveam vreo 5-6 ani) îmi adusese Moşu' o păpuşă Barbie mai mare decât mine şi am aruncat-o în zăpadă afară plângând că de ce mi-a adus păpuşă că eu nu mă joc cu păpuşile. Na ca să vezi, copil tâmpit! În fine, deviez de la subiect, da' simţeam că tre' să spun şi asta. Să revenim. Cum spuneam, am intrat într-un magazin de jucării, şi m-am oprit să mă zgâiesc la maşinuţe, bineînţeles! Şi cum stăteam eu acolo şi examinam un Lamborghini Gallardo, aud o conversaţie undeva în stânga mea între un copil dornic de a avea una dintre miile de jucării expuse pe rafturi şi tatăl lui care nu dădea semne că ar fi vrut să-i cumpere ceva. Conversaţia suna cam aşa:

- Da' de ce nu vrei să-mi cumperi nimic? spunea bietu' copil cu lacrimile şiroaie curgându-i pe obraji.

- Dar îţi cumpăr! vine replica tatălui.

- Ce-mi cumperi? reuşise copilu' să îngaime printre suspine şi trăgându-şi nasu' cu putere.

- O scobitoare! spuse tac'su foarte calm şi l-a scos din magazin!

Sigur se ducea în Cora să-i cumpere scobitori!

Vârsta femeilor în raport cu produsele din struguri

• Femeia la 15-20 de ani: must dulce - plăcut, dar nu rentează să bei prea mult
• Femeia la 20-25 de ani: tulburel - fierbe, pişcă, te ameţeşte, dar nu te îmbată
• Femeia la 25-35 de ani: vin roşu - are buchet, grade, aromă, te înfierbântă şi te îmbată
• Femeia la 35-45 de ani: şampanie - viţă ajunsă la apogeu, nobleţe, fineţe, rafinament, spumă şi dulceaţă, parfum, te îmbată şi te dă gata
• Femeia la 50-55 de ani: drojdie - amară, toxică
• Femeia la 60-70 de ani: oţet - acru, bun pentru murături

O simplă urare

La mulţi ani, scumpul meu blog!

Cu ocazia împlinirii a 2 ani de când te-am creat,

vreau să-ţi mulţumesc pentru tot...

şi, cam atât... na că nu mă mai pricep la linguşeli

şi îţi spun decât atât:

LA MULŢI ANI

ŞI LA CÂT MAI MULTE POSTĂRI!!!

Haz de necaz

Fără poezie viaţa e pustiu

Într-o seară întunecată

Soarele lucea pe cer

Iar eu cu o barcă în casă

Mă plimbam prin şifonier

Două muşte pricăjite

Mâncau carne cu pilaf

Şi se scobeau între măsele

Cu doi stâlpi de telegraf

Un ţânţar la patinaj

A căzut la un viraj

Şi-a rupt mână şi-un picior

Şi-a rămas de-un dinte chior

Astă-vară, de Crăciun

M-am suit într-un alun

Şi-am mâncat atâtea mere

De m-am săturat de pere

A venit stăpânu' prunului

Şi m-a dat jos din gutui

Da' ce fusta mamii lui?

Parcă e cireşu' lui!

Îl aştept, îl aştepţi, îl aşteaptă...

Ei, ce zici?

Vine Moşu' în seara asta?

Ai fost cuminte măcar?

Ţi-ai pregătit ghetuţele?

Da' stai puţin că nu mă interesează,

că doar nu-s cizmar...

Dacă găseşti ceva în ele, bucură-te!

Dacă nu, bagă-ţi picioarele,

că doar pentru asta sunt făcute.

Hai te pupă Moşu' şi toate cele bune!

Moment de respiro (5)

Pentru orice eventualitate

Mai sunt câteva zile până va veni fericita zi când voi împlini frumoasa vârstă de 19 anişori. Doamne, ce repede trece timpu', simt cum îmbătrânesc! Simţeam nevoia să spun asta pentru că multă lume mă întreabă ce îmi doresc de ziua mea. Măi, oameni buni, nu trebuie să vă omorâţi prea tare gândindu-vă la ce aţi putea să-mi cumpăraţi ca să mă faceţi fericită sau la câţi bani ar trebui să cheltuiţi pentru a mă vedea mulţumită. Dar, dacă tot insistaţi, să zicem că mi-aş dori un apartament cu 3 camere în Braşov, un VW Golf VI alb 1.9 TDI, un husky siberian mascul alb cu negru şi un telefon Nokia 5230.

Dar, cum ştiu că aveţi alocaţii, şi nu salarii, vă spun că nu-mi doresc decât atât de la viaţa voastră:

Bărbaţii şi avioanele

Bărbatul până în 20 de ani: Avionul de hârtie

Numai zboruri rapide, pe distanţe scurte şi de foarte scurtă durată

Bărbatul între 20 şi 30 de ani: Avionul de vânătoare

Întotdeauna la post, 7 zile pe săptămână, 24 ore pe zi. Atacă orice obiectiv. Capabil să execute diferite misiuni, chiar şi atunci când există un interval foarte scurt de timp între acestea.

Bărbatul între 30 şi 40 de ani: Aeronava comercială

Menţine orare regulate. Destinaţii destul de cunoscute şi de rutină. Zborurile ies întotdeauna la ora prevăzută, dar mai necesită mutări şi adaptări care irită clienţii.

Bărbatul între 40 şi 50 de ani: Aeronava comercială pentru zboruri internaţionale

Funcţionează la orele de lux. Destinaţii de nivel înalt cu rare abateri. Clientela soseşte cu mari speranţe, la sfârşit iese obosită, dar satisfăcută

Bărbatul între 50 şi 60 de ani: Aeronava cargo

Pregătiri intense şi multă muncă înainte de decolare. Odată ajuns în aer, manevrează lent şi oferă foarte puţin confort în timpul zborului. Clientela este compusă din bagaje şi tot felul de vechituri.

Bărbatul între 60 şi 70 de ani: Deltaplan

Necesită condiţii externe excepţionale pentru a-şi lua zborul, de o muncă teribilă pentru a decola, iar după aceea evită manevrele bruşte pentru a nu se prăbuşi înainte de vreme. După aterizare, demontează şi strânge tot echipamentul.

Bărbatul între 70 şi 80 de ani: Planor

Zboară uneori, dar numai ajutat. Repertoriul manevrelor este extrem de limitat. Odată ajuns la sol, are nevoie de ajutor pentru a ajunge la hangar.

Bărbatul după 80 de ani: Aeromodel

Este doar decorativ, de funcţional nici nu se mai pune problema

Noroc chior

Data: 2 noiembrie 2010

Evenimentul: Balul Bobocilor ASE Management

Locaţia: Club Fratelli, Bucureşti.

Să vă povestesc cum am transformat o seară aparent banală într-una excepţională. Am plecat de acasă cu 30 lei în buzunar, daţi de scumpul meu tătic, plus încă alţi 20 pe care îi mai aveam eu rătăciţi prin portofel. Eu cu gându' că nu am ce să fac cu 50 lei în club, într-o noapte, mai ales când vreau să mă simt bine şi să nu stau să-mi calculez fiecare leu pe care îl las barmanului. Bun, trebuia să trec peste asta. M-a dus Danny cu maşina până acolo. Când am ajuns acolo, o domnişoară foarte binevoitoare de la intrare mă ispiteşte cu un shot de tequila. Eu, cum am o slăbiciune pentru tequila, evident că nu o puteam ignora, mai ales când i-am văzut zâmbetul convingător pe care mi-l afişa. Bun, am dat un shot de tequila pe gât acolo, lângă ea, aşa de încălzire. Nu mai spun că se uita la mine cam ciudat când m-a văzut cum dau pe gât băutura. Şi nu înţeleg de ce. Doar ea mi-a oferit. Las paharul pe tavă şi pornesc mai departe. Fac undeva stânga să ajung în club, când alte domnişoare mă opresc şi mă întreabă dacă sunt fumătoare şi ce ţigări fumez. Le-am spus că fumez Marlboro, nu pentru că asta aveau în mână, ci pentru că astea sunt singurele ţigări care-mi plac. Mi-au oferit şi un pachet de ţigări. Intru în club să-mi caut colegii. Într-un final îi găsesc, dar mă întorc să-mi las haina la garderobă. Domnişoarele cu ţigări mi-au mai oferit un pachet. Ajung la masă, colega mea câştigătoarea unui VIP treatment, avea acolo rezervat, băutură la discreţie, toate bune şi frumoase. M-am aşezat lângă ea şi lângă ceilalţi. N-au trecut 5 minute până să se desfacă sticla de vodkă. Noi, ăştia care eram "în plus" pe acolo ca să zic aşa, printre care mă număram şi eu de altfel, am zis să nu fim nesimţiţi şi să mai aşteptăm să se mai încingă atmosfera până să ne înfigem în sticlele de pe masă. N-a durat foarte mult. Ni s-au umplut aproape instantaneu paharele. Muzică bună, am dansat până dimineaţă de nu mai îmi simţeam picioarele. Poze multe. Atmosferă incendiară. Eu eram în culmea fericirii, vă daţi seama. La plecare, rămăsesem cu doi băieţi, unul foarte bun prieten cu Danny, care i-a promis că mă aduce acasă în siguranţă şi că nu trebuie să-şi facă griji. Şi am venit cu ei acasă. M-a lăsat taxiu' în faţa casei, şi ca să fiu drăguţă, i-am întrebat cât trebuie să le dau, că na, nu mă aşteptam să vin pe moca acasă. Şi mi-au zis: "Lasă, stai liniştită, nu trebuie să dai nimic!"

Deci câtă baftă poţi să ai într-o singură noapte? Băutură moca, ţigări moca, taxi moca... oare ce mi-aş fi putut dori mai mult? Şi acu' să mai aud eu pe careva că zice că Săgetătorii nu sunt norocoşii zodiacului!

Cel mai prost film văzut vreodată

Data: 31 octombrie 2010, noaptea de Halloween

Locația: Cinema City din Sun Plaza

Filmul vizionat: Saw 3D

Ce fac patru oameni plictisiți în noaptea de Halloween, care n-au chef să se costumeze și să petreacă într-un mod înfricoșător? Păi, se duc la cinema să vizioneze un film de groază. Mai precis, Saw 3D, care după părerea mea, nu e nici film de groază, nici înfricoșător, nici nu are cine știe ce efecte ca să te bage în sperieți atât de tare când te uiți la el, încât să arunci punga de popcorn în aer și să aterizeze în capul celor din spatele tău. Mie una, cel puțin așa mi s-a părut. Nu am murit de frică, cum cică ar trebui să se întâmple în noaptea când spiritele bântuie pe pământ. Mai degrabă am fost scârbită de ceea ce am văzut. Foarte multe efecte scârboase care îți întorc stomacul pe dos, teoretic. Eu chiar nu aveam nicio treabă, mâncam floricele fără nicio jenă sau mai știu eu ce. Efecte 3D mai de doamne ajută nu au existat, deci nu am ce să comentez la capitolul ăsta. Poate doar scena când aruncă unu un fierăstrău și ai impresia că-ți retează freza. Atât și nimic mai mult. Nu a avut nimic special în comparație cu celelalte filme din această serie. Poate voi sunteți de altă părere, și într-un fel, îmi pare rău că v-am stricat impresia despre Saw. Ba nu, glumesc. Nu-mi pare. Deci chiar nu vă recomand! E risipă de bani și de timp!

PS: Traileru' e ok, dar varianta finală lasă de dorit!

Societatea perfectă

Prima dată când am auzit de această carte, alături de alte două, „Capitalism contra capitalism” de M. Albert şi „Economia într-o lecţie” de Henry Hazlitt” a fost ziua când am aflat că trebuie să-i fac recenzie pentru Microeconomie. Am ales „Societatea perfectă” în favoarea celorlalte două pentru simplul fapt că m-a atras titlul şi mă gândeam că voi afla lucruri interesante lecturând-o. Ceea ce s-a şi întâmplat de altfel. Trebuie să recunosc, însă, că eu, proaspătă absolventă a profilului uman, nu am nicio treabă cu economia, şi nici nu am avut vreodată. Ce mi s-a părut interesant la această carte, însă, a fost faptul că, din clipa în care am deschis-o şi am citit primele rânduri, am fost captivată de ea şi nu am mai reuşit să o las din mână până când nu am terminat-o. Mă aşteptam să citesc despre definiţii, formule, grafice şi termeni greu de înţeles. Dar nu a fost aşa. John Kenneth Galbraith a avut inspiraţia să o scrie într-un mod foarte uşor şi accesibil tuturor, chiar şi celor ca mine, absolvenţi de filologie, care habar n-au cu ce se mănâncă economia.

Această carte se referă la o societate perfectă ca la o societate realizabilă. Anumite bariere în calea realizabilului sunt de nestrăbătut şi trebuie acceptate. Dar există şi ţeluri care nu pot fi compromise. Într-o societate perfectă, fiecare cetăţean trebuie să se bucure de libertate individuală, de bunăstare, de egalitate rasială şi etnică, de şansa unei existenţe care să-i ofere satisfacţii. Lucrarea profesorului american este structurată pe 18 capitole, de câteva pagini fiecare, cartea însăşi numărând nici mai mult, nici mai puţin de 125 de pagini. Capitolele au titluri destul de evidente, care tratează fiecare în parte, diverse aspecte şi probleme cu care se confruntă lumea pentru a reuşi să pună bazele unei societăţi perfecte. Autorul însuşi pune câteva întrebări, la care ar trebui să reflecteze fiecare dintre noi şi la care ar trebui să găsim răspunsuri cât mai elocvente.

„Cum ar arăta o societate perfectă?” spune J.K.Galbraith. În viziunea mea, societatea perfectă ar arăta cam aşa: în primul rând, ar trebui să existe egalitate în drepturi pentru fiecare membru al comunităţii din care facem parte, iar aici mă refer strict la România. Ar trebui să avem întotdeauna dreptul la opinie şi anumite libertăţi, că doar sistemul pe care se bazează ţara este democraţia. Însă nu se întâmplă aşa. Mă uitam zilele trecute la televizor la politică. Am ajuns fără să vreau pe canalul respectiv, şi culmea, ce credeţi că mi-a atras atenţia de rămăsesem cu gura căscată? Se vorbea despre o fântână muzicală pe care primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, o achiziţionase pentru „înfrumuseţarea” parcului IOR, pe care plătise nici mai mult nici mai puţin de vreo 35 milioane de euro, dacă nu mă înşeală memoria. Păi asta se numeşte societate perfectă? Să arunci banii în stânga şi-n dreapta pe toate prostiile din lume, când datoria la UE e de câteva miliarde de euro? Şi apropo, ce au făcut cu banii împrumutaţi? Autostrada Soarelui nu e nici pe departe terminată. Ce să mai zic de proiectul despre care se discuta privind construirea unei alte autostrăzi care să lege Bucureştiul de Braşov? Cred că o să mai dureze câţiva până o să-i facă proiectul, şi când o să apuc vârsta de 30 de ani poate o să o văd finalizată.

Sau societatea perfectă înseamnă să dispară banii şi diferenţele sociale între indivizi? Păi dacă ar dispărea banii, unde am ajunge? Înapoi în Evul Mediu, probabil, când se practica trocul. Îmi dai un sac de grâu pentru 2 zile muncite, sau ca să fim mai emancipaţi, să spunem că îmi dai 3 kg făină, 5 sticle de ulei şi un bax de cola pentru fiecare săptămână muncită. Şi unde ajungem în ritmul ăsta? Poate eu n-am nevoie de făina ta şi poate nici nu beau cola, sau nu folosesc ulei la gătit. La ce mă ajută asta? La nimic. Mă întreb dacă ar fi mai bine să trăim din ce produce întreaga comunitate pentru că indivizii sunt egali şi trebuie să beneficieze de orice îşi doresc fără a fi nevoie să facă ceva în schimb decât dacă o fac din proprie iniţiativă şi plăcere. Nu ştiu. Poate că da, poate că nu. Cine ştie?

Oare aş fi pregatită pentru aşa ceva? Aş fi pregatită să zâmbesc tot timpul pentru că simt asta sau mintea îmi va fi mereu ocupată să găsească ceva negative în acest haos aparent pozitiv? Nu cred că perfecţiunea stă în societate, ci în afara ei. De fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc, nu există perfecţiune, ci doar oameni care văd un lucru imperfect perfect.

O mie de gânduri

E ciudat cum mă gândesc mereu numai la trecut

Şi-mi aduc aminte cât de mult m-a durut

Într-un fel mi-e teamă de un nou început

Dar vreau să reuşesc să scap de acest scut

Ştiu că sunt extrem de dificilă, mulţi mi-au spus

Dar sentimentele pentru tine nu sunt de ascuns

Poate crezi că joc vreun rol, poate crezi că mint

Dar aşa sunt eu, nu ştiu să arăt ceea ce simt.

Mi-aş dori câteodată să mă las dusă de val

Dar vântul mă sperie şi ajung din nou la mal.

Mă contrazic adeseori, tu ştii bine ce spun

Sunt fericită că ai ales să mergem pe acelaşi drum

Şi chiar dacă ştii că inima mea a fost făcută scrum

Îţi spun că nu m-am simţit niciodată mai bine ca acum.

Şi ce dacă plouă afară? Şi ce dacă e înnorat?

Nu-mi pasă că e frig şi că de mult s-a înnoptat

Sunt fericită că eşti lângă mine, doar asta contează

E un sentiment frumos la care alţii doar visează.

Îmi este greu, dar vreau să cred că totul va fi bine,

Că atunci când o să am nevoie, tu vei fi lângă mine.

Ştiu că nu va fi soare mereu, vor mai fi şi ploi

Dar vom reuşi să le învingem luptând amândoi

Încă mă întreb dacă eşti băiatul pe care mi-l doresc

Iar răspunsul îl găsesc în ochii tăi când te privesc.

Ai făcut imposibilul să devină deodată posibil

Şi aproape ai cucerit un suflet atât de insensibil

N-am crezut că pot spune vreodată aşa ceva

Dar n-aş putea niciodată să te schimb cu altcineva

Îţi mulţumesc că nu te-ai ascuns şi că mi-ai arătat

De la bun început cine eşti cu adevărat

E uimitor, nu pot să-mi dau seama cum reuşeşti

Să mă iubeşti, în viaţa ta să mă primeşti.

Şi ce dacă plouă afară? Şi ce dacă e înnorat?

Nu-mi pasă că e frig şi că de mult s-a înnoptat

Sunt fericită că eşti lângă mine, doar asta contează

E un sentiment frumos la care alţii doar visează.

O crimă neanunţată

Stau întinsă în pat, învelită pe jumătate şi mă gândesc la ziua care tocmai a trecut. E un exerciţiu destul de bun pe care îl practic de fiecare dată când mi-e greu să adorm. Lucru care se întâmplă în fiecare seară. Dar se pare că de data asta, ochii mi se înceţoşează, pleopele sunt din ce în mai grele. Mă afund în moliciunea pernei şi îmi eliberez mintea de toate gândurile care se fugăresc unele pe altele. Simt că mă ia ameţeala.
Închid ochii. Parcă tot se învârte casa cu mine. Iar rotiţele din cap nu dau semne că ar vrea să ia o pauză. Nu vor să-mi dea pace. Deschid ochii. Mi-e greu să mă obişnuiesc cu întunericul din cameră. Clipesc din ce în ce mai des şi mă frec la ochi cu putere. Poate aşa reuşesc să desluşesc ceva prin bezna care mă înconjoară. Încerc să mă ridic, sprijinindu-mă în coate.

Ceva nu era în ordine, simţeam umezeală şi un miros pregnant de băutură şi tutun. Deodată, zăresc o lumină slabă, undeva în dreapta mea. Mă uit în jur şi văd numai sticle de whisky răsturnate pe duşumeaua umedă, iar puţin mai încolo, zăcea o scrumieră în care se înghesuiau chiştoacele rămase de azi-noapte. Ce se întâmplase? De ce nu-mi puteam aminti nimic? Şi mai ales, de ce zăceam aici, în locul ăsta? Încet-încet, ajung la sursa de lumină. Era o lampă cu ulei, frumos ornamentată, dar care abia mai pâlpâia. Întind mâna după ea, când observ, la lumina ei, că eram murdară pe mâini. Mă uit mai atent, şi, rămân înmărmurită. Pur şi simplu nu-mi venea să cred ceea ce vedeam. Eram murdară de ...sânge. M-am speriat şi am început să ţip în speranţa că mă va auzi cineva. Dar nu era nimeni în jur. Nici măcar nu ştiam unde mă aflam. Am alergat cu lampa în mână, vrând să găsesc o ieşire, dar în graba mea, m-am împiedicat şi am căzut. Lampa s-a făcut ţăndări şi m-am cufundat iar în întuneric, neştiind de ce sau de cine m-am împiedicat. Am rămas un timp la pământ, unde căzusem. Nu mai aveam putere să mă ridic, deoarece la impactul cu solul, am aterizat în mâna dreaptă pe care cred că mi-o fracturasem pentru că mă durea îngrozitor. Vroiam atât de tare să găsesc altă sursă de lumină, oricât de mică, încât...
Dar n-a durat prea mult. Undeva în stânga mea, s-a auzit un scârţâit asurzitor, ca şi când cineva ar fi deschis o uşă veche de când lumea. Apoi am văzut o lumină orbitoare, moment în care am închis din nou ochii, însă puteam auzi foarte clar ce se întâmpla în apropierea mea. Încă o dată am auzit scârţâitul acela, de data asta, însă, era însoţit de un zgomot de paşi. M-am speriat, abia mai puteam respira. La puţin timp, am simţit cum cineva m-a apucat cu putere de mâna care mă durea şi încerca să mă ridice. Am urlat de durere. Apoi o voce de bărbat mi s-a adresat:
- Taci din gură, puştoaico, n-am venit să te omor! Se pare că nu pot spune acelaşi lucru despre tine!
- Po-po-poftim? am reuşit eu să bâigui.
- Vreau doar să te ajut! Să te scot din belele în care ai intrat!
- C-c-cum adică? Ce-am făcut?
Tipul a îndreptat lanterna un pic în stânga mea, şi, la lumina ei, am văzut obstacolul de care mă împiedicasem. Era un puşti de-o seamă cu mine, care zăcea inconştient pe podea, plin de sânge. Apoi m-am uitat la mâinile mele. Totul se lega, şi totuşi, nu puteam să concep. Mă uitam când la puştiul de pe podea, când la interlocutorul meu. Rămăsesem fără cuvinte.
- Vrei să-mi spui cum s-a întâmplat? Deşi e cât se poate de evident...
- N-n-nu ştiu...
- Adică vrei să spui că nu tu l-ai omorât?
- N-n-nu îmi amintesc...

Totul sau nimic

De când mă ştiu, am vrut să fac totul perfect. Am vrut să fiu prima, deasupra celorlalţi. Am vrut să arăt tuturor că mă pot descurca în orice situaţie, că pot avea tot ce mi-am dorit, că pot ajunge oriunde îmi pun în gând.

Acum este, însă, cel mai bun moment, momentul pe care l-am aşteptat. E şansa pe care n-o pot lăsa să treacă pe lângă mine. Şi chiar o să ţin cu dinţii de ea. O să lupt, chiar dacă nu-mi va veni totul pe tavă. Am pornit pe drumul ăsta şi voi merge până la capăt, indiferent de câte obstacole o să întâlnesc. E prea târziu să fac cale întoarsă. O să-mi demonstrez că sunt destul de puternică să-mi trăiesc visele. Ţintesc spre stele, ştiu că distanţa până la ele nu e aşa mare cum mi se pare de aici, de pe pământ. Trebuie doar să cred că le voi atinge şi să-mi doresc asta mai mult decât orice. Aşa că, îmi voi întinde aripile şi îmi voi lua zborul către înaltul cerului, acolo unde, în spatele norilor, se ascund visele mele. Nu-mi pasă dacă vântul e prea puternic şi vrea să mă abată de la drum. Voi continua. Şi voi reuşi. Sunt sigură de asta.

Live your dreams
It's not as hard as it may seem
You gotta work to get the cream
On your hopes you must lean
From your fears
You have to wean yourself
It's all or nothing
Give your everything

Scrisoare

Încep această scrisoare cu gândul la voi, părinţii mei
Amintindu-mi cum am înfruntat atâtea toţi trei
Aţi fost alături de mine, m-aţi ajutat când îmi era greu
Mi-aţi arătat drumul cel bun, m-aţi învăţat cum să fiu eu
N-am fost copilu' model cum poate v-aţi fi dorit
Am încercat să fiu cuminte, însă nu mi-a reuşit.

Credeam că dacă plec de aici altundeva va fi mai bine

Dar probleme există oriunde, dacă-s cu voi sau doar cu mine
E adevărat am vrut să plec, visam să fug, îmi era greu
Dar oare unde să mă duc când doar aici am ce vreau eu?
De ce să las în urmă tot când eu nu vreau să uit nimic
Şi cum să încep o nouă viaţă dacă de jos nu mă ridic?

Aş vrea să-ţi mulţumesc pentru tot, mamă
M-ai învăţat să cred, să lupt şi să n-am teamă
M-ai ajutat să îmi doresc să fiu puternică oricând
Chiar şi când alţii m-au doborât la pământ
Mi-ai arătat ce înseamnă să iubeşti până la cer
Spunându-mi că fără recompensă nimic să nu ofer.

Am revenit pe ...micile monitoare

După o lună în care am tras chiulu' şi n-am mai scris absolut nimic, mi-am zis că ar fi cazu' să-mi mai aştern şi eu gândurile pe undeva. Şi unde în altă parte decât pe blog? Presupun că vreţi o explicaţie pentru comportamentul meu, pentru lipsa de interes acordată acestui blog. Ei bine, vă spun pur şi simplu: cauza a fost lipsa de chef şi de inspiraţie. Aşa că m-am gândit să plec la mare să-mi încarc bateriile. Şi abia azi am ajuns acasă după 2 săptămâni în care n-am mai văzut vreun monitor în faţa ochilor şi n-am mai ţinut un mouse în mână.

Ce pot să spun. A fost frumos la mare, am prins vreme caldă, caniculară pot spune, cu vânturi puternice, valuri cât să nu stai degeaba, apa mării super bună de bălăceală şi bere neagră rece ca să mai atenueze temperatura aerului. Nişte detalii care mai mult ca sigur nu vă interesează, dar eu vi le spun, aşa ca să vedeţi că am din nou energia de a scrie.

Iar cireaşa de pe tort a fost hitul anului 2000 al băieţilor de la Axxa, pe care l-am ascultat (culmea!) pe drumul de întoarcere acasă, şi nu când mai aveam puţin şi îmi băgam picioarele în ea de mare!



Asculta mai multe audio Muzica

Jos, băiete!

Cică melodia asta e cântată de Rihanna, Pussycat Dolls şi Lady GaGa. De fapt, este opera fetelor de la No Angels. Oricum, indiferent cine ar fi cântat-o, tot îmi place! Foarte tare beat-ul. Cum ar zice fetele, "Just enjoy the ride!"

Studentă

Oficial îmi merge bine! Sunt fericită, extrem de fericită, cum n-am mai fost de multă vreme! Gata cu stresu', gata cu gândurile pesimiste, gata cu panica! Sunt studentă... mă aşteaptă o altă viaţă... mă voi schimba, mai mult sau mai puţin, nu ştiu..

Ideea e că am intrat la ASE şi da, vreau să mă laud! Am intrat la buget chiar, ceea ce nu mă aşteptam să se întâmple. Şi la ASE, şi la SNSPA. Dar rămân la ASE. Abia aştept să vină toamna, să încep cursurile, să-mi cunosc noii colegi şi profesori.

Până atunci, însă, relax total!

Încă un stres şi gata

Proaspăt scăpată de febra bacului, încep să mă refac cât de cât. Mai ales după ce am văzut rezultatele, am avut oarecum un şoc. E de bine, nu vă speriaţi. Chiar am luat mai mult decât mă aşteptam şi chiar sunt foarte fericită şi totodată mulţumită de mine însămi. Am realizat că nu încetez să mă uimesc.

Şi, cum o să mai dureze ceva timp până scap şi de admitere, şi până o să-mi (re)vină inspiraţia, vă las să ascultaţi o piesă a Aliciei Keys, care mie una îmi place la nebunie, mai ales varianta remixată, pe care o găsiţi un pic mai jos.

În rest, toate bune şi frumoase! Să auzim numai de bine! V-am pupat!

Cifra magică 3

Am citit nenumărate articole cu şi despre bac postate pe mai toate blogurile pe care le urmăresc şi mi-am zis că n-ar fi un capăt de ţară dacă aş scrie şi eu ceva despre subiectu' ăsta. Că doar m-am numărat şi eu printre (ne)fericiţii care au dat bacu' şi m-am hotărât să-mi expun şi eu umila părere despre desfăşurarea acestui examen.

Deci, să începem cu începutul. Cică a fost odată o turmă de oi.. ăăă, de elevi, pardon.. şi aceşti elevi trebuiau să treacă trei probe pe drumul iniţiatic al vieţii lor pentru a demonstra că sunt apţi de a înfrunta problemele vieţii. Aşa că, înarmaţi cu pixuri, sticle de apă sau suc, buletine şi diverse metode de a frauda examenul, s-au dus care încotro să-şi demonstreze aptitudinile.

Prima probă era lupta cu zgripţuroaica numită Limba şi Literatura Română (are un nume al dracului de lung, ştiu!), de care poate se temeau cel mai tare având în vedere că era şi prima pe care trebuiau să o înfrunte. Mie una mi-era mai frică de poezie, mă gândeam că cine ştie ce pică şi habar n-aveam. Şi înainte să intrăm în săli, ce-mi vine mie să mă destăinui dragilor mei colegi: "ar fi chiar culmea prostiei să pice tot basmu', ca la capacitate!" a fost replica mea. Şi ce credeţi că s-a întâmplat? A picat basmul!

A doua probă pe care a trebuit să o trec a fost lupta cu zmeoaica Istorie, de care chiar că mi-era cel mai frică. Mai ales că n-am avut nicio tangenţă cu ea de când mă ştiu. Am ameţit câţiva ani p-acolo, câteva războaie şi nişte denumiri de imperii, dar în rest a fost bine. Partea mai bună a fost că am avut nişte supraveghetori de nota 20. Şi m-am ofticat că nu-mi luasem memoratoru' la mine. În fine, totu' a fost bine.

Şi ultima, dar nu cea din urmă, a treia probă a fost pentru mine ca întâlnirea cu Sfânta Vineri deghizată în Zâna Geografie. Nu prea mă stresasem aşa tare. Ştiam că ştiu geografie, doar am fost olimpică, ce naiba! Da' trebuia s-o dau eu în bară că altfel nu mă simţeam bine. Şi da, n-am fost în stare să fac o amărâtă de împărţire să aflu densitatea populaţiei în Olanda (am o problemă cu cifrele.. mă descurc cu ele doar când e vorba de bani!) şi n-am ştiut curenţii din Marea Neagră (ruşine să-mi fie că n-am aruncat un ochi pe lecţia cu Marea Neagră!)

Mda, cam asta ar fi experienţa mea cu bacu' şi drumu' iniţiatic pe care l-am parcurs până acu. Mai trebuie să aflu rezultatele şi sper să mă liniştesc. Oare?

Leapşa: about myself in English

Hi, my name is... Monica/Zmeurică/Fabu
Never in my life have I been... following any rules
The one person who can drive me nuts is... Eminem
When I'm nervous... I smoke a cigarette (bad habit, I know, don't judge me!)
The last song I listened to was... Paraziţii - Parol
If I were to get married right now, my best man/maid of honor... I will not get married!
My hair is... dark brown, curly, mid-long
When I was 5... I was hating dolls and puppets
Last Christmas... I was crying my heart out
I should be... learning for my exams
When I look down I see... my green toe nails
The happiest recent event was... he walked by me and waved
If I were a character on "Friends" I'd be... no one, you should see Prison Break!
By this time next year... I'd finish my first year in college, hope so!
My current gripe is... Paraziţii's new album
I have a hard time understanding... why people don't understand me
You know I like you when... you're far away from me
If I won an award, the first person I would tell would be... that guy who's standing in front of me
Take my advice... never take someone for granted!
The thing I want to buy... a handsfree
If you visited the place I was born... you'd probably see a lots of nurses and doctors
If you spent the night at my house... you'll definitely want to do it over and over again
I'd stop my wedding if... don't you get it? I will not get married!
The world could do without... stupid people
I'd rather lick the belly of a cockroach than... looking back at my past
Most recent thing I've bought for myself... Paraziţii's new album
Most recent thing someone else bought me... a lighter
My middle name is... Monica
In the morning... I check my mobile phone to see what the time is
The animals I would like to see flying besides birds are... cows
Last night I was... sleeping
There's this guy I know who... is always asking for a light and leaves you with no cigarettes
If I was an animal I'd be... a horse
A better name for me would be... Emma or Marina
Tomorrow I am... going to call you
Tonight I am... going out, I guess
My birthday is... December 1st, fucking stubborn Sagittarius!

Minunile lumii contemporane

1. Casa Operei - Sydney, Australia

2. Turnul din Pisa - Italia

3. Marele Canion - Arizona, Statele Unite ale Americii
4. Statuia lui Iisus Hristos - Rio de Janeiro, Brazilia
5. Colosseum-ul - Roma, Italia
6. Marele Zid Chinezesc - China
7. Machu Pichu - Peru

8. Statuia Libertăţii - New York, Statele Unite
9. Turnul Eiffel - Paris, Franţa
10. Big Ben - Londra, Marea Britanie
11. Burj al-Arab - Dubai, Emiratele Arabe Unite

12. Acropole - Atena, Grecia

13. Piramida de la Chichen Itza - peninsula Yucatan, Mexic

14. Marea Barieră de Corali - Australia
15. Taj Mahal - Agra, India

Absurd şi la fel

M-am săturat să ne certăm mereu din aceeaşi cauză.
Nu cred că înţelegi, dar am obosit. Psihic, nu fizic.
Nu vreau să te schimbi, n-am vrut niciodată.
Nici măcar nu ţi-am cerut lucrul ăsta.
Vreau doar să te pui în locul meu.
Vreau să analizezi situaţia din perspectiva mea.
Vreau să te vezi prin ochii mei.
Însă tu eşti oarbă.
Şi nu te pot ajuta redându-ţi vederea.
Doar tu poţi!

Microbistă înrăită ...cică!

N-oi fi eu cea mai înfocată microbistă din câte există, mai ales în rândul sexului frumos, dar ritmurile astea chiar îmi fac poftă de seminţe şi de o bere rece! Şi ce altceva mi-aş mai putea dori? Poate doar un LCD cu 16 milioane de culori ca să văd până şi firicelu' ăla de gazon veştejit de pe terenul de fotbal din Africa de Sud, care sigur nu există şi care bineînţeles nu s-ar vedea pe sticla unui televizor obişnuit!

Mda... ştiu că nu am deloc pretenţii! Doar mă mulţumesc cu ce-i mai bun! Hai că glumeam... vă pup şi vă las în compania Shakirei!

Vezi mai multe video din Muzica

Perversiuni ...fructate!

Devin sentimentală...

Pentru că timp de 3 ani de zile ai fost colega mea de bancă. Pentru că mereu m-ai ascultat, mi-ai fost alături, şi la bine, şi la rău. Mă ajutai la istorie, te ajutam la geografie. Împreună ne făceam tema la engleză în cea mai mare grabă până să se sune şi profa să intre pe uşă. Pentru că alături de tine, am descoperit cafeneaua "The Harp" unde ne pierdeam timpul după ore sau în timpul orelor, vorbind câte în lună şi-n stele. Pentru că mă puteam baza pe internetul de pe mobilul tău când dădeam teste la filosofie şi tezele la latină şi la greacă. Aşa am descoperit Google Translate. Pentru că mi-ai dat mereu să muşc o gură din sandvişul tău. Pentru că împărţeam ţigările cu tine. Iar tu îmi aduceai prezervative în schimb. Pentru că alături de tine am râs, am plâns, am trecut peste toate. Pentru că îmi ţineai morală de fiecare dată când făceam prostia aia pentru care mi-ai umplut ghiozdanu' de prezervative a doua zi. Pentru că ne-am povestit toate tâmpeniile pe care le-am făcut. Pentru că mă ascultai oră de oră fredonând câte o melodie şi îmi ziceai să cânt mai încet că se aude în toată clasa. Pentru că am luat amândouă câte un 3 la latină în ziua când ne-a prins dirigu' că citeam pe sub bancă şi nu-i ascultam balivernele despre Cicero. Pentru că astă-iarnă, înainte de vacanţa de Crăciun, ne-ai dat răceală tuturor, când am băut după tine din sticla de vişinată pe care ţi-o adusesem. Pentru că am fost cu tine să-ţi cumperi un inel cu o piatră a cărei culoare ţi-am spus că se numeşte magenta. Pentru că în ziua aia ploioasă ne-am refugiat în Sarmale şi ne-am încălzit fumând o cafea şi bând o ţigară. Pentru că atunci când lipseai, mă simţeam atât de singură. Nu era la fel. Ceva lipsea. Tu!

Şi pentru că... îmi va fi dor de tine, de pauzele în care stăteam afară la ţigară, de zilele în care chiuleam şi mergeam cine ştie pe unde, de toate câte ne povesteam...


Asculta mai multe audio Muzica

Vouă vă place maraciuca?

Vezi mai multe video Haioase

Noi doi ...şi o melodie

Asculta mai multe audio Muzica

Un e-mail pierdut

O tânără pereche din Hamburg hotărăşte să plece în concediu în Egipt, să se mai încălzească după frigul îndurat acasă. Dar din cauza unor obligaţii de serviciu, nu au putut pleca amândoi în aceeaşi zi. Aşa că el a plecat miercuri, urmând ca ea să sosească joi. El ajunge la destinaţie aşa cum era planul, se cazează la hotel şi imediat îşi scoate laptop-ul din bagaj ca să-i scrie un e-mail soţiei sale iubite. Din grabă, greşeşte o literă în adresă şi expediază mesajul fără să observe greşeala.

La Dortmund, o proaspătă văduvă, care tocmai se întorsese acasă de la înmormântarea soţului său, îşi deschide computerul, şi, în ideea că prietenii îi trimit condoleanţe, îşi verifică poşta electronică. Citind primul e-mail, cade pe jos leşinată. Fiul ei, găsind-o aşa, citeşte pe ecran:

To: draga mea soţie
From: soţul de care tocmai te-ai despărţit
Subject: Am ajuns!

Tocmai am ajuns şi m-am şi cazat. Aici totul e foarte bine pregătit pentru sosirea ta de mâine. De-abia aştept să te văd! Sper că vei călători la fel de plăcut ca şi mine.

PS: E cumplit de cald aici!

Loc de dat cu capu'

Ce face un om când se plictiseşte? Ba nu, rectific. Ce face Monica atunci când se plictiseşte? Păi, vine de la şcoală, obosită mai mult psihic decât fizic, ajunge acasă cu gându' să stea puţin în pat să se odihnească şi să asculte muzică de relaxare şi după aceea cică se apucă de învăţat să treacă ziua mai repede, iar seara iese afară.

Ieri, însă, nu mi-am urmat rutina zilnică. Ieri am ajuns acasă, am stat 10 minute afară la o gură de aer, timp în care Andreei i se năzare o idee: să mergem la cumpărături. Sincer n-aveam niciun chef să mai plec pe undeva, dar până la urmă am fost. Am ajuns acasă pe la 6, obosite moarte amândouă. Şi ce face de obicei un om obosit? Se culcă sau cel puţin stă puţin în pat să-şi mai revină. Şi cum eu nu mă pot numi un om obişnuit, nici sănătos, ce crezi că-mi trece prin cap? Să mă vopsesc. Mă rog, să mă vopsească mama adică... singură n-aş reuşi nici într-o mie de ani la ce claie de păr am!

În fine, aveam vopseaua cumpărată de câteva zile şi am zis să mă fac mai aproape de bal ca să fiu fresh atunci. Dar n-am mai rezistat. Mă enerva la culme păru' care-mi stătea în toate direcţiile. Şi am zis gata! Mamă, vopseşte-mă! N-a trebuit să zic şi a doua oară. N-a durat nici măcar 5 minute pentru ca mama să se conformeze. Şi până să mă răzgândesc, vopseaua era deja jumate în capu' meu. Bine, nu asta e problema. N-aveam la ce să mă răzgândesc. Chiar îmi cumpărasem o culoare frumoasă, un castaniu minunat. Şi mă gândeam că nu avea ce surpriză să-mi iasă în păr. Culmea culmilor, surpriza a ieşit pe lângă păr... adică pe urechi, de-a lungul tâmplelor şi frunţii. Adică eram la fel de castanie pe faţă şi pe urechi, cum eram în cap!

Reacţia mea care crezi c-a fost când m-am uitat în oglindă? Un ţipăt sfâşietor de le-ar face invidioase şi pe victimele lu' Michael Myers. Mda, şi partea mai proastă era că trebuia să mai ies şi afară... şi cum naiba era să ies eu în halu' ăla afară? Că dacă mă vedea cineva, râdea o săptămână întreagă sau eventual mă mai lua şi la mişto că vezi doamne cine mi-a tras una în freză? Nu mai zic că aveam 1001 de nervi. Şi chiar nu concepeam să nu mai ies afară pentru că... pentru că... na, pentru că vroiam să ies afară.

Şi după lupte seculare, după câteva înjurături şi blesteme serioase adresate vopselei Garnier fără amoniac (na, că i-am făcut şi reclamă!) mi-am pus o şapcă pe cap, gluga de la hanorac peste şapcă şi am ieşit afară. Nu mai menţionez că aveam şi nişte blugi largi pe mine, hanoracu' era mai de Doamne-ajută, adică nu prea larg, să nu arăt ca şi cum aş fi fost îmbrăcată într-un sac. Arătam de zici că veneam de după blocurile gri, de prin ghetouri, de la băieţii de cartier. În fine, trecem peste...

A da, şi azi n-am fost la şcoală din acelaşi motiv. Că nu mi se curăţase vopseaua de pe faţă. Şi nu puteam să abordez aceeaşi ţinută ca cea de aseară. Plus că aseară era aseară.. era întuneric, şi na.. nu stătea nimeni să se uite la mine... da' la şcoală... eh, la şcoală e altă poveste. Aşa că m-am mulţumit să rămân acasă şi să dorm.

Hai râdeţi şi voi, na!

Totul despre sex

SEX TRIST: ai cu ce, n-ai cu cine

SEX TRAGIC: ai cu cine, n-ai cu ce

SEX STUDENŢESC: ai cu cine, ai cu ce, dar n-ai unde

SEX FILOSOFIC: ai cu cine, ai cu ce, ai şi unde ...da' de ce?

Uită de tot

Când nu mai am nevoie de el ca să exist şi să mă simt bine.
Când demnitatea mea nu trebuie să spele picioarele unuia căruia îi place să trăiască cu şosetele murdare.
Când sexul minunat şi spontan cel de toate zilele se transformă în sexul cel de o dată pe lună, rugat, chemat, invocat cu mila şi dăruit cu "hai s-o facem şi p-asta!"
Când uit că sunt specială pentru că în fiecare zi ţine să-mi reamintească faptul că sunt doar o femeie normală şi că mai mult de atât chiar nu o să pot.
Când frica de singurătate mă face să merg cât mai departe de el şi să nu privesc înapoi decât ca să văd cu cei mai diformi ochelari existenţi pe piaţă.
Când balta are peşti mulţi şi în urmă cu ceva timp mi-am ales peştişorul de aur, care începe să semene mai degrabă cu monstrul din Loch Ness.
Când uit că am promis cândva să iau de la viaţă tot ce e mai bun. Şi eu mă mulţumesc astăzi doar cu atât...
Când cel care m-a făcut să am încredere în mine, face din asta felul principal la cină.
Când mă scotea de câteva ori pe lună să luăm masa în oraş, iar acum se numeşte răsfăţ dacă vine măcar cu o shaorma cumpărată de la magazinul din colţ.
Când morţilor le stă mai bine în pământ, dar mortul ăsta continuă să bântuie de colo-colo prin liniştea mea.
Când umflatul lui în pene devine pierderea mea de răbdare.
Când bărbatul care mă ridica la statutul de sfântă devine porc. Iar eu femeia-porno.
Când singurătatea casei devine mai atrăgătoare decât jumătatea întinsă în pat lângă mine.
Când mă gândesc cu groază că nici măcar încălzirea globală combinată cu cea din calorifere nu va mai avea putere să încălzească ciorba mea răcită de mult.

Plimbatul cu ochii închişi pe timp de ziuă poate deveni periculos. Agăţatul de un actual de care nu te mai leagă nimic te poate ucide lent, strop cu strop. Statul lângă cineva care nu te mai iubeşte şi pe care nu-l mai iubeşti, te poate stoarce picătură cu picătură de dorinţa de a mai iubi. Atunci niciun ex-prezent nu mai bântuie. Atunci este momentul potrivit. Atunci este timpul. Atunci când se întâmplă toate astea. E timpul să te dezlegi de cineva care nu te mai merită. Iar atunci, toţi foştii devin legendă, iar tu o femeie vie!

Oare ce-mi lipseşte?

Ai avut vreodată sentimentul că indiferent ce ai face şi cu cine ţi-ai petrece timpul, parcă nu e de ajuns? Ai tot ce vrei: oameni care sunt alături de tine orice ar fi, o familie care te iubeşte şi care ar face orice pentru tine ca să te vadă fericită şi împlinită, prieteni cu care să împarţi şi bune, şi rele ...şi totuşi nu e de ajuns? Te-ai simţit vreodată singură, deşi erai înconjurată de o grămadă de oameni? Şi culmea, oameni care ţin la tine şi cărora le pasă de tine, nu necunoscuţii din metrou, tramvai sau mai ştiu eu de unde...

Mie mi s-au întâmplat lucrurile astea. De fapt, mă simt aşa de o bună bucată de vreme. Şi nu ştiu de ce. Ce om normal la cap s-ar simţi singur când are o familie şi prieteni care-i sunt alături mereu? Cred că eu nu sunt normală. N-am fost niciodată, de ce aş fi acum? Atâtea întrebări... pe care mi le pun mereu şi la care nu am un răspuns concret şi sincer. De cele mai multe ori mă mint singură că toate-s bune şi frumoase. Mă amăgesc. Poate aşa schimb ceva. Sau poate că aşa vreau să văd lucrurile, deşi ştiu că nu sunt aşa...

Până azi eram stresată că nu-mi găsesc rochie şi pantofi pentru balu' de absolvire. Şi uite că până la urmă le-am găsit. O rochie neagră foarte drăguţă şi simplă şi o pereche de pantofi verzi după care salivam de ceva vreme. Astăzi mi le-am cumpărat. Şi rochia, şi pantofii. Am fost fericită vreo 10 minute, atunci când le-am plătit. Mă gândeam că în sfârşit am scăpat de un stres. Dar acum, parcă nu mă mai bucur aşa tare. Adică, sunt mulţumită că mi le-am luat. Însă nu cred că de asta aveam nevoie. Şi totuşi, m-am bucurat. Lucrurile astea materiale m-au făcut fericită pentru câteva minute.

Oare de ce nu pot găsi răspunsul la o întrebare atât de simplă? Ce-mi lipseşte? De ce am nevoie pentru a mă simţi şi eu completă? Nu ştiu... sau poate că ştiu, dar mă mint în continuare că nu m-aş simţi mai bine dacă aş avea acel ceva. Vorbesc în ambiguităţi, ştiu. M-am săturat să caut. Mă înnebuneşte căutarea asta ...a ceva ce-mi lipseşte. Şi la urma urmei, de ce aş mai căuta? Poate dacă renunţ, mă va găsi ea pe mine.

If there's nothing missing in my life
Then why do these tears come at night?

Flirtând cu inamicu'

Deci nu-mi vine să cred cât de repede poa' să treacă timpu'! Parcă ieri începuse anu' şcolar şi acu' când mă gândesc cu stupoare, nu mai sunt decât două luni mari şi late până la bac! Am conştientizat şi eu într-un final situaţia critică în care mă aflu şi a cam început să mă ia panica. Mai ales când mă gândesc că sunt paralelă cu istoria, pur şi simplu n-avem nicio treabă una cu alta. Eu n-o plac, ea nu mă place. Şi oricât aş încerca să am anturaj cu ea, nu se poate. Şi când nu se poate, păi nu se poate! Ce să mă mai ascund atâta după deget.

Mă gândesc că dacă scriu despre asta, poate o să-şi dea şi ea seama cât de greu îmi e să o înţeleg şi o să mai lase garda jos. Dacă nu întotdeauna, măcar din când în când. Pe bune, deci chiar vreau să te înţeleg, scumpă istorie care-mi scoţi peri albi şi mă bagi în ceaţă de fiecare dată când deschid cartea! Ajută-mă şi tu într-un fel! Vreau să fim prietene, să ne înţelegem. Vreau să te cunosc, să te descopăr, să te descifrez!

Ştiu că şi tu vrei în felu' tău dar nu oricine poate înţelege tainele pe care le ascunzi. Vezi ce frumos îţi vorbesc? Hai te rog, lasă-mă să te pătrund, să-ţi ajung la esenţă, să reuşesc ce alţii nu au putut, şi aici mă refer la cei care sunt şi mai paraleli ca mine. Hai să încercăm să ne apropiem, să ne intersectăm cumva! Promit că o să fiu mai răbdătoare, iar de fiecare dată când mă enervez că nu înţeleg nimic, o să trag aer în piept, o să număr până la 10 şi o să mă calmez, pentru a putea s-o iau de la capăt. Promit că n-o să mai închid cărţile nervoasă şi o să plec afară să mă recreez. O să fac tot posibilul să mă destăinui ţie, aşa cum şi tu o să faci la rândul tău. Ce zici?

Sau mai bine facem un pariu. Dacă mă ţin ca scaiu' de tine, o să iau cel puţin un 7 la bac. Şi dacă iar te las baltă când îmi sare ţandăra, tu o să te superi pe mine şi o să mă calmezi, o să lipeşti foile cărţii de degetele mele şi o să faci tot posibilu' să nu ies afară până nu eşti tu convinsă că am înţeles lecţia respectivă. Merge aşa?

Eu zic că da, pentru că la urma urmei, nu prea îmi permit să pierd pariu' ăsta. Adică nu-mi permit chiar deloc să-l pierd pentru că nu mi-ar aduce nimic bun. Şi cum necazul tot caută anturaj cu mine de ceva vreme şi nu mă lasă în pace, eu zic că n-ar strica şi un pic de fericire dozată pe ici, pe colo, nu?

Cea mai penibilă zi!

Te plictiseşti? Cauţi ceva care să te distreze? Am eu ceva pentru tine.. dar mai întâi, îţi dau un sfat! Ţine-te bine de scaun să nu cumva să cazi de pe el râzând în hohote!

Aşa funcţionează:
1. Completezi rândurile de la 1 la 15
2. Scrie exact ce-ţi vine în minte pe moment
3. Nu sta să te gândeşti prea mult la un răspuns
4. Foloseşte cuvintele pentru a umple spaţiile goale din textul de mai jos
5. Distracţie plăcută!

Mai jos, sunt răspunsurile mele! Încearcă şi tu jocu' şi vezi ce iese! Eu m-am amuzat copios când am citit rezultatul final!

1) Haine pe care nu le-ai purta niciodată: HAINE SCLIPICIOASE
2) Numele iubitului tău: OCTAVIAN
3) Mâncare scârboasă: INSECTE/TÂRÂTOARE
4) Exerciţii de gimnastică pe podea: FLOTĂRI
5) Lichid: BERE
6) Ceva care miroase urât: PEŞTE
7) O parte a corpului: URECHE
8) Fruct sau legumă: ZMEURĂ
9) Sunet scos de un animal: NECHEZAT
10) Numele unui tip enervant: ALEX
11) O parte a feţei tale: OCHII
12) Piesă de îmbrăcăminte: BLUGI
13) Personaj de desene animate: CLOVER (SPIOANELE)
14) Numele unei tipe scorpie: IRINA
15) Clădire publică care există oriunde: LICEU

Te trezeşti dimineaţa şi observi imediat: toate hainele sunt la spălat. Aşa că eşti nevoită să te îmbraci cu haine sclipicioase (1). În faţa şcolii îl vezi pe Octavian (2). El mănâncă insecte (3). Te duci spre el şi de bucurie faci 10 flotări (4). Dar aluneci şi cazi într-o baltă de bere (5). Iubitul tău moare de râs şi-ţi spune: "Hello, acum miroşi ca un peşte (6)!". Imediat urechea (7) ţi se face ca o zmeură (8). Vrei să spui ceva, dar pe gură nu-ţi iese decât un nechezat (9) zgomotos. Intri repede în curtea şcolii. Acolo te întâlneşti cu Alex (10), care te sărută pe ochi (11). Shit! Intri în panică şi vrei să o iei la fugă, dar ţi se rup blugii (12) şi toată lumea îţi vede lenjeria cu Clover (13). Exact în acest moment apare de după colţ Irina (14) şi vede totul. Scorpia face imediat o poză cu mobilul. Câteva minute mai târziu, poza e agăţată prin liceu (15).
Te gândeşti: "Doamne, sper să nu mi se mai întâmple asta niciodată!"

Un nou început

Sentimentele pe care odată le-am ascuns
Au devenit mai puternice, aşa că ţi le-am spus.
N-am mai rezistat, trebuia să îţi mărturisesc
Că văd soarele în ochii tăi atunci când te privesc.

Mi-a fost teamă la început, a durat cam mult,
Dar mi-am zis: "Oare ce am de pierdut?"
Sigur nimic din ce niciodată n-am avut.

Am riscat, ce dacă n-aş fi câştigat?
M-aş fi consolat cu gândul că măcar am încercat!
Dar tu m-ai luat în braţe şi m-ai sărutat
Şi mi-ai spus ce vroiam s-aud de fapt.

E ca un vis frumos ce nu vreau să se termine,
Un nou început pentru mine, pentru tine...

Jungla de asfalt

Trăim într-o lume unde nimic nu e gratis
Totul se plăteşte, până acu credeam c-ai prins
Şmecheria ce se face la fiecare colţ de stradă
Nu te mai da leu, că nu eşti decât o pradă.
Gândeşte bine fiecare pas pe care vrei să-l faci
Şi dacă nu ai nimic de spus, mai bine taci.
Nu ştii ce se întâmplă, parcă oriunde te uiţi
Vezi numai prădători, sunt din ce în ce mai mulţi,
Aşteaptă doar un semn, la gâtul tău să sară,
Arată-le că le faci faţă, altfel te omoară.

Încet-încet de viaţa dură te izbeşti
Loveşti, te fereşti, încerci să supravieţuieşti
Dar la un moment dat simţi că oboseşti
Şi-i auzi strigând: "Bun venit în Bucureşti!"

Asta e legea străzii, printre ei trebuie să treci
Poţi deveni vânător, să o accepţi sau poţi să pleci
Chiar dacă spui că eşti tare, nu se vede, frate,
Şi la orice mişcare, te sperii, laşi totul în spate.
Preferi să fugi departe sau să te ascunzi
În loc să stai să lupţi, pe toţi să îi înfrunţi.
Cât timp a fost soare, totul a fost bine
Când au venit ploile, prietenii au fugit de tine
Atunci ai înţeles cât de perversă este lumea
Şi că nu merită să-i acorzi toată încrederea

Încet-încet de viaţa dură te izbeşti
Loveşti, te fereşti, încerci să supravieţuieşti
Dar la un moment dat simţi că oboseşti
Şi-i auzi strigând: "Bun venit în Bucureşti!"

Acum ţi-ai ales alt drum pe care să-l urmezi
Te-ai hotărât subit că vrei să te adaptezi
Ai devenit o fiară, mereu gata de atac,
Chiar şi cu botniţă ai ucide un om nevinovat.
Părinţii te-au lăsat, prietenii te-au trădat
Da' nu-i nimic, aşa e viaţa în jungla de asfalt.
Ai ajuns la pământ de nenumărate ori
Şi ai văzut că nimic nu e desenat în culori
Singur te-ai ridicat, nimeni nu te-a ajutat
Să ieşi din noroiul în care te-ai afundat.

Încet-încet de viaţa dură te izbeşti
Loveşti, te fereşti, încerci să supravieţuieşti
Dar la un moment dat simţi că oboseşti
Şi-i auzi strigând: "Bun venit în Bucureşti!"